spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăPrima PaginăDrogat adus în cătuşe la Urgenţe

Drogat adus în cătuşe la Urgenţe

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Botoşani, a fost adus la spital încadrat de două echipaje de poliţişti, fiind nevoie ca acesta să fie încătuşat din cauza stării de agitaţie în care era. Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, când angajaţii unei spălătorii din marginea oraşului, au sesizat că un tânăr avea un comportament ciudat. La faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie, oamenii legii realizând că aveau de-a face cu o persoană aflată sub influenţa unor substanţe halucinogene. Pentru că tânărul a devenit recalcitrant, la vederea oamenilor legii, la faţa locului a mai sosit un echipaj, bărbatul fiind flancat de poliţişti şi jandarmi. Aceştia au solicitat intervenţia unui echipaj de la Ambulanţă, care l-a transportat pe tânăr la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU).

Realizând că urmează să fie transportat la Secţia de Psihiatrie, tânărul a devenit tot mai agitat, sub pretextul că i-a fost furat telefonul, astfel că poliţiştii au fost nevoiţi să îl încătuşeze, în acest mod ajungând şi la secţia de specialitate.

Tânărul avea asupra lui şi câteva pliculeţe cu o substanţă necunoscută.

 

Oraş acaparat de droguri

 

Încet, dar sigur, drogurile par că au pus stăpânire pe oraş, iar fenomenul se vede la spital, unde numărul celor care ajung intoxicaţi cu substanţe cu efect psihoactiv a crescut de la un an la altul.

În urmă cu jumătate de an, din aceeaşi zonă cadrele medicale au transportat la Urgenţe un alt tânăr, de 28 de ani, care a fost găsit în stare de inconştienţă la volanului unei Dacia Logan, trasă pe dreapta, având asupra lui mai multe pliculeţe cu o substanţă necunoscută.

Unii dintre cei care au încercat substanţele stupefiante au avut curajul să o recunoască, dar alţii s-au încăpăţânat să ascundă totul, însă aproape de fiecare dată, nu se poate afla numele sau locaţia de unde au fost obţinute acele prafuri.

Lunar, la UPU sunt în medie 4-5 prezentări în care pacienţii prezintă simptomele consumului de droguri. „Cazuistică există, dar sunt situaţii în care o singură persoană are 3 sau chiar 4 prezentări la unitate într-o singură săptămână”, recunosc medicii.

Problema cea mai mare o reprezintă însă un alt aspect – autorităţile nu pot să facă faţă fenomenului. Asta pentru că principalele instituţii care ar trebui să lupte cu acest flagel se confruntă cu o lipsă de personal, iar legea pare să nu-i mai ajute. Astfel, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog a pierdut în ultima perioadă mai mulţi lucrători, care au preferat să se transfere în alte compartimente ale IPJ, motivul principal fiind munca sufocantă.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.3 °
89 %
3.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...