spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăTactică greşită cu drumul strategic

Tactică greşită cu drumul strategic

Reabilitarea şi modernizarea axei rutiere strategice este cea mai importantă investiţie a Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani din ultimul deceniu, dar este pe cale să eşueze lamentabil şi asta, cel mai probabil din cauza strategiei de achiziţie aleasă greşit.

Teoretic lucrurile se pot îndrepta, dar asta presupune ca aparatul de specialitate al CJ, plătit generos din fonduri publice, să se pună pe treabă şi să găsească soluţii sau măcar să se inspire de la judeţele din Moldova, unde lucrurile avansează. Este vorba de judeţele Vaslui şi Iaşi.

Contracte semnate la Vaslui

Vasluiul a ales o strategie total diferită, iar contractele au fost semnate la începutul anului. CJ Vaslui a decis să scoată la licitaţie împreună şi proiectarea şi execuţia, iar întreaga lucrare, măsurând 82,649 km, a fost împărţită în trei loturi. Investiţia a fost scoasă la licitaţie cu o valoare estimată de 168 de milioane de lei, adică aproximativ 35 de milioane de euro, reprezentând un preţ de 406.000 euro pe kilometru. În aceşti bani sunt incluse şi lucrările de proiectare, dar şi cele de execuţie. Mare parte a drumului strategic din Vaslui era, la momentul demarării investiţiei, din pietriş sau din pământ, foarte puţin fiind asfaltat.

Pe lângă reabilitarea celor 83 de kilometri, investiţia mai presupune: construirea unei piste pentru biciclete cu o lungime de lungime de 1,7 km; reabilitarea a 23 km de trotuar; amenajarea a 24 de staţii de transport public; construirea a şapte poduri noi şi reabilitarea a încă şase vechi; construirea a 15 podeţe noi şi înlocuirea a 127 podeţe existente cu podeţe noi, reparaţii la podeţele existente şi amenajarea unei treceri la nivel cu calea ferată. Lucrările trebuie terminate în 35 de luni, adică în decembrie 2022.

„Drumul pleacă de la nord de municipiul Bârlad, mai exact din comuna Zorleni, străbate zece comune, şi la Codăeşti face legătura cu DN 24, la limita dintre judeţul Vaslui şi judeţul Iaşi. S-a lucrat patru ani la studiul de fezabilitate, studiul de trafic şi alte documente”, declara, la momentul semnării contractului, Valeriu Caragaţă, administratorul public al judeţului Vaslui.

Cele trei loturi de drum au fost adjudecate de Soragmin SRL (Sălcioara – Vaslui), loturile 1 şi 2, iar lotul 3 a fost adjudecat de o asociere a cărei lider este firma botoşăneană Tehnic Asist. Din asociere mai fac parte firmele: Tass Infra Logistic (Bucureşti), Proiect-Construct Regiunea Transilvania (Bihor) şi Drum Pod Invest (Iaşi).

Preţ mai mic oferit la Iaşi

O altă situaţie mult mai roză se înregistrează şi în cazul axei strategice din judeţul Iaşi. Şi aceasta i-a atras pe constructorii de drumuri, chiar dacă preţul oferit este mult mai mic decât cel de la Botoşani.

Licitaţia a avut loc cu o zi după cea de la Botoşani, iar pentru cele trei loturi s-au înscris cinci ofertanţi.

Cele trei loturi scoase la licitaţie de judeţul Iaşi totalizează 92,195 de kilometri, iar valoare lucrărilor a fost estimată la 208,8 milioane de lei, adică aproximativ 44 milioane de euro, ceea ce reprezintă doar 477.000 de euro pe kilometru.

În comparaţie, Axa strategică Botoşani – Iaşi, care cuprinde cinci loturi ce totalizează 106 kilometri, a fost evaluată la un preţ de 272 de milioane de lei, fără TVA, aproximativ 60 de milioane de euro, adică undeva la 600.000 de euro pe kilometru, dublu faţă de standardele de cost pentru un drum judeţean. Cu toate acestea, lucrarea de la Botoşani nu a atras atenţia niciunui constructor şi, în acest moment, există riscul real ca fondurile europene atrase pentru acest proiect să se piardă, pentru că acest drum ar trebui modernizat până în 2023 şi doar lucrările de execuţie se întind pe trei ani fără trei luni, fără a mai pune în calcul faptul că cea de a treia licitaţie se va relua de la zero.

Diferenţa majoră între strategia abordată de CJ Iaşi şi CJ Botoşani ţine de faptul că judeţul vecin a scos lucrarea la licitaţie pe loturi, în timp ce conducerea judeţului nostru a insistat ca lucrarea să fie scoasă în bloc. Astfel, condiţiile financiare şi tehnice impuse de caietul de sarcini sunt mult mai greu de îndeplinit de constructori, licitaţia adresându-se constructorilor mari sau unor asocieri numeroase, care în practică nu prea funcţionează.

Licitaţii în alte trei judeţe

În momentul de faţă, pe site-ul de achiziţii publice, mai sunt scoase la licitaţie drumuri strategice din încă trei judeţe.

La Suceava, drumul strategic măsoară 75,739 km şi a fost estimat la o valoare de 182 de milioane de lei fără TVA, adică 38 de milioane de euro, ceea ce reprezintă cam 504.000 de euro pe kilometru. Drumul a fost împărţit în două loturi. Deschiderea de oferte va avea loc pe 16 octombrie.

La Bacău se vrea reabilitarea prin acest proiect a unui sector de drum judeţean de 22,254 km între limita judeţului Neamţ – Traian – DN 2F. Suma pusă la bătaie pentru proiectarea şi execuţia drumului este de 50,4 milioane lei, adică, puţin peste 10 milioane de euro. Astfel, pentru un kilometru de drum sunt alocaţi 475.000 de lei. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 2 octombrie.

La Neamţ, printr-un proiect similar se are în vedere reabilitare şi modernizarea axei de transport Piatra Neamţ – Mărgineni – Făurei – Horia – Ion Creangă – Icuşeşti – limită judeţul Bacău. Pentru execuţia acestei lucrări, lungi de 60,36 km, sunt puse la bătaie 134 de milioane de lei, adică 28 de milioane de euro, deci undeva la  467.000 de euro pe kilometru. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 30 septembrie.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...