spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăPrima PaginăFirme obligate la analize de risc

Firme obligate la analize de risc

Bătaie de cap pentru administratorii firmelor. Începând cu data de 1 iulie 2018, toate unităţile sunt obligate să aibă analiza de risc la securitatea fizică. Astfel, toţi agenţii economici care vehiculează sume de bani sau valori sunt obligaţi să efectueze o analiză de risc la securitate fizică, adică un soi de evaluare a riscurilor la furturi şi tâlhării. Cei care nu se conformează, riscă amenzi de la 10.000 la 20.000 de lei.

Aceasta analiză a fost introdusă prin Legea privind paza şi protecţia bunurilor, obiectivelor şi valorilor şi prin alte două acte normative prin care au fost adoptate normele de aplicare. Aceste analize nu sunt efectuate de către poliţişti, ci doar de către experţi înscrişi în Registrul Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică (n.r. – lista este pe site-ul Poliţiei Române) şi numai contra cost. Cea mai ieftină este undeva la 500 de lei cu TVA, iar cele mai complexe pot costa şi 10.000 de lei, mai ales dacă este vorba de o clădire mai mare, cu mai multe etaje şi intrări multiple.

Patronul trebuie să contacteze un astfel de expert, care ar trebui să vină la magazin şi să-i spună care sunt măsurile de siguranţă pe care ar trebui să le ia. Astfel, în funcţie de anumite elemente, unitatea primeşte un punctaj în funcţie de interpretarea grilei pe niveluri de risc. Raportul de evaluare a riscului face, însă, referire inclusiv la vecinătăţi, căi de acces, sursele de risc, zonele de impact, evenimentele produse şi cauzele riscurilor identificate pentru unitatea evaluată.

Analizele de risc se pot reevalua la 18 luni, dacă apar schimbări în amenajarea sediului firmei respective sau se face altă evaluare dacă firma îşi mută sediul sau punctul de lucru. Dacă are loc o tentativă de jaf sau o spargere, atunci este nevoie de o nouă evaluare, evident contra cost. Şi nu oricum, ci în maxim 60 de zile de la eveniment.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...