vineri, martie 29, 2024
AcasăPrima PaginăZmeu al şoselelor trimis la puşcărie

Zmeu al şoselelor trimis la puşcărie

♦ Tânărul care a făcut ravagii pe şosea după ce a condus beat şi drogat şi a sărit apoi să se bată cu poliţia a fost condamnat la închisoare
♦ Coliziunea în lanţ s-a soldat cu şase răniţi şi trei maşini distruse, iar forţa impactului a aruncat o maşină pe cupolă şi a scos zeci de oameni în stradă

Închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi. Aşa s-ar putea rezuma în doar câteva cuvinte pedeapsa primită de botoşăneanul de 28 de ani care a produs accidentul grav de pe Bulevardul Mihai Eminescu de la începutul lunii iunie. Trimis în judecată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere sub influenţa drogurilor, Alexandru Andrei Iuria a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Botoşani la o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare în regim de detenţie. Găsit vinovat la ambele capete de acuzare, tânărul s-a ales şi cu interdicţia dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de doi ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Cum tânărul a fost arestat în perioada 2 iunie-27 iulie, această perioadă i se va scădea din pedeapsa dictată de magistraţi. Pronunţată miercuri, sentinţa Judecătoriei Botoşani nu este definitivă, tânărul având dreptul de a contesta decizia instanţei la Curtea de Apel Suceava.

Hotărârea vizează, însă, numai cele două fapte reţinute în sarcina tânărului pentru că, după producerea accidentului, Alexandru Andrei Iuria a fost acuzat şi de comiterea altor infracţiuni, cum ar fi vătămare corporală din culpă şi ameninţare.

După începerea anchetei, procurorii au dispus disjungerea cauzei pentru conducere sub influenţa drogurilor şi a alcoolului şi continuarea cercetărilor. Asta pentru că, au apreciat procurorii, este în interesul justiţiei să se înceapă judecata pentru primele fapte, în celelalte infracţiuni investigaţiile necesitând mai mult timp.

Accident transmis live pe Facebook

Accidentul a avut loc în seara zilei de 1 iunie, când tânărul a ieşit să se plimbe cu un Audi prin oraş cu un prieten, plimbarea fiind transmisă live pe Facebook, prin intermediul unui telefon mobil. Cu muzica dată la maxim, tânărul nu mai era atent la trafic, iar pe Bulevardul Mihai Eminescu, în timp ce autoturismul rula dinspre Biserica Rosetti spre Sala Polivalentă, tânărul nu a observat că un Ford aflat în faţa lui a oprit în intersecţia de lângă Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean şi l-a izbit violent din spate.

În urma impactului, Fordul a fost proiectat într-un WV care venea din faţă, după care s-a răsturnat pe cupolă. Prins între fiarele contorsionate, şoferul Fordului, V.C.A. de 30 de ani, a fost salvat de echipajul de Descarcerare. Coliziunea în lanţ s-a soldat cu şase răniţi, care au fost transportaţi la spital.

Victime şi poliţişti ameninţaţi

După producerea accidentului, Andrei Alexandru Iuria i-ar fi ameninţat pe cei patru tineri răniţi, care se aflau în VW, spunându-le că îi va omorî dacă vor suna la poliţie. Iar lucrurile nu s-au oprit aici pentru că, în momentul în care au apărut poliţiştii la locul accidentului, el a adresat forţelor de ordine cuvinte jignitoare, refuzând să coopereze, îngreunând activităţile desfăşurate. Ulterior, în timpul cercetărilor de la faţa locului, el l-a ameninţat şi pe unul dintre poliţiştii care încercau să-l liniştească. Acesta ar fi ţipat la forţele de ordine că „nu aveţi dovezi că eram eu la volan”, deşi avea sânge pe faţă, şi ar fi încercat de mai multe ori să plece de la faţa locului.

Da’ nu mă forţezi! Nu mă forţezi! Că îţi … una de îţi sar ochelarii! Nu mă forţezi pe mine! Cu ce mă obligaţi dumneavoastră pe mine să stau?”, au fost replicile tânărului.

Ulterior, el a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, însă după ce i-a fost prelevată o mostră biologică tânărul a plecat din spital fără acordul cadrelor medicale şi al poliţiştilor, fiind identificat pe raza municipiului Botoşani şi condus din nou la spital pentru finalizarea procedurilor, pentru întreg scandalul generat el fiind amendat cu 7.700 de lei de poliţişti şi jandarmi.

Şoferul era băut şi drogat 

Cercetările făcute de poliţişti au arătat că tânărul era băut, având o alcoolemie în sânge de 1,73 mg/l, dar se afla şi sub influenţa drogurilor, analizele de laborator evidenţiind urme de cannabis. Doar că, în timpul cercetărilor, Alexandru Andrei Iuria a fost protagonistul unor scene greu de închipuit. După ce a provocat accidentul, el a refuzat în primă fază să spună cine a fost la volanul autoturismului şi a generat un întreg scandal. Din acest motiv, a fost nevoie de intervenţia luptătorilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale.

Condus la spital, unde urma să i se recolteze probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, Alexandru Andrei Iuria a continuat cu insultele, iar la un moment dat a plecat unitatea medicală, înainte de finalizarea procedurilor. Dat în consemn, el a fost prins de un echipaj de jandarmi, undeva în apropierea stadionului municipal. El a fost amendat, după care a fost internat la Secţia de psihiatrie, pentru a fi expertizat medico-legal.

Investigaţiile anchetatorilor au arătat că înainte de producerea accidentului, tânărul fusese la un magazin din oraş, unde ar fi băut aproximativ 200-250 ml vin şi circa 100 ml whisky, iar în momentul în care magazinul s-a închis, el a urcat la volanul autoturismului şi a plecat la plimbare împreună cu doi prieteni.

În schimb, deşi analizele de laborator indicau clar prezenţa cannabisului, el a negat că ar fi consumat droguri. A invocat însă că pe 31 mai ar fi mâncat, în zona de agrement „Pacea”, trei-patru fursecuri pe care le-a primit de la un necunoscut care se afla la un grătar, în acelaşi loc, încercând să conducă spre ideea că totul se trage de la acele prăjituri.

Droguri consumate în ziua producerii accidentului

În replică, anchetatorii au arătat că acea concentraţie de droguri găsită în organism ar fi echivalentă cu o alcoolemie în sânge de peste 1,2 gram pe litru, semn că este posibil ca tânărul să fi consumat drogurile chiar în ziua producerii accidentului.

Toate aceste elemente au contat în proces, iar judecătorii l-au trimis la puşcărie. Până la pronunţarea unei hotărâri definitive, potrivit Codului penal, tânărul va beneficia de prezumţia de nevinovăţie.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...