marți, martie 19, 2024
AcasăPrima PaginăAcuzaţii penale după un control al instituţiilor statului (video)

Acuzaţii penale după un control al instituţiilor statului (video)

♦  Un bărbat a depus plângere penală împotriva unor angajaţi ai instituţiilor statului, acesta fiind nemulţumit de atitudinea funcţionarilor care au verificat sâmbătă activitatea localului său
♦ Omul de afaceri spune că o parte dintre membrii echipei de control ar fi fost aroganţi, deşi el a pus la dispoziţie toate documentele, iar unitatea îşi desfăşura activitatea corect, cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Scandal uriaş de la controalele făcute de autorităţi pentru verificarea modului în care sunt respectate normele pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Un bărbat din Flămânzi a depus plângere penală împotriva unor angajaţi ai instituţiilor statului, acesta fiind nemulţumit de atitudinea funcţionarilor care au verificat sâmbătă activitatea localului. Omul de afaceri Sorin Ţapu spune că o parte dintre membrii echipei de control, respectiv reprezentantul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) şi poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, ar fi fost aroganţi, deşi el a pus la dispoziţie toate documentele, iar unitatea îşi desfăşura activitatea corect, cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Plângerea penală a fost formulată după ce mare parte dintre clienţi au părăsit unitatea în urma controlului, iar acţiunea autorităţilor i-a adus grave prejudicii.

 

„Nu m-a deranjat prezenţa lor, pentru că instituţiile statului trebuie să îşi facă treaba”

 

Sorin Ţapu şi soţia lui au mai multe afaceri în Flămânzi, însă pe fondul pandemiei de coronavirus ei au renunţat la o serie de activităţi economice,din cauza măsurilor dispuse de autorităţi. La aceasta, însă, după ridicarea mai multor restricţii, soţii Ţapu au decis să deschidă terasa unui local inaugurat anul trecut şi în care au investit zeci de mii de lei.

Sâmbătă, în timp ce pe terasă erau circa 20 de tineri, a apărut o echipă de control formată din reprezentanţi ai instituţiilor statului, de la Poliţie şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP), până la Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), care au verificat dacă sunt respectate normele de protecţie sanitară instituite prin starea de alertă.

„Nu m-a deranjat prezenţa lor, pentru că instituţiile statului trebuie să îşi facă treaba. Dar ce a fost supărător a fost atitudinea manifestată de unii dintre membrii echipei de control şi aici mă refer la poliţiştii de la Economic şi la inspectorul de la ITM, care au fost de-a dreptul aroganţi. Le-am permis accesul în unitate, am pus la dispoziţie toate documentele, am chemat tot personalul pentru a le oferi informaţiile solicitate, dar am vrut să văd şi eu cine sunt dumnealor şi am solicitat să se legitimeze”, a relatat omul de afaceri.

 

„Eu nu ştiu nici acum cine a intrat la mine în unitate”

 

Din acel moment, susţine Sorin Ţapu, a început un control „la sânge”, fiind verificate toate registrele, toate avizele de însoţire a mărfii, stocul existent, casa de marcat, gestiunea şi toate celelalte documente.

„Au trecut mai bine de 48 de ore de la control şi, cu toate că ei aveau obligaţia să se legitimeze şi să spună care este scopul controlului, eu nu ştiu nici acum cine a intrat la mine în unitate. Jos pălăria în faţa funcţionarilor de la DSV sau DSP, care au făcut parte din echipă – s-au legitimat, au prezentat documentele, şi-a făcut treaba şi au constatat ce era de constatat. Dar în schimb, poliţiştii şi cel de la ITM au fost extrem de aroganţi. Vreau să vă spun că la un moment dat inspectorul de la ITM a început să caute prin coşul de gunoi. I-am pus la dispoziţie toate documentele şi actele de identitate ale angajaţilor şi i-am cerut să verifice în Revisal, să vadă că sunt în regulă, dar mi-a spus să vin eu cu actele la birou luni dimineaţă. O astfel de atitudine nu am mai văzut de pe vremea comuniştilor. Eu nu înţeleg un lucru – angajaţii instituţiilor muncesc pentru noi sau noi pentru ei?”, a răbufnit Sorin Ţapu.

Pe de altă parte, spune omul de afaceri, prezenţa mascaţilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale, care au făcut parte din echipa de control, l-a determinat într-un final să închidă unitatea. „Nimeni nu avea voie să intre sau să iasă. Două ore au stat în control şi, vă spun sincer, clienţii care erau pe terasă au preferat să plece. Nu am putut vinde nici o sticlă de apă, ori modul în care s-a desfăşurat controlul mi-a adus prejudicii. Asta în condiţiile în care nu a fost nimic în neregulă”, a adăugat Sorin Ţapu.

 

„Atitudinea reprezentantului unităţii nu a fost potrivită”

 

De partea cealaltă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au confirmat că localul administrat de soţii Lăcrămioara şi Sorin Ţapu a fost verificat în cursul serii de sâmbătă de o echipă mixtă de control şi că nu au fost constatate nereguli din partea poliţiştilor.

„Am înţeles că inspectorul ITM a invitat administratorul unităţii la sediu. Cu ocazia controlului, au fost respectate toate normele şi legile în vigoare, iar atitudinea lucrătorilor de poliţie a fost una cuviincioasă. În schimb, atitudinea reprezentantului unităţii nu a fost potrivită”, a spus Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ.

 

Controlul ar fi o răzbunare

 

Sorin Ţapu crede că acţiunea de control nu a fost întâmplătoare şi că a fost o reacţie a unor persoane cu funcţii de conducere din unele instituţii, după ce el a făcut publice mai multe informaţii cu privire la unele activităţi infracţionale din Flămânzi.

În trecut, omul de afaceri a fost victima unor răzbunări mafiote, cu incendieri de maşini, incendieri de clădiri şi atacuri violente, însă autorii nu au fost identificaţi nici până acum. Din acest motiv, el a făcut plângere şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi la toate organismele de control. Totodată, Sorin Ţapu spune că în Flămânzi, în multe localuri se vând produse de contrabandă, de la ţigări şi până la băuturi alcoolice, însă acei afacerişti nu sunt controlaţi de instituţiile statului.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
1.7 °
0.5 °
89 %
2.7kmh
60 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
10 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...