spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăPloi record în ultimii 50 de ani

Ploi record în ultimii 50 de ani

Într-un an în care se anunţa o secetă fără precedent a plouat ca niciodată în ultima jumătate de secol. Astfel, în luna mai a acestui an, directorul Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, anunţa că pe parcursul acestei veri cantităţile de precipitaţii vor fi diminuate cu 15-20% faţă de media lunară normală. Prognozele oferite de specialişti s-au dovedit însă a fi eronate, la Botoşani, în luna iunie, înregistrându-se precipitaţii cât pentru trei luni.

„Cantitatea totală de precipitaţii căzute în întreg judeţul a fost de 239,8 litri pe metru pătrat, în condiţiile în care media pentru luna iunie este de 70-80 de litri pe metru pătrat. Cele mai ploioase zile au fost în intervalul 13-19 iunie şi 25-30 iunie”, spun acum meteorologii.

O situaţie similară a mai fost înregistrată în iunie 1974, când cantitatea de precipitaţii a fost de aproximativ 200 de litri pe metru pătrat. Anul acesta recordul a fost însă depăşit.

De altfel şi cantităţile de apă căzute la Drislea şi Todireni de 107 litri pe metru pătrat respectiv 104 litri pe metru pătrat în doar 24 de ore la sfârşitul lunii trecute au fost aproape de a egala recordul din 1969, atunci când a fost înregistrată o cantitate de aproximativ 120 de litri pe metru pătrat.

Referitor la cantităţile de precipitaţii căzute în doar 24 de ore, cele din această vară au mai fost depăşite în 2010, atunci când în câteva minute a plouat cât pentru două luni, producându-se inundaţii la Dorohoi, pagubele de atunci fiind considerabile.

 

Haos lăsat în urmă de şuvoaie

 

Ploile abundente nu doar că au bătut record după record, dar au lăsat în urmă un adevărat haos, oamenii declarând că nu au mai văzut de când se ştiu atâtea zile consecutive cu precipitaţii. Astfel, în iunie, 53 de comune din cele 78 din judeţ au fost afectate de ploi.

Apele au luat tribut şi vieţi omeneşti, o femeie în vârstă de 80 de ani, din satul Zlatunoaia, pierzându-şi viaţa după ce acoperişul casei sale a cedat din cauza ploilor.

Una dintre cele mai afectate zone a fost comuna Coşula unde mai mulţi săteni şi-au văzut munca de o viaţă distrusă de ape. Cu ochii în lacrimi oamenii încercau să mai salveze câte ceva din gospodăriile distruse. „Nu mai avem nimic pe lângă casă, iar grădina este sub mâl. Tot ce am pus în pământ este distrus”, a declarat unul dintre săteni.

De asemenea mai multe familii au fost nevoite să-şi părăsească casele pentru a se muta în locuinţe modulare.

Probleme au fost şi pe drumurile naţionale, multe dintre acestea fiind acoperite de ape. De altfel în unele zone acestea arătau ca după un adevărat război, mai mulţi copaci fiind căzuţi pe carosabil. Acolo unde drumurile erau acoperite cu piatră, acesta a fost luată de torenţi în urma lor rămânând doar noroi.

Din cauza torenţilor care au spălat terasamentul căii ferate, circulaţia feroviară a fost întreruptă pentru mai multe ore între staţiile Truşeşti şi Dângeni. Sistarea circulaţiei a dus la anularea a trei perechi de trenuri, călătorii fiind nevoiţi să-şi reprogrameze deplasările sau să apeleze la alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinaţie.

Nici municipiul Botoşani nu au fost ocolit probleme. Astfel, majoritatea străzilor din oraş fiind acoperite de ape. Multe dintre străzi au nevoie urgentă de reparaţii după ce au fost practic distruse de ploi.

 

Culturile agricole nu au fost afectate

 

Potrivit autorităţilor, culturile agricole nu au fost afectate foarte tare de ploile abundente. „Trebuie să vedem partea bună a lucrurilor, refacerea deficitului de apă din sol. Plantele se dezvoltă normal, avem culturi de floarea soarelui, soia care în momentul de faţă au o creştere bună. Au fost ceva probleme cu recoltatul grâului, fiindcă au fost multe zile în care vremea nu ne-a permis să o facem. Într-adevăr cantităţile de precipitaţii pe interval scurt ne-au putut atrage atenţia, au fost fenomene de scurgere de pe versanţi, e şi partea mai puţin plăcută”, a spus Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Judeţene de Agricultură.

Acesta nu a putut oferi o prognoză pe viitor referitor la culturile agricole. „Nu avem de unde să ştim, aţi văzut că în luna mai a acestui an se anunţa o vară caniculară”, a mai spus acesta.

Totuşi o vreme extrem de caldă ar putea cauza pierderi. „Dacă ne referim strict pe floarea soarelui şi porumb, după cantităţile de apă din sol nu ar trebui să fie probleme. În schimb, dacă urmează o arşiţă de peste 40⁰C poate distruge o parte din culturi. Până acum singurele pierderi le avem din cauza grindinei”, a încheiat Cristian Delibaş.

 

Judeţul se află sub avertizări de ploi şi inundaţii

 

Judeţul Botoşani se află sub o avertizare meteorologică de ploi, aceasta fiind valabilă până astăzi la ora 21.00. Astfel, astăzi pe tot parcursul zilei vor fi furtuni însoţite de fulgere, iar cantitatea de precipitaţii va fi de doi litri pe metru pătrat. Temperaturile vor fi cuprinse între 27⁰C, maxima şi 18⁰C, minima.

Mâine, ploile vor continua pe tot parcursul zilei. Maxima zilei va fi de 28⁰C, iar minima de 19⁰C. Vineri, meteorologii au prognozat furtuni cu fulgere, cantitatea de precipitaţii ajungând la zece litri pe metru pătrat. Temperaturile vor fi cuprinse între 26⁰C, maxima şi 19⁰C, minima.

De asemenea, Institutul  Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis un cod galben de inundaţii pentru trei râuri din judeţ, acesta fiind valabil până astăzi la 16.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza pentru următoarele 48 de ore sunt vizate să se producă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior,  Siret – sector amonte Lespezi şi  Prut – sector amonte acumularea  Stânca Costeşti.

 

– Alexandru DOROFTEI

 

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

  1. Pina la urma ne întoarcem meteorologic la babuca noastra cu ceapa si sare , aranjata prezicerea in noaptea de revelion . Meteorologii sunt buni pe perioade scurte de timp daca vad norii ca vin si atunci ,, PROBABIL va ploua ,, . Nu observati la ei e totul PROBABIL , ce simplu asa de cistigat bani si de trait , niciodata nu se greseste in ceea ce prezice .

Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...