vineri, iulie 11, 2025
AcasăNaționalAlertă! O adolescentă a fost răpită dintr-o parcare

Alertă! O adolescentă a fost răpită dintr-o parcare

O minoră în vârstă de 15 ani a fost răpită, joi din Pitești, în jurul orei 11, de trei persoane necunoscute, informează un comunicat al Poliției. Aceștia ar fi plecat cu minora în direcția Bascov, cu un autoturism marca VW Sharan.

”La data de 28 aprilie, în jurul orei 11,00, Poliţia Municipiului Piteşti a fost sesizată cu privire la răpirea unei minore, de 15 ani, Mustaţă Petruţa, din Piteşti, judeţul Argeş. Din cercetări a reieşit că minora, în timp ce se afla în parcarea blocului S 5, din municipiul Piteşti, b-dul Nicolae Bălcescu, a fost luată cu forţa de trei persoane necunoscute şi introdusă într-un autoturism, de culoare gri, marca Volkswagen Sharan, cu numărul de înmatriculare AG 16 TEY, după care s-ar fi deplasat în direcţia Bascov”, informează IGPR.

Imediat, autoturismul a fost dat în atenţie, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, pentru efectuarea verificărilor.

S-a declanşat mecanismul “Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.

”Semnalmente ale minorei: înălţime 1,75 m, 50-60 kg, ochi căprui, faţa rotundă, păr brunet, vopsit cu şuviţe blonde, lung până la nivelul şoldurilor. Vestimentaţie la momentul dispariţiei: cămaşă albă, fustă neagră, lungă, geacă neagră”, precizează sursa citată.

Cei care pot oferi date care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.8 °
22.6 °
51 %
2.5kmh
85 %
vin
24 °
S
25 °
D
29 °
lun
33 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...