sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăAmendă uriașă pentru lipsa măștii transformată în avertisment

Amendă uriașă pentru lipsa măștii transformată în avertisment

O botoșăneancă amendată cu 2.500 de lei, după ce a fost prinsă fără mască de protecție, a reușit să scape de sancțiune, care a fost transformată în avertisment. Totul a fost posibil după ce femeia a contestat sancțiunea în instanță.

Angajată la o firmă din municipiu, botoșăneanca era de serviciu pe 9 august 2020, iar aproape de ora 20, când mai era foarte puțin până la închiderea unității, fiind singură în incintă, și-a dat masca jos, întrucât se sufoca, moment în care a intrat un polițist și a amendat-o cu 2.500 lei pentru că nu avea mască și nu purta mănuși.

Cum femeia era angajată cu salariul minim pe economie, aceasta a decis să conteste sancțiunea în instanță. A mers la Judecătoria Botoșani și a formulat o contestație, iar când a ajuns în fața judecătorilor a recunoscut totul, însă a arătat că are probleme financiare, salariul său fiind de 1.700 lei, și a avut și un deces în familie, acumulând datorii.

Amendă considerată disproporţionată

Magistrații au apreciat că botoșăneanca nu a venit cu minciuni, iar când au cântărit faptele și cuantumul amenzii, ei au ajuns la concluzia că amenda maximă aplicată de polițist este disproporționată față de gradul de pericol social al faptei, instanța având convingerea că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a atrage atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale.

„Referitor la proporționalitatea sancțiunii aplicate, instanța reține că aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine sau un mijloc de comitere a unor abuzuri, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite mai grave”, au arătat judecătorii în motivare, adăugând că scopul instituirii unor măsuri pentru protejarea cetățenilor, prin purtarea măștii de protecție, a fost generat tocmai de situația pandemică și „este cu totul de neînțeles faptul că unii cetățeni ignoră în continuare aceste măsuri”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...