spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăCadre medicale bătute de o gravidă

Cadre medicale bătute de o gravidă

Caz incredibil petrecut ieri dimineaţă la Maternitatea Botoşani. Aflată la câteva zile distanţă de a da naştere unui bebeluş, o femeie, internată la Secţia de obstetrică şi ginecologie, a luat la bătaie personalul medical.

Totul s-a întâmplat ieri dimineaţă, când tinerei i s-a făcut subit dor de partener şi a încercat să plece să-l vadă, deşi astfel îşi punea copilul în pericol. Cadrele medicale i-au explicat riscurile la care se expunea şi au încercat s-o convingă să rămână în spital. Femeia a făcut atunci o criză de nervi. Având neşansa să se afle în calea acesteia, o infirmieră şi o asistentă au fost atacate şi zgâriate. „Este vorba de o gravidă cu sarcină în evoluţie, de 36 de săptămâni, internată în garda de 2 februarie, cu semne de suferinţă fetală, pentru care s-a hotărât supraveghere în secţia de obstetrică-ginecologie. În cursul dimineţii, aceasta a vrut să părăsească spitalul, fără avizul medicilor, moment în care a agresat infirmiera de salon şi asistenta de la Primire, care a încercat să o oprească. În primul rând era vorba de siguranţa ei şi a fătului, fiind vorba de o sarcină nemonitorizată”, a precizat Angela Ţurcanu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU).

Agresoarea a dat ochii cu poliţia

În cele din urmă femeia a părăsit unitatea sanitară, nu înainte, însă, de a le da explicaţii poliţiştilor alertaţi de cadrele medicale lovite şi ameninţate de pacientă. „În urma sesizării primite prin serviciul 112, direcţionată către Poliţia Municipiului Botoşani, a fost întocmit un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, care urmează a fi soluţionat procedural”, a precizat Nicoleta Federciuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

CASETA:

Cadrele medicale vor lege specială pentru ele

Personalul medical din cadrul SJU, în special cel din Urgenţe, este destul de des ţinta agresiunilor pacienţilor sau aparţinătorilor acestora. Cel mai recent a avut loc chiar luna aceasta, trei tineri care le ameninţau pe cadrele medicale fiind calmaţi doar de forţele de ordine. „Din păcate nu este un caz izolat. Este un risc pe care noi, până la urmă, ni-l asumăm, ca oameni care asigurăm asistenţă medicală unor pacienţi mai mult sau mai puţin cooperanţi”, a mai spus directorul medical al SJU.

Tocmai din cauza cazurilor de acest fel, sindicaliştii din sănătate solicită adoptarea unui act legislativ care să protejeze corpul medical, cu responsabilităţi clare din partea celor implicaţi.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...