vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNaționalFuncţie primită cadou de fiica lui Gheorghe Flutur

Funcţie primită cadou de fiica lui Gheorghe Flutur

Carmen Cristiana Flutur, fiica președintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a primit în dar o funcție de director în cadrul Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), una dintre instituţiile cu cele mai mari salarii din ţară. Aceasta a fost instalată șefă la Direcția Relații Internaționale.

Potrivit Fanatik, declarația de avere a fiicei lui Gheorghe Flutur cuprinde zece terenuri. Patru terenuri intravilane sunt în comuna Tărtășești (județul Dâmbovița) și au o suprafață totală de 2.130 metri pătrați, fiind deținute în părți egale de Cristiana Flutur și de iubitul ei. Apoi, Carmen Cristiana Flutur mai are două terenuri forestiere în județul Suceava (4.920 și 10.000 metri pătrați), un teren extravilan de 2.000 metri pătrați în Gura Humorului și unul agricol în comuna Comănești (județul Suceava), de 4.480 metri pătrați, deținut în părți egale cu fratele ei.

Ultimele două terenuri din portofoliul imobilar al Cristianei Flutur au fost achiziționate în 2020, sunt amplasate în Balotești (județul Ilfov) și au suprafața de 231 de metri pătrați, respectiv 508 metri pătrați. Aici, fiica liderului PNL și-a cumpărat și o casă, tot în 2020, cu o suprafață locuibilă de 148 metri pătrați.

Fiica lui Flutur a contractat în 2020 un credit scadent în 2040, în valoare de 409.825 lei. În același an, Cristiana s-a mai împrumutat penntru zece ani la o mătușă, care i-a dat 32.000 euro.

Salariu trecut la secret 

Angajată la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Cristiana Flutur și-a trecut salariul la secret. Oricum, încă din 2020, salariul lunar mediu în cadrul ANCOM depășise 10.000 lei, ceea ce înseamnă că fața politicianului câștigă sensibil mai mult decât media din agenție, având și funcție de conducere.

În urmă cu zece ani, Gheorghe Flutur și-a trecut proprietățile pe numele copiilor. Fiul lui a primit o vilă construită de familie în 1992, în timp ce Cristiana s-a ales și ea cu o casă, pe care a vândut-o în 2016.

Lider de marcă al PNL, baronul local Gheorghe Flutur (61 de ani) este din vara lui 2016 președinte al Consiliului Județean Suceava, funcție pe care a mai deținut-o și în intervalul 2008-2012. Senator în două legislaturi (2000-2004, 2004-2008), Flutur a fost și ministru al agriculturii (2004-2006). Liberalul are doi copii, pe Cristian și Cristiana. Dacă băiatul este cadru didactic la Politehnică, fata a primit cadou o funcție de director în cadrul ANCOM, scrie Fanatik.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...