spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăAveri de directori sechestrate de DNA

Averi de directori sechestrate de DNA

Acuzaţii grave aduse de procurorii anticorupţie conducerii societăţii de termoficare din municipiul Botoşani. După o anchetă care a durat mai mulţi ani, procurorii DNA – Serviciul teritorial Suceava, au ajuns la concluzia că importante sume de bani publici s-ar fi scurs din bugetul societăţii, sub masca unui contract de prestări servicii, către o asociere de firme al cărei lider a fost Elsaco Electronic.

Faptele s-ar fi petrecut în urmă cu cinci ani, dar au fost elucidate de anchetatori abia în ultimele luni. Astfel, procurorii DNA Suceava au dispus, miercuri, trimiterea în judecată a şapte persoane, dar şi a companiei Elsaco, ca persoană juridică. Printre inculpaţi se află Florin Sandu, director general al Modern Calor, Denisia Paula Agapie, director economic al firmei de termoficare, Ion Diaconu, fostul director tehnic al companiei, dar şi Claudiu Mihai Ursache, şef serviciu financiar contabil, împreună cu Cristian Puflea, şef atelier exploatare furnizare dispecerat, toţi acuzaţi de abuz în serviciu ori complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. Lista celor trimişi în boxa acuzaţilor este completată de Aurelian Anghelache şi Ovidiu Butnariu, reprezentanţi ai Elsaco, bănuiţi tot de complicitate la abuz în serviciu.

 

Scandal pornit de la un contract supraevaluat

 

Anchetatorii susţin că, pe 19 iunie 2013, între Modern Calor SA şi o asociere de firme al cărei lider era Elsaco Electronic SRL a fost încheiat un contract de mentenanţă a unor grupuri de producere a energiei termice, module de cogenerare, care s-ar fi făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice şi la un preţ supraevaluat. Astfel, întrucât asocierea reprezentată de Elsaco nu avea posibilităţile tehnice de a presta aceste servicii, lucrarea a fost subcontractată, la un preţ mai mic, exact firmei care furnizase grupurile de cogenerare şi care era autorizată chiar de către producătorul modulelor să asigure lucrări de mentenanţă.

În acelaşi context, în perioada 21 iunie-15 octombrie 2013, Elsaco Electronic a emis trei facturi fiscale, aferente serviciilor de mentenanţă prestate în perioada 16 noiembrie 2012-30 iunie 2013, în valoare de 1.156.525 lei fără TVA, care au fost acceptate la plată de către inculpaţii Sandu Florin, Diaconu Ion şi Agapie Denisia-Paula, deşi serviciile respective nu fuseseră prestate în realitate (existând o discrepanţă evidentă între perioada prestării serviciilor facturate şi data intrării în vigoare a contractului)”, susţin procurorii. Însă plăţile s-ar fi făcut cu complicitatea lui Claudiu-Mihai Ursache, care a acordat viza de control financiar preventiv, şi a lui Cristian Puflea, care ar fi confirmat realitatea serviciilor prestate.

 

Valeriu Iftime consideră dosarul o „lovitură de imagine”

 

Decizia procurorilor DNA l-a surprins pe acţionarul principal al societăţii Elsaco, Valeriu Iftime, care spune că dosarul reprezintă o „lovitură de imagine” la adresa firmei botoşănene. Potrivit acestuia, contractul cu Modern Calor a fost perfect legal, lucrările de mentenanţă au fost efectuate corespunzător şi plăţile au fost corecte.

La rândul său, Ion Diaconu, fost director tehnic la „Modern Calor”, a spus că trimiterea lui în judecată ar fi un abuz.

 

Modern Calor nu comentează decizia anchetatorilor

 

În schimb, cei din conducerea „Modern Calor” nu au comentat în niciun fel decizia procurorilor DNA. Cert este că, înainte de trimiterea în judecată a inculpaţilor, anchetatorii au dispus în cauză, ca măsură asigurătorie, aplicarea sechestrului asupra mai multor bunuri imobile aflate pe numele lui Forin Sandu, Ion Diaconu, Cristian Puflea, Cristian Anghelache şi Ovidiu Dumitru Butnaru. Aceeaşi măsură s-a dispus asupra a 6.955 de părţi sociale reprezentând capitalul total social subscris, integral vărsat, al societăţii Elsaco Electronic şi asupra a 75 părţi sociale deţinută de această societate în calitate de asociat la o altă firmă.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...