spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăPrima PaginăSalt în gol de la etajul trei

Salt în gol de la etajul trei

Moarte cumplită aleasă de un tânăr din Botoşani. Aflat într-o depresie severă de mai mult timp, bărbatul în vârstă de 37 de ani s-a aruncat miercuri seară de la geamul apartamentului situat la etajul trei al unui bloc din zonă Primăverii. Acesta a decedat la scurt timp la spital, din cauza leziunilor suferite, medicii recunoscându-l, însă, după o tentativă similară din urmă cu doi ani, când a ajuns la spital tot după ce s-a aruncat de la etaj.

Zgomotul impactului puternic a fost auzit de către mai mulţi vecini, care au sunat imediat la 112. La faţă locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat la Urgenţe. „Din păcate starea pacientului s-a agravat în decurs de câteva minute din cauza politraumatismului suferit. Acesta a căzut pe partea stângă, prezentând multiple fracturi osoase complexe, hemoragie, semn al unor leziuni severe de organe interne, fiind în şoc traumatic”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoşani.

Cazul a fost preluat de poliţişti, care au solicitat efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Trei sferturi dintre botoşăneni afectaţi de depresie

 

„Depresia nu este o simplă stare proastă, peste care cineva poate trece cu un mic efort de voinţă, ci o boală cu care trebuie să lupte şi pe care trebuie să o trateze corect, la fel cum s-ar trata dacă ar avea cancer. Boala poate fi determinată de un dezechilibru chimic în creier, de aceea sunt necesare medicamente, antidepresive, şi participarea la mai multe şedinţe de psihoterapie”, a precizat un psihiatru botoşănean.

Depresia face tot mai multe victime în rândul botoşănenilor, medicii susţinând că peste trei sferturi din populaţia judeţului suferă de un episod de depresie, care, tratat necorespunzător, poate ajunge la o afecţiune mult mai gravă.

„Conform criteriilor de diagnostic actuale, 80% din populaţie prezintă sau va prezenta la un moment dat un episod de depresie. În cifre, raportul este de 3 la 1 în favoarea femeilor, dar din proprie experienţă pot spune că acest fapt este doar pentru că bărbaţii îşi ascund această boală sub masca alcoolismului sau a consumului de substanţe psihoactive”, a avertizat medicul primar psihiatru Gina Turcoman, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”.

Mii de persoane ajung anual la psihiatrie

 

Potrivit cifrelor, anual, în ultimii trei ani, la Secţia de Psihiatrie a SJU au fost internate din cauza depresiei aproape 2.500 de persoane, iar zilele de spitalizare au depăşit 10.000. Cu alte cuvinte, din cauza depresiei s-au acumulat 30 de ani de spitalizare doar într-un an.

Medicii spun că acestea sunt doar cazurile care se prezintă la medic şi că numărul real al celor care suferă de depresie este mult mai mare. „La noi stigmatul bolilor psihice este încă foarte prezent, din păcate, iar mulţi oameni nu apelează la serviciile unui psihiatru doar pentru că ceilalţi l-ar cataloga. Ceea ce este complet greşit”, a spus medicul Laura Jijie, specialist în pediatrie psihiatrică.

Specialiştii spun că de multe ori persoanele care suferă de această afecţiune nici nu îşi dau seama, cu atât mai puţin rudele sau cunoscuţii, motiv pentru care se recomandă acordarea unei atenţii deosebite când apar primele simptome. Persoanele care suferă de depresie se simt neliniştite, au senzaţia de frică, de spaimă, nu mai au chef să trăiască, există chiar şi gânduri de sinucidere.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
19.9 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...