vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăPericol din cauza ploilor fără oprire

Pericol din cauza ploilor fără oprire

Natura dezlănţuită a făcut ravagii în judeţul Botoşani, puhoaiele afectând 32 de localităţi. Ploile torenţiale, care au inundat zeci de gospodării, au generat situaţii incredibile. Ieri la prânz, un bărbat în vârstă de 58 de ani din comuna Blândeşti a crezut că trăieşte sfârşitul lumii. Plecat pe imaş, bărbatul a fost surprins de o ploaie torenţială, iar în numai câteva minute pârâul Burla a ieşit din matcă şi a inundat întreaga vale.

Rămas captiv între ape, săteanul s-a refugiat pe un loc mai înalt şi a început să strige după ajutor. Auzit de localnici, bărbatul a fost salvat de pompieri şi trei cetăţeni din zonă.

Viitura s-a dus mai apoi spre Gorbăneşti, inundând toată valea în dreptul satului Silişcani.

 

Sat măturat de viitură

 

Scene apocaliptice s-au petrecut şi în satul Drislea, comuna Truşeşti, unde oamenii au crezut că s-a rupt cerul. În doar câteva minute, ploaia măruntă s-a transformat într-un perete de apă, iar pârâul Valea Ciolpanilor s-a transformat într-un şuvoi uriaş. Puhoaiele au intrat în curţi şi în case, nivelul apei atingând în unele zone şi jumătate de metru.

„Circa 40 de locuinţe sunt inundate. Pompierii militari şi voluntari intervin pentru evacuarea apei”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă (ISU).

Pompierii interveneau ieri şi în comuna Ungureni, dar şi în satul Iacobeni, comuna Dângeni, unde mai multe gospodării au fost inundate.

 

Străzi acoperite de apă în municipiu

 

Şi municipiul Botoşani a fost măturat ieri din nou de stihiile naturii, mai multe străzi din municipiu fiind din nou acoperite de ape.

În sensul giratoriu din intersecţia străzilor Împărat Traian şi Octav Onicescu nivelul apei a depăşit 30 de centimetri şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Şi pe şoseaua de centură în apropiere de sediul Termica strada a fost transformată într-un lac uriaş, circulaţia fiind întreruptă pentru câteva minute.

Iar dacă municipiul arăta ca după un potop, pe străzile mărginaşe neasfaltate, torenţii formaţi au smuls pur şi simplu bucăţi din carosabil şi au săpat ravene adânci de jumătate de metru, semn că nici canalizarea oraşului nu a mai reuşit să facă faţă puhoaielor.

 

Pompieri copleşiţi de solicitări

 

Dar acestea au fost doar câteva imagini din coşmarul trăit de botoşăneni. Asta pentru că la ISU apelurile prin care oamenii cereau ajutor curgeau şi ele. Pompierii au trebuit să intervină fie pentru degajarea unor copaci prăbuşiţi, fie pentru evacuarea unor maşini rămase blocate între ape. Ca să facă faţă situaţiei, cei de la ISU au apelat şi la ajutorul celor din serviciile de voluntari pentru situaţii de urgenţă.

Efectivele ISU au acţionat atât în cursul zilei de joi, cât şi pe timpul nopţii cu motopompe, autospeciale şi tehnică grea de intervenţie pentru evacuarea apei din zeci de case, anexe gospodăreşti şi pentru salvarea persoanelor.

 

Şedinţă de urgenţă convocată la prefectură

 

Probleme mari au fost înregistrate şi joi. Din acest motiv ieri dimineaţă, la sediul prefecturii a fost convocat Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

În judeţ cele mai mari probleme au fost înregistrate în comuna Todireni, acolo unde cantitatea de precipitaţii a ajuns la 104 litri pe metru pătrat, acesta fiind urmată de comuna Curteşti unde precipitaţiile au fost de 68 de litri pe metru pătrat.

În cadrul şedinţei au fost prezentate pagubele produse de precipitaţiile extreme. Astfel, au fost afectate de vijelii 18 unităţi administrative teritoriale respectiv municipiile Botoşani şi Dorohoi şi comunele Suliţa, Roma, Băluşeni, Lunca, Mihai Eminescu, Copălău, Brăieşti, Cândeşti, Todireni, Răchiţi, Pomârla, Mihăileni, Prăjeni, Ştiubieni, Vorona şi Vârfu Câmpului.

Din cauza intemperiilor joi aproximativ 8.500 de oameni au rămas fără energie electrică.

 

Acoperiş distrus la Direcţia Muncii

 

De urgie nu au scăpat nici clădirile, acoperişul de la Direcţia Muncii fiind luat pur şi simplu pe sus de vânt. În urma incidentului trei maşini au fost avariate, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri. „Clădirea nu este asigurată”, a spus directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cea care administrează imobilul.

De ploile torenţiale au fost afectate şi arhivele Inspectoratului Teritorial de Muncă, care au fost inundate, dar şi o bancă şi spaţiile sediului unui agent economic.

 

Drumurile judeţe şi naţionale afectate

 

Drumurile judeţene şi naţionale au fost şi ele afectate, apele inundând unele porţiuni, iar crengile rupte din copaci au îngreunat traficul. „S-a circulat pe un singur sens pe DJ 282 Hlipiceni-Răuseni, pe un tronson de aproximativ un kilometru, iar în trafic au fost blocate 16 autovehicule, în timp ce 22 de case au fost inundate”, a mai precizat şeful ISU. De asemenea, au fost inundate şase gospodării din Todireni, Botoşani şi Suliţa.

 

Precipitaţii în două zile cât pentru un an

 

Cantitatea de precipitaţii căzute începând de joi, când meteorologii au emis o avalanşă de avertizări şi până ieri la amiază, a depăşit media multianuală a precipitaţiilor la noi în judeţ. Astfel, în aproximativ 48 de ore a plouat cât pentru tot anul, potrivit reprezentanţilor Centrului Regional Meteorologic Moldova, cantităţile de apă au fost de 75,6 litri pe metru pătrat, în timp ce  media multianuală este de 73 de litri pe metru pătrat.

Judeţul Botoşani se află în continuare sub cod portocaliu de ploi abundente, până diseară la ora 23. Astăzi, în prima parte a zilei ploile vor fi însoţite de fulgere. Cantitatea de precipitaţii va fi de 25 de litri pe metru pătrat, iar temperaturile vor fi cuprinse între 19⁰C, maxima şi 12⁰C, minima.

Mâine, ploile vor scădea în intensitate. Maxima zilei va fi de 19⁰C, iar minima de 9⁰C.

În schimb, de la începutul săptămânii viitoare vremea se va îndrepta. Astfel, luni cerul va fi parţial înnorat, în timp ce temperaturile vor fi cuprinse între 20⁰C, maxima şi 9⁰C, minima.

 

Furtuni aduse de un ciclon mediteranean

 

Fenomenele meteo înregistrate în judeţ în ultimele zile au fost generate de un ciclon mediteranean, care s-a format în Peninsula Balcanică şi a avansat mai apoi spre nord, afectând o mare parte a României.

„Ce s-a întâmplat în ultimele zile poartă numele de furtună ciclonică, manifestările fiind specifice zonei tropicelor”, au explicat meteorologii. Potrivit aceloraşi surse, norii formaţi în timpul unui ciclon se dezvoltă pe verticală şi generează ploi torenţiale în timp foarte scurt.

 

Şefii judeţului aşteaptă pentru evaluări

 

„Situaţia este sub control, în acest moment nu mai sunt ploi abundente şi este o perioadă în care apele se retrag, toate cotele sunt în scădere. Pentru că încă suntem în plin cod portocaliu, aşteptăm să treacă această perioadă şi de luni să dăm drumul la evaluări. Noi tot primim de la comune rapoartele operative şi procesele verbale încheiate de comisiile locale, dar acolo totul este cantitativ, nu este valoric. Valoarea estimativă o va face comisia judeţeană, care este formată din reprezentanţii mai multor instituţii” a spus prefectul Dan Şlincu.

În cadrul şedinţei CJSU a participat şi preşedintele CJ, Costică Macaleţi. „Vreau să-l rog pe Albert Tănasă (n.r., director Nova Apaserv) să se asigure că stocurile de sulfat de aluminiu sunt suficiente pentru că în toată ţara s-au produs fenomene meteo deosebite, iar gradul de turbiditate a apei creşte, iar la Bucecea avem probleme dacă nu avem sulfat de aluminiu suficient. Colegii de la drumuri naţionale şi judeţene faceţi notificări la primării fiindcă racordurile drumurilor comunale cu cele naţionale şi judeţene nu sunt corespunzătoare, podeţele sunt înfundate, iar fiecare primărie are câte un buldoexcavator să intervină în aceste zone”, a spus preşedintele CJ.

 

– Sebastian GHEORGHIU

– Alexandru DOROFTEI

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...