joi, aprilie 18, 2024
AcasăPrima PaginăFirmă anchetată după ce a fost călcată de hoţi (foto+video)

Firmă anchetată după ce a fost călcată de hoţi (foto+video)

♦ În loc să-şi canalizeze eforturile pentru prinderea hoţilor, poliţiştii au luat la bani mărunţi magazinul de scule jefuit în 11 secunde
♦ Deşi reprezentanţii magazinului au pus la dispoziţia poliţiştilor imagini cu hoţii, ancheta bate pasul pe loc

La aproape o săptămână de la spargerea magazinului de scule electrice de pe Pietonalul Transilvaniei, poliţiştii nu au reuşit să-i identifice pe autorii furtului. Deşi reprezentanţii firmei care administrează unitatea au pus la dispoziţia anchetatorilor toate imaginile surprinse de camerele de supraveghere, hoţii care au dispărut cu marfă în valoare de peste 16.000 de lei sunt de negăsit. „Există un cerc de suspecţi, iar ancheta continuă în vederea identificării autorilor, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, a spus ieri Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

În aceste condiţii, angajaţii magazinului au vizionat din nou înregistrările video şi au făcut o analiză comparativă cu scena spargerii. Aşa au descoperit că în dimineaţa zilei de 14 iulie, adică în preziua spargerii, în magazin a intrat un tânăr, care avea masca de protecţie pe gură şi pe nas, dar şi gluga trasă pe cap, care a cerut un lanţ de drujbă, însă nu a fost în stare să ofere descrierea tehnică pentru a i se oferi modelul de care avea nevoie. În schimb, a scos un telefon mobil şi a început să facă fotografii. Apoi, când au surprins imaginea tânărului cu silueta unuia dinspre spărgători, angajaţii au ajuns la concluzia că ar putea fi vorba chiar de un posibil suspect. Aşa că au decis să facă publice imaginile şi să ceară ajutorul populaţiei. Capturile cu tânărul cu pricina au ajuns la reporterii„Monitorul”, iar persoanele care pot oferi informaţii cu privire la identitatea celui din imagini sunt rugate să ofere amănunte la adresa de email monitorul@monitorulbt.ro.

„A intrat în magazin şi s-a dus spre raionul respectiv, deşi acesta nu este vizibil, fiind după un alt stand. Când i s-au cerut amănunte, a început să se încurce în explicaţii, dar în schimb folosea un telefon mobil pentru a filma sau fotografia. Silueta lui coincide cumva cu a unuia dintre suspecţi”, a arătat Cristi Zaharie, gestionar în cadrul magazinului.

„Magazinul este dotat cu sisteme antiefracţie”

În schimb, la câteva zile de la spargere, mai exact vineri, pe 17 iulie, poliţiştii au revenit la magazinul călcat de hoţi, dar nu pentru a anunţa că spărgătorii au fost prinşi, ci pentru a verifica dacă unitatea este dotată cu sisteme antiefracţie, dacă există analiză de risc şi dacă sistemul de alarmă funcţionează. Ba mai mult, s-a făcut şi o probă la butonul de panică, şi, deşi firma de protecţie cu care avea contract încheiat magazinul a ajuns în circa două minute, unul dintre poliţişti a remarcat că echipajul de intervenţie era format dintr-un singur agent, căruia nu i se vedea ecusonul, de parcă asta ar fi contat cel mai mult.

Din acest motiv, reprezentanţii magazinului cred că în astfel de situaţii în loc ca atenţia anchetatorilor să se îndrepte spre prinderea hoţilor, uneori tot păgubaşii sunt amendaţi pe motiv că nu aveau analiza de risc impusă de lege. „Putem spune că am fost norocoşi că am avut toate documentele în ordine, iar magazinul este dotat cu sisteme antiefracţie pentru că, în caz contrar, riscam să ne fi ales cu o amendă”, a adăugat Cristi Zaharie.

Păgubit amendat într-o situaţie similară

De altfel, anul trecut, un botoşănean care deţine o afacere în comuna Şendriceni a fost amendat de poliţişti cu o sumă uriaşă pe motiv că nu a luat măsurile de protecţie pentru prevenirea infracţiunilor. O primă amendă de 20.000 de lei a fost încasată pentru lipsa analizei de risc pe unitate, iar cea de a doua, în valoare de 5.000 de lei, pentru neluarea măsurilor de protecţie, unitatea nefiind dotată cu sistem de alarmă contra efracţiei şi nici cu mijloace de protecţie mecanico-fizică. Suma în sine era uriaşă şi risca să ducă la închiderea firmei, aşa că botoşăneanul a contestat sancţiunile în instanţă, iar magistraţii au dispus comutarea lor în avertisment. „Această optică este total greşită pentru că de multe ori amenzile depăşesc cuantumul prejudiciului, iar sancţiunile aplicate generează urmări mult mai grave decât furtul în sine”, spun patronii.

Patroni obligaţi să-şi transforme magazinele în fortăreţe

Cert este că în ciuda acestor măsuri, prin care administratorii de magazine sunt determinaţi să-şi transforme magazinele în adevărate fortăreţe, furturile continuă să aibă loc. În fiecare an au loc sute de spargeri. Anul acesta, de exemplu, poliţiştii au înregistrat 205 furturi din locuinţe şi 119 furturi din societăţi comerciale, în timp ce în 2019, în aceeaşi perioadă, erau contabilizate 232 de furturi din locuinţe şi 153 din societăţi comerciale.

Cifrele sunt în scădere, dar nu trebuie uitat un lucru – timp de două luni a fost stare de urgenţă, iar circulaţia persoanelor pe timp de noapte a fost restricţionată, astfel că numărul infracţiunilor a scăzut. „În urma cercetărilor efectuate, anul acesta au fost identificaţi 321 de autori de furturi, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului 2019 au fost identificaţi 176 de autori”, a arătat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani. Aceste cifre arată însă un alt lucru – hoţii au ajuns să fie mai bine organizaţi şi acţionează în grupuri.

Cercetări mai „relaxate” când bunurile sunt asigurate

În atare condiţii, când numărul poliţiştilor de la Investigaţii Criminale a rămas cam acelaşi, chiar a scăzut în anumite intervale de timp, unele dintre furturi continuă să figurez în evidenţe cu autori necunoscuţi. Unul dintre exemple este furtul comis în octombrie 2018 la un magazin de anvelope din incinta fostelor Uzine Textile. Hoţii au plecat atunci cu circa 300 de anvelope, prada fiind cărată cel mai probabil cu un camion, prejudiciul fiind estimat la 200.000 de lei, însă autorii nu au fost identificaţi.

De altfel, oamenii de afaceri care au ajuns victimele hoţilor cred că de multe ori anchetele poliţiştilor sunt canalizate şi pe natura infracţiunilor. Dacă bunurile sustrase sunt asigurate, atunci cercetările sunt mai „relaxate” şi nu se mai pune accent pe recuperarea prejudiciului pentru că administratorii magazinelor sunt despăgubiţi de asiguratori.

Spargerea de la magazinul de scule electrice a avut loc în noaptea de 14 spre 15 iulie, pe Pietonalul Transilvaniei, când trei indivizi necunoscuţi, care purtau măşti de protecţie şi glugi, au forţat uşa de la intrare cu două leviere, au furat şapte drujbe şi au fugit cu ele. Furtul a avut loc în numai 11 secunde, iar prejudiciul depăşeşte 16.000 de lei. La câteva zile, un alt furt a avut loc în Piaţa centrală, un comerciant fiind lăsat fără marfă peste noapte.

Şi şeful poliţiei a fost călcat de hoţi

Că furturile au luat amploare o dovedeşte şi un alt caz oarecum neobişnuit. Până şi şeful IPJ Botoşani, comisarul şef Viorel Şerbănoiu a fost călcat de hoţi în toamna lui 2018. Cazul a figurat cu autori necunoscutţi până în februarie a.c., când suspecţii au fost identificaţi. Ar fi vorba de şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 38 de ani, din Republica Moldova. Situaţia la care s-a ajuns pare să fie efectul modificărilor legilsative operate în timp. Astfel, pedepsele pentru furt au fost diminuate, iar prin Codul penal intrat în vigoare în 2014 hoţii se pot împăca cu victimele. Iar dacă păgubaşul îşi retrage plângerea, dosarul este clasat. Prin urmare, hoţii fură tot ce prind, iar dacă sunt prinşi ei fac tot posibilul să se împace cu păgubaşii. Şi dacă hoţul ajunge la o înţelegere cu victima, atunci el scapă nepedepsit. Asta în ciuda poliţiştilor, care după identificarea autorilor îşi văd munca călcată în picioare în urma acestor înţelegeri.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.5 ° C
6.7 °
4.9 °
96 %
2.7kmh
100 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...