spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăAntraxul riscă să aducă şi amenzi

Antraxul riscă să aducă şi amenzi

 

Concluziile specialiştilor botoşăneni ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) în cazul suspiciunilor de antrax au fost confirmate ieri şi de către Institutul Cantacuzino, după ce probele trimise de la cei doi pacienţi internaţi la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean „Mavromati” au fost analizate la Bucureşti.

Bărbatul de 46 de ani, care prezenta simptome şi semne de antrax, a fost confirmat cu această afecţiune, în timp ce fiica lui, minoră, internată şi ea în spital, nu prezenta aceeaşi afecţiune. Medicii suspectează că tânăra ar avea o infecţie cu stafilococ, urmând a o supune mai multor analize de specialitate.

Între timp, tot ieri, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare au decis prelungirea stării de carantină instituită în localitatea Flondora până sâmbătă noapte. Până la ridicarea acesteia, vor fi interzise păşunatul animalelor, dar şi consumul sau comercializarea laptelui de la vacile din sat.

 

Familie pasibilă de amendă

 

Familia din Flondora în exploataţia căreia a apărut antraxul riscă amenzi de câteva mii de lei pentru modul în care a gestionat cazul animalului bolnav. Conform legislaţiei, crescătorul care observă primele semne de boală a unui animal este obligat să anunţe de urgenţă medicul veterinar din localitate, iar sacrificarea se face în locaţii autorizate, aşa cum sunt abatoarele, cu toate avizele medicale.

Sacrificarea şi îngroparea în spatele casei a animalului, aşa cum s-a procedat la Manoleasa, arată că fermierul a încălcat cu motiv şi cu bună ştiinţă prevederile legale.

Dorind să liniştească opinia publică, prefectul Dan Şlincu a emis un comunicat de presă potrivit căruia „soţia bărbatului diagnosticat cu antrax nu şi-a dat seama că bovina sacrificată ar fi fost bolnavă, pentru că a fost vaccinată”. Surse apropiate anchetei au explicat, însă, că, în alt context, femeia ar fi declarat că vita se manifesta neobişnuit şi de aceea a tăiat-o. A intrat în panică şi nu a mai ştiut cum să procedeze, împrăştiind resturile din cadavru cum s-a priceput. De aceea, specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) au avut mari greutăţi în reconstituirea cadavrului, acesta fiind tranşat, oase şi bucăţi de carne fiind identificate în mai multe locaţii. Organele interne nu au fost găsite, acestea fiind date unor câini din exploataţie pentru a fi consumate. Ancheta ar fi putut să scoată la iveală din ce cauză vaccinul anti-antrax nu a avut efect asupra vitei, animalul având, probabil şi o altă afecţiune.

„Cert este că celelalte 23 de vaci din exploataţie au fost vaccinate, acestea neavând în momentul de faţă nici o problemă de sănătate, iar analizele confirmă acest lucru”, a declarat Minodora Vasiliu, directorul DSV.

 

Comunicare deficitară între instituţii

 

Nici comunicarea dintre instituţii nu a fost cea mai bună. Direcţia de Sănătate Publică i-a anunţat abia după câteva zile pe veterinari despre suspiciunea de antrax, iar în acest context a fost cu atât mai greu de derulat ancheta sanitar-veterinară, stricteţea acesteia fiind cerută şi de specificul bacilului de antrax: rezită zeci de ani în pământ şi nu este anihilat nici la temperaturi înalte.

Încălcările legii de către familia din Flondora au intrat acum în atenţia specialiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie, care urmează să stabilească dacă s-au încălcat şi prevederi ale legii penale.

„Deocamdată nu discutăm despre urmări penale sau contravenţionale. Va veni şi rândul lor, dar numai după ce se iau de urgenţă măsurile necesare pentru ca situaţia să fie sub control 100% şi să nu mai fie în pericol sănătatea oamenilor şi animalelor”, a declarat Minodora Vasiliu.

 

Bacterie folosită ca armă biologică

 

Antraxul este o boală infecţioasă acută cauzată de bacteria Bacillus anthracis, care creşte în murdărie şi poate fi luat de animale ierbivore. Transmiterea la oameni se face prin intermediul contactului cu animalele infectate, dar poate apărea şi ca urmare a inhalării aerului care conţine sporii bacilului.

Bacteria antraxului este considerată o armă biologică, fiind de notorietate cazurile din toamna anului 2001, când o serie de plicuri pline cu antrax au infestat 22 de funcţionari americani, ucigând cinci dintre aceştia.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
18.9 °
54 %
3.7kmh
54 %
mie
17 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...