După ce Timişoara devenise primul oraş liber de comunism, în mintea tot mai multor români încolţea ideea că ar putea scăpa de Ceauşescu.
După ziua extrem de încărcată de 20 decembrie de la Timişoara, Revoluţia avea să cuprindă şi Capitala. Proclamat de Frontul Democratic Român „primul oraș liber de comunism”, Timișoara a trăit pe 20 decembrie 1989 euforia libertății, iluzia că armata a fraternizat cu poporul și speranța că Revoluția a învins. Ceaușescu și forțele de represiune se pregăteau însă să-i doboare pe „huliganii” timișoreni.
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenise primul oraș din România liber de comunism. A fost ziua în care Balconul Operei Naționale a fost deschis, au urcat acolo și au vorbit de acolo mulțimilor cei care nu se mai temeau. Protestatarii i-au spus, pe 20 decembrie 1989, primului-ministru ce vor: eliberarea celor arestați, demisia lui Nicolae Ceaușescu, circulația liberă a oamenilor și ideilor, redarea cadavrelor dispărute din 17 decembrie. „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” s-a auzit din Piața Operei din Timișoara.
Ziua de glorie 20 decembrie 1989 începuse cu 24 de ore înainte, când muncitorii de la ELBA – o fabrică de corpuri de iluminat – au întrerupt lucrul și au ieșit în curtea fabricii.
Sediul Comitetului judeţean al PCR a fost înconjurat de muncitori. În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu s-au întâlnit cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), s-au reîntors în grabă la Bucureşti.
Ultimele zvâcniri ale dictatorului
La 20 decembrie 1989, a fost emis un Decret prezidenţial prin care se instituia starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”.
Comitetul municipal de partid anunţa organizarea unui mare miting în Piaţa Palatului, unde se spera ca Bucureştiul să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.
Erau ultimele zvâcniri ale dictatorului. A doua zi revolta cuprindea Bucureștiul. Revoluția din decembrie 1989 nu mai putea fi oprită.
Capcana marelui miting
La 21 decembrie 1989, sediul Comitetului Central al PCR din Bucureşti a găzduit o şedinţă a Comitetului Politic Executiv în cadrul căreia s-a discutat situaţia de la Timişoara. Nicolae Ceauşescu a propus cu acest prilej mărirea unor retribuţii şi ajutoare sociale. În jurul orei 12.00, a început marele miting din Piaţa Palatului.
Participanţilor le-au fost distribuite numeroase pancarte prin care erau condamnate manifestaţiile de la Timişoara şi se exprima solidaritatea cu conducerea de partid şi de stat. Desfăşurarea mitingului era transmisă în direct de televiziune şi radio.
La balconul Comitetului Central al PCR se aflau Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena, înconjuraţi de mulţi dintre conducătorii de partid. Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost întreruptă de grupuri de protestatari, constituite spontan. S-au auzit huiduieli, s-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanţilor s-a dispersat din Piaţa Palatului. Panica s-a generalizat, iar Nicolae Ceauşescu a părăsit microfonul şi a plecat din balconul de la care vorbea. Transmisia mitingului la radio şi televiziune a fost întreruptă. („România. Date şi fapte. 1989-2009”)
Momentul este descris şi în cartea „Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies, astfel: „(…) Ceauşescu s-a apropiat de microfon şi a început să vorbească. Era ora 12 și 31 de minute. Abia apucase să spună câteva fraze când a fost întrerupt de o mişcare a mulţimii şi de ţipete ascuţite. Imediat a fost oprită difuzarea în direct prin radio şi tv, nu înainte însă ca grimasa de uluire de pe faţa lui Ceauşescu să fie surprinsă de camera de luat vederi, rămânând întipărită în memoria telespectatorilor din întreaga ţară. Saluta mulţimea, agitând mâna abia perceptibil, şi mulţi români îşi amintesc acel moment ca fiind punctul de cotitură în care au realizat fragilitatea puterii lui Ceauşescu şi posibilitatea răsturnării lui”. Sursa tulburărilor nu a fost niciodată stabilită cu precizie. S-a avansat ideea că zgomotul puternic ar fi fost cauza, dar tot nu se ştie dacă acest lucru a fost produs printr-un act deliberat. „Dar, indiferent care ar fi fost originea sa, zgomotul a provocat panică în rândul mulţimii, care era deja tensionată şi răvăşită de zvonuri, iar în învălmăşeala care a urmat au fost rănite 15 persoane”, aminteşte Peter Siani-Davies în cartea sa.
Primele huiduieli în timpul unui discurs
După câteva momente, Nicolae Ceauşescu a reapărut în balconul Comitetului Central şi a reînceput cuvântarea, transmisiile de televiziune şi radio fiind reluate. Nicolae Ceauşescu a promis luarea unor măsuri de îmbunătăţire a nivelului de trai şi protecţie socială. Spre sfârşitul discursului, a fost din nou întrerupt de scandări neclare, astfel încât mitingul s-a terminat mai devreme decât fusese planificat. Mulţimea s-a grăbit să plece, piaţa s-a golit, iar pe pavaj au rămas grămezi de pancarte. Totodată au început primele desfăşurări de trupe.
Pentru prima dată în 24 de ani de când se afla la conducere, Ceauşescu fusese huiduit în timpul unui discurs, se menţionează în lucrarea „România. Date şi fapte. 1989-2009”. După spargerea mitingului, pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. Se aud lozincile: „Democraţie!”, „Libertate!”, „Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!”, „Jos Ceauşescu!”. La ora 14.00 în centrul oraşului apar primele blindate şi autoamfibii.
După sosirea întăririlor, forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi de bastoane pentru a dispersa manifestanţii, care au fugit pe străzile laterale. Dispersarea demonstranţilor din spaţiul strâmt al Căii Victoriei a fost relativ simplă, dar s-a dovedit mult mai dificilă în Piaţa Universităţii. „Piaţă şi, în egală măsură, punct de intersecţie a două bulevarde, această zonă se întinde sub geamurile hotelului Intercontinental, clădire turn în care se cazau în mod tradiţional mulţi dintre vizitatorii străini ai României comuniste. Acesta avea să devină punctul central al revoluţiei din Bucureşti” („Revoluţia română din decembrie 1989”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006). Faţă în faţă cu protestatarii din Piaţa Universităţii erau scutieri, în spatele cărora erau dispuse mai multe vehicule de pompieri şi transportoare blindate cu soldaţi înarmaţi. Spre seară, au sosit noi întăriri militare.
În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se concentrează în faţa hotelului Intercontinental, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să „cureţe zona”. În cursul nopţii se trage asupra demonstranţilor de la Intercontinental şi din Piaţa Universităţii, căzând numeroşi morţi şi răniţi. Mai mulţi tineri au fost ucişi în faţa Sălii Dalles. Numeroşi manifestanţi, majoritatea tineri, sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştilor, unde sunt torturaţi cu cruzime. După ce manifestanţii sunt alungaţi, unităţi de salubrizare spală asfaltul de sânge. Bilanţul nopţii de 21/22 decembrie 1989 de la Bucureşti fost de 49 de demonstranţi morţi, 463 răniţi şi 698 arestaţi.
Tot în ziua de 21 decembrie 1989, la Timişoara au avut loc manifestaţii pentru a şasea zi consecutiv. Muncitorii au părăsit lucrul şi s-au îndreptat spre Piaţa Operei, unde s-au adunat zeci de mii de oameni. S-a constituit Frontul Democratic Român din Timişoara, care a difuzat o „Declaraţie-Program”. La Braşov câteva zeci de mii de oameni s-au adunat în faţa Comitetului judeţean PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al Comitetului Judeţean PCR era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, au ieşit în stradă câteva mii de manifestanţi.
