marți, aprilie 16, 2024
AcasăPrima PaginăŢepe cu contracte noi la gaz şi lumină

Ţepe cu contracte noi la gaz şi lumină

Tot mai mulţi botoşăneni au devenit ţinta companiilor de furnizare de electricitate şi gaz de prin toate colţurile ţării. Fără a avea vreun sediu în Botoşani sau a prezenta informaţii cât de cât credibile, reprezentate doar de oameni îmbrăcaţi în veste reflectorizante, asemănătoare celor folosite de compania E.ON, respectivele firme au trecut deja la un război de gherilă pentru a racola clienţi, de cele mai multe ori apelând la tehnici nu tocmai ortodoxe.

Astfel, echipe de câte doi reprezentanţi ai diverse companii merg din uşă în uşă şi, sub pretextul de a le prezenta botoşănenilor oferta companiei pe care o reprezintă, aceştia încheie contracte cu respectivul furnizor de energie, fără ca persoana să realizeze.

 

Pensionarii, ţinta preferată

 

Ţinta preferată sunt, ca în multe alte situaţii, pensionarii, cărora li se prezintă tot felul de avantaje, iar, „printre rânduri”, li se cer facturi de la actualul furnizor de energie şi buletinul, pe care le şi fotografiază: „Pentru a dovedi că am fost şi v-am prezentat oferta”. În timp ce unul dintre cei doi prezintă numeroasele „avantaje” pentru ca respectiva familie să se mute la acea companie, colegul completează datele din cele două acte obţinute de la consumatori, un contract şi o notificare cu privire la încetarea contractului cu vechiul furnizor.

Deşi, în teorie, încetarea trebuie comunicată chiar de proprietar, grijulii, ofertanţii s-au gândit la toate şi menţionează în contractul pe care proprietarul este pus să îl semneze la final: „Clientul mandatează Furnizorul să îl reprezinte în vederea încheierii contractelor de transport şi distribuţie a gazelor în numele şi pe seama sa şi împuterniceşte cu transmiterea Notificării de încetare a contractului de furnizare”.

Cu alte cuvinte, după ce va semna acel act, persoana se va trezi peste o lună cu factură de la o companie de la care, în mintea sa, a primit doar o ofertă.

 

Autorităţile spun că nu pot face nimic

 

Cu toate acestea, reprezentanţii instituţiilor statului spun că nu prea pot face nimic în astfel de situaţii, pentru că un contract înseamnă automat şi citirea şi studierea lui, iar singura soluţie ar fi să se adreseze în instanţă sau să facă plângere la Poliţie pentru înşelăciune. Nici faptul că aceştia pozează actul de identitate al persoanelor cu care discută nu este unul tocmai legal, dar nici ilegal, atâta timp cât actul de identitate este înmânat de către deţinătorul lui de bună voie. În astfel de cazuri, însă, persoanele care sunt suspicioase în legătură cu astfel de reprezentanţi, pot face sesizări către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal,cu privire la nerespectarea drepturilor garantate de Legea nr. 677/2001.

 

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
24.8 ° C
27.6 °
24.4 °
37 %
4.2kmh
42 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...