joi, martie 28, 2024
AcasăPrima PaginăAccident grav din cauza vitezei

Accident grav din cauza vitezei

Doi tineri au fost grav răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina, un Audi A3, pe drumul Botoşani-Dorohoi. Accidentul s-a produs marţi seară, cu puţin înainte de ora 22.00, pe raza localităţii Cucorăni. Cei doi tineri, din municipiul Dorohoi, se deplasau dinspre Botoşani către Dorohoi, iar înainte de Popasul Cucorăni, şoferul, în vârstă de 27 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, maşina a început să meargă în zig-zag pe şosea, după care a pătruns pe contrasens, s-a răsturnat şi a lovit un copac.

Martorii au sărit în ajutorul victimelor şi au sunat la 112, iar între timp au reuşit să îl scoată pe unul dintre răniţi. Celălalt tânăr a rămas captiv între fiare.

În scurt timp, la faţa locului au ajuns echipajele de ambulanţă şi SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, echipajul de la descarcerare, o autospecială de la ISU, dar şi poliţiştii.

Persoana scoasă din maşină de martori a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Pentru scoaterea celui de-al doilea rănit, un tânăr de 18 ani, a fost nevoie de intervenţia pompierilor.

„Intervenţia, care a durat aproximativ 20 de minute, a fost una dificilă, pentru că persoana găsită încarcerată avea piciorul prins sub bord şi corpul pe scaunul din dreapta. Persoana a fost scoasă conştientă, după care predată colegilor de la Ambulanţă”, a precizat plutonierul adjunct Cătălin Guluţanu, din cadrul ISU Botoşani.

În timp ce angajaţii ISU tăiau bucăţi din caroserie, medicii încercau să îi acorde îngrijiri tânărului care ţipa din cauza durerilor. După ce au reuşit să îl scoată dintre fiare, tânărul a fost preluat de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă acesta fiind transportat imediat la Urgenţe.

„Pacientul, de 18 ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, un traumatism cranio-facial, fractură de femur, de gamba stângă, dar şi o contuzie toraco- abdominală puternică. Şoferul, în vârstă de 27 de ani, era în stare comatoasă, fără halenă alcoolică”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Poliţiştii au demarat o anchetă. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că şoferul nu a adaptat viteza într-o zonă de limitare la 70 de kilometri pe oră, iar în momentul în care a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului”, a precizat agentul şef principal Gabriel Botezatu, din cadrul Serviciului Rutier Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...