După mutarea revoluţiei de la Timişoara la Bucureşti evenimentele s-au precipitat, iar după nici două zile Ceauşescu nu mai era la putere.
Ceauşescu a fost sfătuit prost pe data de 21 decembrie 1989, când după revolta de la Timişoara şi declararea oraşului liber de comunism, dictatorul a decis să apară în fața unei manifestații cosmetizate, la care au fost aduși lucrători de la întreprinderi și uzine din București. Avea experiența idolatrizării și a cultului personalității de cel puțin două decenii. Credea că propaganda la București și teroarea de la Timișoara vor fi suficiente și de această dată.
Între timp însă, veștile de la Timișoara se auziseră în sute de mii de case. Abia apărut în balconul Comitetului Central, la 11.00, pe 21 decembrie, Nicolae Ceaușescu a fost huiduit şi a rămas şocat.
Instruiți sistematic să îl prezinte pe dictator exclusiv în ipostaze pozitive, angajații TVR îndreaptă camerele spre cer. Apoi întrerup emisia. Era de neimaginat. Țara a înțeles instant că la București a început sfârșitul.
Prima baricadă
Între timp, așa cum se arată rechizitoriul din Dosarul Revoluției, sunete extrem de puternice, de panică, dispersează mulțimea, o manevră în apărarea dictatorului. Oamenii părăsesc Piața Palatului pe toate căile, fugind pe Calea Victoriei, pe Știrbei Vodă, dar se îndreaptă mai ales spre Bulevardul Magheru. Aici, în dreptul a ceea ce avea să devină în acea noapte „Baricada de la Inter” începe Revoluția Română de la București.
Dar puțini dintre cei care participaseră la mitingul cosmetizat de comuniști se opresc pe Magheru. Manifestanții adunați aici, în dreptul Hotelului Intercontinental care găzduia mulți jurnaliști străini, până în Piața Universității din apropiere, sunt cei care vin direct de la slujbă sau de acasă tocmai din cauza întreruperii emisiei TVR de la manifestația oficială.
În cursul după amiezii, vin la demonstrație inclusiv familii cu copii, elevi de școală. O mână de manifestanți se strânge și în Piața Romană. Cu totul, câteva sute de persoane.
Forțele represive din Securitate și Armată încep să facă arestări la căderea întunericului. Noaptea de 21 spre 22 decembrie e întotdeauna cea mai lungă din an şi aşa a fost şi atunci. Ca să se apere și să poată rămâne pe loc, demonstranții au făcut o baricadă din mesele și scaunele de tablă de la restaurantul Dunărea de vis-a-vis, la care se adaugau niște mașini vechi de ambulanță. Un tab s-a blocat în baraj și a rămas înfipt în grămada de fiare.
În jurul orei 20.00, scutierii au dat semne că vor să evacueze Piața Universității și întreaga zonă. Forțele represive din Securitate și Armată au început să tragă. Mai întâi în aer, apoi în oameni.
Sunetele se auzeau până departe în oraș, dar și la doi pași, în clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, unde se aflau încă soții Ceaușescu. Pe bulevard, cine scăpa de gloanțe, fugea la metrou. Proastă decizie. Aici se făceau arestări masive.
Neinspirați au fost și cei care au încercat să scape fugind pe șine spre Unirii. Au fost împușcați de militarii care îi așteptau în tunel. Au fost primele dosare investigate în ianuarie-februarie 1990.
Zeci de mii de oameni în stradă
Puțini bucureșteni dormiseră în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989. Cine nu auzise pe viu gloanțele și trasoarele de la Universitate, aflase despre ele de la Europa Liberă, Vocea Americii, BBC. Iar mulți dintre cei care s-au aflat la primele ore ale dimineții în centrul orașului, au constatat că pompierii cu furtunurile lor cu apă nu sunt experți în spălarea caldarâmului de sânge.
Mari coloane de manifestanți se îndreptau spre Piața Palatului, iar general Victor Atanasie Stănculescu, (fost) om de casă al Ceaușeștilor cerea trupelor să intre în cazărmi.
Astfel, după mai puţin de opt ore de când Nicolae Ceauşescu era anunţat că mişcarea de stradă a fost reprimată şi zona centrală a Bucureștiului a fost degajată de manifestanţi, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, spre sediul Comitetului Central al PCR şi Piaţa Universităţii, locul în care cu o zi înainte se trăgea în manifestanţi.
Momentul victoriei
La ora 10.00, Nicolae Ceauşescu prezida ultima şedinţă în sediul Comitetului Central al PCR, în care anunţa că, din cauza situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a instituit starea de necesitate în întreaga ţară. Se interzicea întrunirea în grupuri mai mari de cinci persoane. Totuși, în timp ce în spatele ușilor închise se luau aceste decizii, în centrul Bucureştiului se aflau deja sute de mii de oameni.
Manifestanţii care au ocupat piaţa din faţa Comitetului Central au forţat uşile masive ale clădirii şi au escaladat balconul.
Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde erau aşteptaţi de un elicopter. După fuga dictatorului, manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice, în jurul orei 12.30, acesta fiind considerat momentul victoriei Revoluţiei.
„La momentul decolării de pe clădirea CC-ului, pe Aeroportul Otopeni erau pregătite amândouă avioanele pe care le folosea Ceauşescu. Două Boeing-uri 707, cu indicativele ABB şi ABD. Mai mult se folosea ABD, care avea în cala din faţă o instalaţie de securizare care îţi permitea să vorbeşti cu oricine fără să se intercepteze şi să se ştie. Deci erau pregătite pentru decolare, cu echipaj, cu tot ce trebuia, era obligatoriu, era o stare de urgenţă. Aveau combustibil suficient cât pentru o cursă Bucureşti – Phenian. Şi după cursa asta de 11 ore tot mai rămânea combustibil. Dar Ceauşescu nu a vrut să plece din ţară. A spus să mergem la Snagov, la palat(…). Din discuţiile de la telefon, la Snagov credea că e o zonă mai liniştită şi ştia că acolo este şi o unitate de tancuri şi auto şi un releu de comunicare cu care puteai să intri pe radio cu un discurs, ceva, voia să încerce să intre în legătură cu ţara. Altfel era izolat şi nu avea nici o putere. Când aeronava se apropia de aeroportul de la Boteni a fost identificată prin radio. I s-a transmis: “DOPHEN 203, aveţi coordonatele”. Era tipul elicopterului. Au răspuns, au confirmat că sunt cei doi în elicopter şi li s-a comunicat să facă zona, eventual să se ridice de la sol două elicoptere care să încadreze şi să încerce o aterizare, că altfel vor doborî elicopterul. I s-a raportat lui Ceauşescu situaţia şi s-a luat decizia să se aterizeze pe şoseaua de legătură Bucureşti-Târgovişte. Au coborât din elicopter. Au oprit foarte multe maşini, unii din curiozitate”, povestea un martor al evenimentelor într-un interviu acordat Jurnalul Național.
Reținuți și apoi judecați într-un proces formal, Elena și Nicolae Ceaușescu, au fost executați chiar în ziua de Crăciun.
Sentinţa Tribunalului Militar Excepţional a fost executată la 25 decembrie, ora 14.50, în cazarma de la Târgovişte. Aşa cum plănuise generalul Stănculescu încă de la venirea în cazarma de la Târgovişte, paraşutiştii din plutonul de execuţie i-au împuşcat pe dictatori lângă zidul Corpului de Gardă.
Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţia din 1989, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.
Revoluţia confiscată
În momentul în care Nicolae Ceaușescu acceptase să părăsească sediul puterii, regimul comunist s-a prăbușit. Protestatarii nu aveau însă habar de planurile eșaloanelor II și III din Securitate și Armată. Nu știau că în timp ce căutau să forțeze ușile și alergau pe coridoare ca să îl găsească pe dictator într-o clădire cu care nu erau familiarizați, personaje cu mai multe sau mai puține stele pe umăr își schimbau hainele de militari în unele civile. La propriu, o spun procurorii.
Oamenii nu au înțeles nici ce s-a întâmplat de fapt când gruparea lui Ion Iliescu intra în clădire cu o mașină blindată, iar drumul îi era deschis de îndemnul de la tribună al unui actor cunoscut și simpatizat, Mircea Diaconu.
Un alt actor cunoscut a apărut alături de manifestanți în studio-ul 4 al Televiziunii Publice. Regizorul și actorul Sergiu Nicolaescu, atât de familiar românilor din filmele de propagandă în care interpreta întotdeauna rolul personajului istoric principal, se alătura și el Revoluției și vorbea despre „inima sa de timișorean”.
Fostul șef de Comitet Județean al PCR la Iași și Timișoara, Ion Iliescu, care făcea parte din aristocrația roșie e partidului, avea să ţină primul discurs, care acum, după decenii, este văzut în altă cheie. „Ceaușescu, acest om fără inimă, fără creier, a întinat numai idealurile socialismului”, a declamat el în direct, liniștind cercurile puterii (schimbările nu vor fi prea mari) și îngrijorând milioane de oameni care își doreau schimbări reale și revenirea României în Europa democratică.
