spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăDetalii de groază la crima între copii

Detalii de groază la crima între copii

Crima de miercuri seară a şocat o ţară întreagă. Poliţişti, cadre medicale, anchetatori,  criminalişti şi opinia publică, cu toţii sunt marcaţi de cruzimea crimei, încercând, totodată, să afle şi ce l-a determinat pe ucigaş să recurgă la acest gest.

Astfel, imediat după găsirea cadavrului Petronelei într-un luminiş de pădure din spatele cimitirului Pacea, la faţa locului au ajuns două echipaje de Poliţie şi unul de Ambulanţă, pentru a acorda îngrijiri tinerei, care însă era deja moartă de aproximativ o oră.

După câteva zeci de minute de anchetă poliţiştii au stabilit că victima era Petronela Mihalachi, de 18 ani, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic. Imediat, aceştia au început să caute persoane suspecte, din anturajul fetei, discutând cu apropiaţii ei. Tânăra, de loc din Ştefăneşti, locuia în chirie, cu mai multe fete. Colegele ei vorbiseră cu ea cu doar jumătate de oră înainte de tragicul eveniment.

„Am sunat-o să o întreb cum fac să intru în casă, că nu aveam cheie şi mi-a spus să o aştept. I-am spus să îmi spună unde e, că vin eu să îmi dea cheia şi a spus glumind că nu îmi dă raportul unde merge”, a spus una dintre colege.

 

Pont pentru anchetatori de la sora ucigaşului

 

Acţiunea rapidă a poliţiştilor a avut efect, asta pentru că spre miezul nopţii un tânăr era deja în custodia lor pentru a da declaraţii. Era vorba despre Bogdan Ionel, care urmează a împlini 17 ani, din Dobârceni, dar care locuia în Botoşani împreună cu sora lui.

Tatăl băiatului nu şi-a făcut niciodată simţită prezenţa în viaţa familiei, iar mama lui munceşte în Italia pentru a-l întreţine pe el şi pe sora lui.

De altfel, se pare că unul dintre „ponturile” primite de poliţişti legate de posibilul autor a fost chiar sora tânărului, alertată de starea acestuia de pe tot parcursul zilei şi de mai multe mesaje de ameninţare pe care i le tot trimisese ieri. De altfel, între cei doi era o stare de tensiune mai veche, din cauza faptului că fata, cu cinci ani mai mare decât el, nu era deloc de acord cu relaţia lui cu o tânără aflată într-un centru de plasament din Botoşani, care este şi de altă religie.

Mai mult, tânărul chiar a postat pe o reţea de socializare un mesaj prin care ameninţa că se va sinucide, cu doar câteva zile înainte, însă ulterior l-a şters. Acesta îşi cerea scuze iubitei sale şi chiar cerea să fie înmormântat în oraş pentru a putea fi aproape de aceasta. De asemenea, tânărul îşi acuza familia că încearcă să-l despartă de iubita sa.

 

Victima şi atacatorul s-au cunoscut pe internet

 

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că Petronela Mihalachi ieşise, alături de Bogdan, să facă fotografii în pădurea din spatele Cimitirului Pacea, însă, în timp ce stătea la poze, între cei doi a avut loc o discuţie, iar o remarcă nepotrivită făcută de tânără la adresa iubitei băiatului pare să fi fost scânteia care a declanşat totul.

„Cei doi se cunoscuseră pe o reţea de socializare de mai mult timp şi s-au mai întâlnit de câteva ori pentru şedinţe foto”, a precizat Valeriu Chihaia, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, care a mai adăugat că este primul caz de acest fel din activitatea sa.

 

Criminalişti îngroziţi de sadismul ucigaşului

 

Criminaliştii ajunşi la faţa locului au numărat peste 30 de lovituri de cuţit pe corpul fetei, cele mai multe în zona pieptului şi inimii, decesul fiind instantaneu. Fata avea urme pe spate care arătau că ar fi fost târâtă pe o distanţă scurtă, însă anchetatorii spun că actul a avut loc tot în acea zonă sau în imediata apropiere.

Tânărul a fost audiat chiar miercuri noaptea, în prezenţa unui reprezentant al Direcţiei de Protecţie a Copilului, asta pentru că părinţii lui nu puteau fi prezenţi în timp util.

 

Atacatorul a lăsat o mulţime de urme

 

Ceea ce i-a mai şocat pe anchetatori a fost şi faptul că tânărul a vorbit cu iubita lui prin mesaje chiar şi după ce se presupune că a făcut crima.

Un angajat al unei spălătorii din zonă a povestit că l-a observat pe acesta coborând din pădurice şi având sânge pe pantalon şi pe mâneca de la o bluză. Adolescentul chiar l-a rugat pe acesta să îi cheme un taxi, motivând urmele de sânge prin faptul că ar fi alunecat şi s-a rănit.

Specialiştii psihiatri sunt de părere că tânăra a avut ghinionul de a fi în calea băiatului în momentul în care furia sa la adresa celor din jur a refulat. „Poate fi interpretat ca un gest la adresa tuturor, nu la adresa minorei. Vorbim probabil de un tânăr introvertit, instabil emoţional, cu o tensiune intrapsihică anterioară, iar remarca tinerei a fost fitilul declanşator”, a precizat un psihiatru specialist din Botoşani.

Cu toate acestea, poliţiştii mai au o enigmă de dezlegat, şi anume telefonul victimei, care nu a fost găsit. Asta în condiţiile în care tânărul se pare că îi promisese iubitei lui că îi va face cadou un telefon Samsung în perioada imediat următoare, astfel că nici o crimă în scop de jaf nu este scoasă din calcul.

Băiatul a fost adus ieri la Parchet şi propus de procurori pentru arestare preventivă. Dacă magistraţii vor admite cererea procurorilor, Bogdan Ionel va petrece următoarele 30 de zile după gratii.

 

Altar de flori pe banca Petronelei

 

Apropiaţii fetei erau ieri în stare de şoc, iar colegii au transformat locul ei din banca de la şcoală într-un altar de flori şi lumânări. De altfel, toţi cei 30 de elevi au venit ieri îmbrăcaţi în negru, iar conducerea unităţii a luat măsuri speciale în privinţa lor.

Oroarea de miercuri lasă în urmă o familie distrusă. Mama Petronelei era devastată şi în stare de şoc în momentul în care poliţiştii i-au dat cumplita veste, iar tatăl fetei a aflat despre oroarea care i-a distrus familia din străinătate, acolo unde era la muncă.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...