sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNaționalCompania aeriană Blue Air, tot mai aproape de insolvență

Compania aeriană Blue Air, tot mai aproape de insolvență

Compania aeriană Blue Air are tot mai puține șanse de redresare, după ce negocierile cu un nou investitor din Statele Unite au eșuat. În plus, compania a pierdut și procesul cu ANPC.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În decembrie, un investitor din Statele Unite s-a arătat interesat de Compania aeriană, însă, negocierile au eșuat. Potrivit fanatik.ro, Blue Air Aviation SA a pierdut procesul cu ANPC, prin care compania aeriană cerea anularea procesului verbal de contravenție din iulie 2022, pentru suma de 2 milioane de euro.

Decizia nu este definitivă, însă nu se știe dacă va mai are cine s-o conteste. În decembrie, statul român a preluat 75% din companie, iar firma mai are un singur angajat care lucrează full time pentru a transfera documentele către noul acționar majoritar.

Avioanele Blue Air, puse sub sechestru de ANAF

Pe 10 ianuarie 2023, hotărârea Consiliului de Administrație prin care Statul Român devine acționar majoritar al Blue Air a intrat în vigoare, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial. Pe hârtie, valoare tranzacției a fost de peste 110 milioane lei (valoarea acțiunilor preluate). Acționari minoritari la Blue Air au rămas Rada Teodor Cristian (24%) și Airline Invest SA (1%).

Preluarea Blue Air s-a făcut ca urmare a unui împrumut de 60 de milioane de euro pe care Blue Air îl luase la Statul Român sub forma unui ajutor financiar acordat în timpul pandemiei de COVID. Din cauza problemelor financiare, compania nu a mai putut returna banii, așa că statul a executat creanța.

În septembrie 2022, Blue Air a anunțat că își oprește activitatea, pentru că nu mai dispune de fonduri pentru mai susține zborurile. În prezent, mai multe aeronave ale companiei au fost puse sub sechestru de ANAF, pentru recuperarea unei datorii de 402,5 milioane lei la bugetul de stat.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
17 ° C
18.8 °
15.5 °
96 %
2kmh
68 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi adevărat că doar ceasul rău şi pisica neagră te aduc aici.

EDITORIAL

Acum ceva timp discutam cu un corporatist care, printre altele, se plângea de programul infernal. Prea multă muncă, prea multe sarcini și prea puțin...

EPIGRAMA ZILEI

Starea lui, cumva ciudată Nu este deloc ingrată Și așa o să rămână Deși mulți ... îl au la mână!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...