spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăTrezire cu trupele speciale pentru contrabandişti

Trezire cu trupele speciale pentru contrabandişti

 

Mai mulţi botoşăneni bănuiţi că ar fi implicaţi în contrabanda cu ţigări au fost treziţi ieri dimineaţă din somn cu bubuituri în uşă, au fost ridicaţi din aşternut şi s-au văzut cu casele răscolite de mascaţi. A fost vorba de o operaţiune organizată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. În total, susţin reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), au fost efectuate 52 de percheziţii la locuinţele mai multor persoane, bănuite de trafic de ţigarete provenite din contrabandă.

 

Zeci de percheziţii în judeţ

 

Potrivit Nicoletei Federciuc, purtător de cuvânt în cadrul IJP, 48 de percheziţii au avut loc pe raza judeţului Botoşani, iar celelalte patru în judeţul Iaşi, operaţiunea fiind organizată în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă. „Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani”, a precizat Nicoleta Federciuc.

Descinderile au avut loc inclusiv în municipiul Botoşani, la cei bănuiţi că ar alimenta piaţa neagră din oraş cu ţigări de contrabandă. Una dintre percheziţii a avut loc la un tânăr care locuieşte într-un bloc de pe strada Alexandru Donici, iar o alta în apropierea Parcului Tineretului, anchetatorii fiind interesaţi să ridice atât pachetele de ţigări depozitate de suspecţi, dar şi alte probe concludente care le-ar putea demonstra activitatea infracţională.

Investigaţii începute anul trecut

 

Anchetatorii spun că o parte dintre suspecţi ar fi desfăşurat în mod constant activităţi de colectare, deţinere, depozitare şi vânzare a ţigărilor. Mai mult, o parte dintre ei ar fi dezvoltat relaţii de cooperare pentru maximizarea profiturilor, însă nu putea fi vorba de grup infracţional organizat. Numărul mare de descinderi a făcut ca aseară la ora redactării articolului să nu se cunoască bilanţul exact al operaţiunii, poliţiştii urmând să centralizeze informaţiile la finalul percheziţiilor şi după audierea unor suspecţi.

Anchetatorii susţin că investigaţiile ar fi început încă de anul trecut, când o parte dintre suspecţi au fost prinşi cu diferite cantităţi de ţigări. Astfel, în timpul cercetărilor, poliţiştii au reuşit să confişte câteva mii de pachete de ţigări. În funcţie de probatoriu, de activitatea fiecăruia dintre suspecţi şi de rezultatul audierilor, anchetatorii urmau să decidă ieri seară dacă faţă de unii dintre cei implicaţi vor fi reţinuţi sau vor fi plasaţi sub control judiciar.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...