Şcoli închise de lipsa elevilor

0
Şcoli închise de lipsa elevilor

Scăderea populaţiei şcolare impune reorganizarea reţelei şcolare şi închiderea temporară a unor unităţi de învăţământ. Migrarea masivă a botoşănenilor în străinătate s-a soldat cu depopularea multor localităţi rurale, astfel că este pusă sub semnul întrebării funcţionarea multor grădiniţe şi şcoli cu învăţământ primar.

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean a aprobat proiectul planului de şcolarizare pentru anul 2020 – 2021. Planul de şcolarizare, care va fi trimis în această săptămână la Ministerul Educaţiei, instituţie care trebuie, de asemenea, să-l aprobe, arată declinul demografic din sistemul educaţional. Astfel, dacă în acest an şcolar sunt în sistem 2.406 grupe şi clase, totalizând 46.204 preşcolari şi elevi, pentru anul şcolar viitor vor fi 2.330 grupe şi clase, cu un număr de 45.588 preşcolari şi elevi. Practic, în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, numărul claselor va fi mai mic cu 76, însumând 616 copii. „Pe total judeţ, pierdem undeva la 1.400 – 1.500 de copii de la o generaţie la alta. Măsura comasării sau reducerii numărului de clase este contestată, însă, de la an la an avem un număr redus de clase pentru că nu mai sunt copii. Asta este realitatea”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general.

Potrivit oficialului, în baza propunerilor transmise de primării, în anul şcolar viitor vor fi închise temporar grădiniţele Talpa – Cândeşti, Viţcani – Cândeşti, Cerchejeni – Blândeşti, Rădeni – Frumuşica şi şcolile Carasa – Corlăteni şi Bohoghina – Bucecea. De menţionat că grădiniţele sunt unităţi cu program de patru ore zilnic, iar şcolile sunt de nivel primar.

 

Clase comasate în mediul rural

 

Tot în mediul rural s-a decis comasarea claselor cu efective mici. Spre exemplu, din două clase unde învăţau câte 10 – 15 copii, s-a făcut o singură clasă cu 24 – 25 de copii. Din păcate, mai există unităţi unde sunt clase sub efectiv, motivat de faptul că elevilor nu li se poate asigura transportul la şcolile de centru, acolo unde sunt şi condiţii de învăţare mult mai bune.

Pentru anul şcolar viitor, la clasa a IX-a se propun 152 de clase, cu 4.256 elevi. Aici intră 60 de clase filiera teoretică (1680 de elevi), 13 clase filiera vocaţională (364 de elevi) şi 31 de clase filiera tehnologică (868 de elevi), la care se adaugă 48 de clase de învăţământ profesional (1.344 de elevi). În acest an şcolar, sunt 160 de clase a IX-a, cu un efectiv total de 4.335 de elevi.

Scăderea populaţiei şcolare le dă emoţii şi cadrelor didactice deoarece numărul posturilor depinde de cel al elevilor. Spre exemplu, dacă în anul şcolar 2017 – 2018 în învăţământul botoşănean au fost 4965,5 norme pentru personalul didactic de predare, în anul şcolar 2018 – 2019, numărul acestora a scăzut la 4875.

Restrângerile de activitate în rândul personalului didactic sunt la ordinea zilei. Oficialii din educaţie sunt obligaţi să asigure loc de muncă titularilor din sistem, deoarece sunt angajaţi pe durată nedeterminată. În cazul suplinitorilor, aceştia sunt angajaţi pe câte un an şcolar şi trebuie să se prezinte anual la şedinţele de repartizare pe posturi. Asta dacă mai găsesc posturi vacante în specializarea lor.

 

 

 

+8 -0

se încarcă...