sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăŞefii judeţului ne ţin în gropi

Şefii judeţului ne ţin în gropi

Drumurile botoşănene rămân într-un stadiu dezastruos, din totalul de 670 de kilometri de drum judeţean, dar aproximativ 200 de kilometri fiind într-o stare catalogată de autorităţi ca fiind bună. Starea celorlalţi 470 de kilometri de drum va fi schimbată cu greu în bine în anii următori şi asta mai ales din cauza neputinţei celor de la Consiliul Judeţean.

La nivel de investiţii, ceva modernizări vor fi făcute prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în acest sens fiind semnat contractul de finanţare pentru doar şase tronsoane de drum judeţean, care totalizează 43 de kilometri, şi podul de la Broscăuţi, valoarea investiţiilor pentru acestea fiind de aproximativ 90 de milioane de lei.

Suma poate părea mare la prima vedere, dar cei de la CJ aveau posibilitatea de a accesa fonduri de cel puţin trei ori mai mari prin PNDL.

 

Fonduri triple atrase în alte judeţe

 

Dacă la noi nu se poate, „pentru că nu sunt fonduri”, alţii în schimb pot. La Piatra Neamţ de exemplu, conducerea CJ semnează contracte de finanţare prin PNDL o dată la două luni. În urmă cu fix o lună, pe 25 ianuarie, la Piatra Neamţ au fost semnate contracte de finanţare de 67 de milioane lei, cu aceşti bani fiind construit un pavilion nou la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, modernizarea completă a 11 poduri şi a unui drum judeţean.

Dar în 2017, când conducerea de la noi abia a semnat pentru cele şapte proiecte în valoare totală de 90 de milioane lei, cei de la Piatra Neamţ au semnat pentru reabilitarea integrală a 120 de kilometri de drum judeţean şi a opt poduri, valoarea fiind de 235 de milioane de lei. Dacă adăugăm la această sumă şi cei 67 de milioane de anul acesta, rezultă faptul că cei din conducerea CJ Piatra Neamţ, prin implicare totală pentru judeţul lor, au semnat contracte de finanţare prin PNDL de 300 de milioane de lei, de trei ori mai mult decât conducerea de la noi.

„Şi la noi se puteau depune proiecte pentru mai mulţi kilometri de drum sau modernizări de spitale, poduri. Chiar dacă nu obţineai finanţare pentru toate, oricum erau mai mari decât sunt acum. Cum s-au putut aloca fonduri mai multe în altă parte aşa se putea şi la noi”, a declarat un fost conducător al judeţului.

 

Drum strategic aproape de a fi ratat

 

Singura investiţie cu adevărat importantă ce va avea loc în infrastructura din judeţul nostru este cea a drumului strategic, prin care vor fi modernizaţi 100 de kilometri de drum judeţean mai ales din estul judeţului Botoşani, valoarea investiţiei fiind de 334.307.160 lei (inclusiv TVA). Dar şi aceasta a fost mult timp sub semnul întrebării, tot din cauza actualei conduceri a CJ, documentaţia fiind depusă în ultimul moment. Contractul de finanţare a fost semnat foarte târziu, judeţul nostru fiind lăsat la urmă, după noi semnând doar Vasluiul.

 

Promisiuni din partea oficialilor

 

Dacă în celelalte judeţe se fac investiţii de amploare cu bani de la Guvern, la noi se fac doar promisiuni, cel puţin momentan. Anul acesta, potrivit unui document oficial prezentat consilierilor judeţeni de către Direcţia Judeţeană Drumuri şi Poduri (DJDP), se vor face lucrări de întreţinere constând în covor asfaltic pe 54 de kilometri de drum şi plombări pe o suprafaţă de aproximativ 41.000 de metri pătraţi.

„Nu vor fi chiar 54 de kilometri, dar vă asigur eu că anul acesta vom asfalta undeva la 40 de kilometri de drum judeţean. Imediat ce va permite vremea vom demara lucrările”, a spus vicepreşedintele CJ, Dorin Birta.

Bugetul pentru aceste lucrări depăşeşte 10 milioane de lei, cei de la DJDP având prinse în această sumă şi executarea marcajelor, lucrări de acoperire a gropilor cu piatră, tăierea acostamentelor şi alte lucrări de întreţinere. Situaţia este asemănătoare cu cea de anul trecut, când Consiliul Judeţean a avut alocat de la Guvern 12,5 milioane de lei pentru drumuri, însă banii au fost redirecţionaţi către plata salariilor angajaţilor de la CJ.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Alexandru DOROFTEI

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...