sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăFoc mocnit cu salariile la apă

Foc mocnit cu salariile la apă

Problemele financiare ale societăţii Nova Apaserv continuă, iar angajaţii acesteia vor primi din nou salariile cu întârziere. Este pentru a doua oară consecutiv când o parte dintre muncitori vor primi banii mai târziu, după ce avansul pentru luna februarie, care trebuia acordat pe data de 28 a lunii trecute, a fost întârziat cu aproximativ şapte zile.

„Astăzi (n.r., ieri) şi mâine (n.r., azi) este data prevăzută în contract pentru plata avansului pentru luna martie. Noi am început încă de luni să facem viramente şi mi-am propus ca până vineri toată lumea să fie cu banii în cont. Eu asta îmi doresc, dar totul este în funcţie de încasări, nici dacă aş avea grad de încasare de 100% de la populaţie nu aş putea face plata salariilor conform contractului colectiv de muncă, atâta timp cât în aceeaşi zi trebuie să fac plată şi la bugetul de stat şi la furnizorii la care avem datorii”, a declarat Albert Tănasă, managerul Nova Apaserv.

 

„Mai avem şi alte rate de plătit”

 

Oficialul consideră că eventualele întârzieri de câteva zile nu îi afectează prea tare pe muncitori, în condiţiile în care 80% dintre cei aproximativ 530 de salariaţi ai operatorului de apă au salariul minim pe economie sau cu 100-200 de lei mai mult, indiferent dacă lucrează la remedierea avariilor sau merg din uşă în uşă pentru a citi indexul apometrelor. Cei şase directori ai societăţii au însă fiecare salarii de peste 10.000 de lei, astfel că suma necesară pentru plata lor este de 70.000 de lei lunar.

„Eu le prezint sindicatelor cu toată transparenţa încasările şi plăţile, pentru a vedea şi ei exact situaţia în care ne aflăm. Le-am spus şi furnizorilor că nu plătesc săptămâna aceasta ce este de plătit, voi face acest lucru săptămâna viitoare. În plus, mai avem şi alte rate de plătit, iar dacă veţi înţelege principiul economic pe care vi l-am explicat probabil nu mă veţi suna şi luna viitoare să mă întrebaţi dacă dau salariile la timp”, a precizat Albert Tănasă.

 

Perspective sumbre pentru lunile următoare

 

Nici în lunile ce urmează situaţia nu pare că va fi normală, ba din contră, criza de bani cash se poate adânci. „În luna aprilie avem de plătit la contractul de credit BERD, nu mai puţin de 450.000 de euro, bani pe care trebuie să îi adun de undeva”, a mai spus managerul Nova Apaserv. În plus, trebuie să se plătească şi suma lunară de 400.000 lei către salariaţi, bani câştigaţi în urmă cu trei ani în instanţă, din nou salarii, utilităţi şi alte credite contractate. Ba mai mult, potrivit sindicatelor, până la sfârşitul acestei luni trebuia încheiat un act adiţional la contractual colectiv de muncă semnat la sfârşitul anului trecut, prin care lefurile angajaţilor să crească cu 10%, dar în aceste condiţii nici nu se pune problema de aşa ceva.

Sub nici o formă eu nu am promis majorări salariale. Dumneavoastră vă referiţi la faptul că am stabilit cu sindicatul ca până la 31 martie 2018 să încheiem un act adiţional la contractul colectiv de muncă”, spune Albert Tănasă. Întrebat ce anume trebuie să prevadă acest act adiţional, managerul Nova Apaserv precizează că de fapt era vorba despre majorarea impusă de lege ca urmare a trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat.

„Un act adiţional în baza căruia să fac şi alte acte adiţionale la contractul de muncă, prin care să fie prevăzută creşterea cu 20% a salariilor prin trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Nu un act adiţional prin care eu să fac o creştere salarială. Dacă făceam această promisiune era ca şi cum v-aş fi promis dumneavoastră că duminică aţi câştiga la loto”, a concluzionat Albert Tănasă.

 

Muncitorii sunt la un pas de a pierde şi bonurile de masă

 

Unul dintre liderii de sindicat de la operatorul de apă a tras un semnal de alarmă asupra acestei situaţii, precizând că muncitorii sunt pe cale să piardă şi bonurile de masă câştigate cu greu în luna noiembrie a anului trecut, aceasta fiind una dintre condiţiile puse de sindicalişti pentru a încheia un nou contract colectiv de muncă.

„La apă este un foc mocnit. În bugetul de anul acesta nu este nici măcar o creştere salarială, iar tichetele de masă sunt prinse doar până în luna mai inclusiv. Nu întrevedem nici o rezolvare, noi suntem la limita de personal la secţia exploatare”, spunea Dan Fegher, unul dintre liderii de sindicat, la începutul lunii martie într-o şedinţă la Prefectură.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, recunoaşte problemele cu care se confruntă operatorul de apă şi le cere celor şase directori ai instituţiei să le rezolve. „Eu le-am dat două soluţii, ori fac restructurare să spună da, majorăm cu 10% la personalul direct productiv şi lucrăm la plan, începând cu directorul şi până la muncitori. Ai făcut planul ai luat leafa, nu, iei 80% s-au cât i se cuvine fiecăruia. S-a ajuns în această situaţie din cauza încasărilor slabe. Sunt şase manageri care trebuie să-şi bată capul să dea banii la oameni”, a spus preşedintele CJ.

 

– Alexandru DOROFTEI

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...