vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalIncidente pe aeroportul din Suceava. Angajaţi ai DSP scuipaţi şi jigniţi

Incidente pe aeroportul din Suceava. Angajaţi ai DSP scuipaţi şi jigniţi

Mai multe incidente au avut loc în această perioadă pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Astfel, potrivit directorului DSP Suceava, Olivia Ioana Vlad, angajaţii instituţiei care asigură triajul epidemiologic a celor care revin în ţară din străinătate, sunt agresaţi verbal, jigniţi şi scuipaţi de către cetăţenii care sunt carantinaţi. Aceasta a declat că triajul epidemiologic este asigurat de 16 asistenţi medicali, care fac ture prin rotaţie, uneori şi 14 ore pe zi, în condiţiile în care sosesc zilnic peste o mie de călători, iar cadrele sanitare au constant nevoie de ajutorul poliţiştilor de frontieră.

Potrivit digi24.ro, de la începutul lunii decembrie, 12.949 de persoane care au intrat în ţară, pe cale aeriană sau terestră, au fost carantinate, în comparaţie cu 5.062 de persoane în luna octombrie şi 6.493 în luna noiembrie. Doar în cursul zilei de marţi, 2.148 de suceveni au fost carantinaţi după revenirea în ţară, pentru că nu erau vaccinaţi anti-COVID-19 sau nu aveau test PCR negativ.

Olivia Ioana Vlad a mai spus că, în cursul zilei de marţi, dintr-un total de 24 persoane confirmate cu infecţie SARS-CoV-2, cinci erau carantinate deoarece aveau istoric de călătorie în ţări din Europa, respectiv Olanda, Anglia, Belgia şi Austria şi niciuna dintre aceste persoane pozitive nu era vaccinată.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...