marți, martie 19, 2024
AcasăPrima PaginăProces secret după crima de la Pacea

Proces secret după crima de la Pacea

Adolescentul bănuit că a ucis-o pe Petronela Mihalachi, în primăvara anului trecut, în pădurea de la Pacea, de la marginea municipiului Botoşani, va fi judecat cu uşile închise. Aşa au decis magistraţii Tribunalului Botoşani, Bogdan I. fiind minor la data comiterii faptei. Dosarul, care a trecut deja de Camera preliminară, a ajuns pe masa de lucru a judecătorilor, însă până în prezent nu au fost administrate niciun fel de probe din motive procedurale. „Fiind vorba de un minor, procesul se va desfăşura în şedinţă nepublică. A fost deja un termen de judecată, dar nu s-a putut trece la cercetarea judecătorească”, a declarat pentru „Monitorul” judecătorul Florin Cotoi, purtător de cuvânt în cadrul Tribunalului Botoşani.

Procesul se va desfăşura aşadar în şedinţă secretă, în sala de judecată având acces doar membrii completului de judecată, procurorul de şedinţă, apărarea, reprezentanţii legali ai tânărului şi martorii care vor fi chemaţi rând pe rând, în baza unor citaţii. De altfel, tânărul va putea fi audiat doar în prezenţa mamei după caz, tutorele, curatorul ori reprezentantul legal, sens în care persoanele în cauză au dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate. Asta pentru că aşa prevăd toate normele legale în materie.

 

Limite de pedeapsă reduse la jumătate

 

Acuzaţia pentru care va fi judecat Bogdan I. – omor calificat prin cruzimi – este una dintre cele mai grave, Codul penal sancţionând astfel de fapte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Fiind vorba de un minor, limitele de pedeapsă pot fi reduse la jumătate. Însă, potrivit aceluiaşi Cod penal, tânărul nu va putea beneficia de judecată în formulă simplificată, adică doar pe baza probelor de la dosar pentru a beneficia de o nouă reducere a pedepsei, întrucât fapta este deosebit de gravă.

Ziua în care tânărul va fi chemat la bară de magistraţi pentru a-şi explica gestul nu se cunoaşte cu exactitate şi asta pentru că procedura necesită îndeplinirea tuturor procedurilor juridice pentru a nu se invoca ulterior nulitatea ei.

Procesul ar putea scoate la lumină motivul care a stat la baza crimei, dar şi firul exact al evenimentelor, unele dintre aceste aspecte neputând fi stabilite în timpul cercetărilor. Asta pentru că Bogdan I. a preferat să le ţină sub tăcere, iar procurorii şi poliţiştii au reconstituit tragedia numai pe baza unor probe materiale, mărturiile adunate la dosar venind să completeze tabloul crimei. Practic, procesul ar urma să arate dacă tânărul a plănuit să o ucidă pe Petronela Mihalachi şi de ce.

Cert este că având în vedere acuzaţiile aduse, extrem de grave pentru un adolescent în vârstă de numai 17 ani, instanţa a decis menţinerea arestului preventiv, el fiind închis în prezent în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, deşi solicitase încă de luna trecută plasarea în arest la domiciliu pe timpul procesului.

 

Crimă în timpul unei şedinţe foto

 

Crima a avut loc în seara zilei de 25 aprilie 2018, când Bogdan I., în vârstă de 17 ani, s-a întâlnit cu Petronela Mihalachi, o elevă de la Colegiul Economic cu care se ştia mai de mult. Potrivit anchetatorilor, cei doi au mers mai întâi în parcul „Mihai Eminescu”, unde au făcut câteva fotografii, după care s-au îndreptat spre păduricea din imediata apropiere a cimitirului Pacea. Aici, dintr-un motiv încă neclar, tânărul a scos un cuţit şi a înjunghiat-o pe fată de peste 30 de ori, după care a fugit, sperând să-şi piardă urma.

Crima a ieşit la iveală mult mai repede decât s-ar fi aşteptat,  trupul neînsufleţit al Petronelei Mihalachi fiind găsit în pădurice de un botoşănean care îşi plimba câinele. Mai mult, cu numai câteva minute de la sinistra descoperire, Bogdan I. a fost oprit în cimitirul Pacea de un poliţist local, aflat în misiune, care a observat că adolescentul era agitat şi avea urme de sânge pe haine, fiind rănit la genunchi. L-a legitimat, însă tânărul a susţinut că fusese să alerge şi s-a lovit. Poliţistul s-a oferi să-l ajute să ajungă la spital, însă Bogdan I. a refuzat şi a mers singur la Secţia de pediatrie cu un taxi.

 

Victimă identificată după câteva ore

 

Identificarea victimei a durat câteva ore şi asta pentru că asupra tinerei nu s-a găsit niciun act de identitate. Ulterior, poliţiştii au ajuns inclusiv la Bogdan I., care a devenit principalul suspect, el fiind ridicat de la domiciliu.

În primă fază, adolescentul a recunoscut fapta, însă ulterior şi-a schimbat declaraţiile şi a venit cu tot felul de versiuni potrivit cărora ei ar fi fost urmăriţi de nişte romi şi că autorul crimei ar putea fi un individ necunoscut, plin de tatuaje, care ar fi fost prin zonă. Mai mult, Bogdan I. a încercat să arunce vina chiar asupra fostei sale prietene, care ar fi ucis-o pe Petronela pe fondul geloziei. Procurorii au adunat însă zeci de probe care l-au plasat pe tânăr la locul faptei. În schimb, toate declaraţiile contradictorii date de Bogdan I. i-au determinat pe anchetatori să ceară şi realizarea unui profil psihologic a tânărului. Acum, însă, procesul ar putea să facă lumină în tot ce înseamnă filmul crimei care a secerat în mod brutal viaţa Petronelei Mihalachi.

Între timp, fosta prietenă a adolescentului pare să fi trecut peste şocul provocat de crimă. Instituţionalizată, ea reuşit să-şi regăsească familia şi să-şi construiască o altă viaţă. De altfel, ea şi-a redeschis pagina de pe o reţea de socializare şi este destul de activă în mediul online.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...