spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăTragedie feroviară evitată la limită

Tragedie feroviară evitată la limită

♦ Mecanicul de locomotivă al trenului Dorohoi-Iaşi a suferit ieri un accident vascular chiar în timp ce conducea
♦ Bărbatul nu s-a pierdut cu firea şi a reuşit să oprească imediat trenul evitând o tragedie 

Norocul şi prezenţa de spirit a unui mecanic de tren au împiedicat producerea unei adevărate tragedii în preajma Crăciunului. Trenul Dorohoi-Iaşi a fost oprit la timp după ce mecanicul de tren a suferit un accident vascular, chiar în timp ce conducea trenul.

Totul s-a petrecut ieri, la primele ore ale dimineţii. La o jumătate de oră după plecarea din staţia din Dorohoi, mecanicul de locomotivă, în vârstă de 50 de ani, al trenului spre Iaşi, a început să se simtă rău. Imediat după ce a trecut de halta Mateieni, bărbatul a simţit o durere puternică de cap, după care, la scurt timp, nu şi-a mai simţit partea dreaptă a corpului. Acesta nu şi-a pierdut, însă, în niciun moment cumpătul şi a reuşit să oprească trenul în următoarea haltă, Vorniceni, câteva minute mai târziu.

Simptome descrise prin telefon

Bărbatul a apelat serviciul 112 şi a discutat cu medicul coordonator de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) descriind exact ceea ce a păţit, astfel că medicul a reuşit să decidă imediat care era cea mai bună conduită de transport. Astfel, în scurt timp, o ambulanţă de la Săveni a ajuns în halta în care era oprit trenul.

„Un echipaj apropiat de locul solicitării a preluat pacientul care prezenta semnele unui accident vascular cerebral. Pacientul a fost stabilizat şi ulterior transportat la Urgenţe pentru a putea beneficia de tratamentul de specialitate. În astfel de situaţii timpul este esenţial, pentru ca pacientul să ajungă în grija medicului specialist”, a declarat medicul Nicuşor Curteanu, purtătorul de cuvânt al SJA Botoşani.

Din fericire, bărbatul a ajuns în timp util la spital pentru ca medicii să îi poată administra un tratament de dizolvare a cheagurilor de sânge care au cauzat accidentul vascular. „Pacientul a fost diagnosticat cu accident vascular silvian trombolizat, cu hemiplegie dreaptă”, a precizat un cadru medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Incident analizat de poliţişti

Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei Transporturi. Trenul a avut o întârziere de aproximativ 75 de minute, timp în care călătorii au aşteptat ca un alt mecanic de locomotivă să fie trimis în halta Vorniceni pentru a continua traseul trenului până la destinaţie. „Am fost informaţi de incidentul care a avut loc marţi dimineaţă. Nu a fost vorba de o faptă de natură penală”, a precizat inspector de poliţie Adam Ciprian Ionuţ, Şeful Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Botoşani.

Tratament performant în Urgenţe

Spitalul Judeţean „Mavromati” a realizat la mijlocul anului trecut prima tromboliză în accident vascular cerebral (AVC). Unitatea sanitară a fost inclusă în programul naţional de tromboliză, însă această procedură nu s-a putut face până acum întrucât spitalul nu a îndeplinit condiţiile, astfel că pacienţii erau trimişi la Suceava, cel mai apropiat centru care poate face această intervenţie.

Medicii botoşăneni susţin că numărul persoanelor afectate de accidente vasculare cerebrale este în creştere, iar tromboliza reprezintă procedura care le-ar putea salva viaţa sau reda funcţionalitatea membrelor în cazul unor pareze.

Procedura se efectuează sub coordonarea unui medic neurolog, în serviciul UPU şi cu un medic radiolog. Acest program reprezintă finanţarea cu medicamentul care se numeşte Actilyse, şi care costă aproape 400 de euro un flacon. Potrivit schemei de tratament, la un pacient se pun două sau chiar trei flacoane de acest fel. Acest medicament se administrează în serviciul de urgenţă pentru un pacient cu accident vascular acut.

Criterii speciale pentru tratament

„Există anumite criterii: în maxim patru ore de la debutul simptomatologiei se administrează în serviciul UPU, apoi pacientul este internat pe Secţia de Neurologie. Accidentul vascular cerebral ischemic apare atunci când o arteră care transportă sângele către creier se blochează în urma formării unui cheag de sânge, iar acest medicament dizolvă acest cheag de sânge. Ceea ce încercăm este să scădem dizabilitatea pacientului. Măcar 30%-50% să recupereze”, a declarat medicul neurolog Magdalena Tudor, coordonatorul programului de tromboliză din judeţul Botoşani.

Medicii din Serviciul de Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean au participat la cursuri de formare organizate atât la Botoşani, cât şi la nivel naţional cu privire la tratamentul intervenţional al pacienţilor cu AVC. Totodată, anul trecut s-a organizat un curs de instruire cu personalul din Serviciul de Ambulanţă şi SMURD pentru recunoaşterea rapidă a AVC, astfel ca pacientul să fie cât mai repede supus tratamentului de ultimă generaţie.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...