vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăPreot scos din biserică de judecători

Preot scos din biserică de judecători

♦ Fostul preot Ioan Ungureanu din satul Schit Orășeni a pierdut bătălia în instanță prin care încerca să-şi păstreze dreptul de a sluji 
♦ Ioan Ungureanu a fost acuzat de exercitarea fără drept a unei profesii, iar încercarea de preluare a bisericii în care slujea a dus şi la violenţe

Punct final în scandalul provocat de caterisirea fostului preot Ioan Ungureanu de la Parohia „Schimbarea la Față a Domnului” din satul Schit Orășeni, comuna Cristești. După aproape trei ani de procese, fostul preot Ioan Ungureanu a pierdut bătălia în instanță prin care a încercat să obțină anularea tuturor deciziilor emise de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) și în baza cărora a fost excomunicat. Sentința definitivă a fost pronunțată miercuri, de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins ca nefondat recursul formulat de Ioan Ungureanu împotriva deciziei Curții de Apel Iași care, de asemenea, îi respinsese în prima instanță contestația pe cale administrativă. Prin urmare, Ioan Ungureanu nu va mai avea dreptul să slujească în nici o biserică ce aparține de Biserica Ortodoxă Română.

Dat afară după un scandal

Preot de zeci de ani în satul Schit Orășeni, Ioan Ungureanu a fost dat afară din rândul clericilor după un conflict izbucnit în vara lui 2016. Totul a început după un Sinod pan-ortodox de la Creta, unde s-ar fi semnat o serie de documente care nu au fost acceptate de toţi preoţii. Acuzând că deciziile luate acolo ar fi în contradicţie cu vechile dogme bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu nu l-a mai pomenit în slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Ulterior, preotul a fost acuzat de reprezentanții MMB de schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale.

Rând pe rând, Ioan Ungureanu a fost sancţionat cu dojană arhierească, oprit de la slujire şi trimis în faţa Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a decis caterisirea.

Biserică acuzată de abuz

De partea cealaltă, Ioan Ungureanu a acuzat conducerea MMB de încălcarea Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi de abuz, susținând că toate deciziile privind caterisirea sa au fost abuzive și nestatutare, întrucât nu s-ar fi respectat toate procedurile și rânduielile. Considerându-se nevinovat, el a contestat deciziile MMB la forurile superioare ale BOR, dar fără sorți de izbândă. Prin urmare, în februarie 2018 el a atacat la Curtea de Apel Iaşi, în secţia de contencios administrativ, toate deciziile emise de MMB, proces care s-a încheiat abia miercuri, prin decizia Înaltei Curți.

„Este un abuz sub toate aspectele”

Doar că în tot acest timp lucrurile s-au agravat. Fostul preot, care se bucură în continuare de susţinerea unor credincioşi din sat, a refuzat să predea cheile bisericii şi a oficiat slujbe religioase, deși MMB desemnase un alt preot paroh în locul său. Situația a degenerat de câteva ori când reprezentanții MMB au încercat să-l instaleze pe noul preot, dar au fost împiedicați de susținătorii lui Ioan Ungureanu. Așa se face că în două rânduri a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a potoli spiritele. Ba mai mult, reprezentanții MMB au ajuns să ceară ajutorul instanțelor de judecată pentru a prelua lăcașul de cult și toate documentele bisericii, Ioan Ungureanu fiind evacuat din biserică în decembrie 2019, cu ajutorul unui executor judecătoresc.

În plus, în 2017 reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei l-au acuzat pe Ioan Ungureanu de exercitarea fără drept a unei profesii, iar în noiembrie 2018, în urma anchetei derulată de poliție și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, fostul preot a fost trimis în judecată, dosarul penal fiind încă pe rolul instanței de fond. „Noi nu mai recunoaştem slujirea lui de preot, iar ceea ce face el acolo din punct de vedere sacramental nu mai are nicio valoare. Este un abuz sub toate aspectele – din punct de vedere sacramental, juridic şi administrativ”, a explicat atunci părintele vicar Marian Timofte.

Cert este că din momentul în care a fost evacuat din biserică, Ioan Ungureanu s-a mutat într-o capelă aflată peste drum de lăcașul de cult, unde a continuat să oficieze slujbe religioase, în haine asemănătoare celor preoțești, în fața sătenilor care continuă să-l susțină și care au acuzat la rândul lor că au fost evacuați fără drept din propria biserică.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...