spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăFemeie agresivă scoasă din familie în cătuşe (video)

Femeie agresivă scoasă din familie în cătuşe (video)

O femeie în vârstă de 40 de ani, din comuna Blândeşti, a ajuns la Urgenţe încătuşată, după care a fost transferată la Psihiatrie, din cauza agresivităţii de care a dat dovadă. Incidentul a avut loc ieri dimineaţă, la domiciliul femeii. Cunoscută cu afecţiuni psihice, aceasta locuia singură, însă, potrivit vecinilor, trăia în condiţii mizere. Tocmai din cauza stării ei de sănătate, femeia nu era în stare să aibă grijă de ea însăşi şi devenea, de multe ori, violentă. Aşa s-a întâmplat şi ieri, când câţiva membri ai familiei, care locuiesc în aceeaşi comună, au apelat la serviciul 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale din cauza stării în care era ruda lor.

La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, însă paramedicii s-au văzut nevoiţi să ceară ajutorul Poliţiei, pentru că femeia era extrem de agresivă, verbal, dar mai ales fizic. Aceasta a fost ulterior încătuşată şi transportată mai întâi la Urgenţe, după care la Secţia de Psihiatrie. „A fost vorba de un apel prin serviciul 112 pentru a oferi sprijin unui echipaj SMURD la transportul unei persoane cunoscute cu afecţiuni psihice”, a precizat inspectorul principal Maria Carp, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Cadrele medicale o cunosc pe femeie şi spun că aceasta are mai multe prezentări la Psihiatrie, de cele mai multe ori pentru că nu îşi ia tratamentul, acest lucru întâmplându-se, în principal, pentru că nu este supravegheată.

„Avem parte aproape zilnic de astfel de cazuri”

Din păcate, cazul de ieri este doar unul dintre numeroasele exemple de persoane care nu sunt îngrijite corespunzător şi pot deveni un pericol pentru cei din jur. „Avem parte aproape zilnic de astfel de cazuri. Persoane care fie au nevoie de tratament şi nu îl iau, fie nu sunt supravegheate de familie şi ajung la Psihiatrie în mod repetat. Este vorba de internări succesive”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

De multe ori, însă, astfel de cazuri ajung în atenţia cadrelor medicale prea târziu şi au loc adevărate drame, cum a fost cazul femeii din Săveni, cunoscută cu afecţiuni psihice, care şi-a înjunghiat propriul copil în gât şi l-a ucis.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
55 %
2.4kmh
61 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...