spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăPrima PaginăExecutor judecătoresc băgat după gratii

Executor judecătoresc băgat după gratii

Caz fără precedent în județul Botoșani. Un fost executor judecătoresc din Circumscripția Dorohoi a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat de delapidare. Sentința definitivă a fost pronunțată marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), fostul executor urmând să fie încarcerat pentru executarea pedepsei. Totodată, acesta a fost obligat de magistrați să restituie Băncii Comerciale Române (BCR) o sumă colosală, respectiv aproape 600.000 de lei.

Condamnarea a venit în contextul în care fostul executor Daniel Popa mai avea o condamnare mai veche cu suspendarea executării pedepsei, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanei și fals intelectual. Prin urmare, magistrații au dispus contopirea pedepselor și au decis ca Daniel Popa să execute o pedeapsă rezultantă de trei ani și șase luni închisoare în regim de detenție.

A tergiversat o plată cu anii

Fost executor judecătoresc în Dorohoi, Daniel Popa a intrat în atenția procurorilor de la Curtea de Apel Suceava după ce a tergiversat, timp de aproape cinci ani, plata unei sume de bani către o firmă din București încasată de la Primăria Pomârla în baza unui dosar de executare silită. Așa se face că în noiembrie 2014, el a fost trimis în judecată, iar mai apoi condamnat la un an de închisoare pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

Instanța a dispus atunci suspendarea executării pedepsei pe o durată de trei ani. Sentința a rămas definitivă în decembrie 2015, tot în urma unei decizii a ÎCCJ. Cum i s-a interzis și dreptul de a mai profesa, Daniel Popa urma să predea toate dosarele aflate în lucru unui coleg din cadrul Camerei executorilor judecătorești Suceava-Botoșani.

Doar că el a continuat să lucreze până în martie 2016, când ministrul Justiției de atunci, Raluca Prună, a emis ordinul prin care se stabilea încetarea calității de executor judecătoresc.

Cauţiune depusă de BCR dispărută din cont

Doar că ulterior cel care a preluat activitatea acestuia a descoperit că dintr-un cont deschis în numele biroului dispăruseră aproape 600.000 de lei, o cauțiune depusă de BCR într-un proces de daune pe care banca îl avea cu un fost client.

Văzând că nu mai poate recupera suma respectivă, BCR a formulat o plângere penală, iar cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. A fost declanșată o nouă investigație, procurorii încercând să afle ce s-a întâmplat cu banii. Așa s-a descoperit că banii din contul respectiv au fost folosiți prin intermediul unui card bancar la tot felul de plăți sau achiziții, deși biroul executorului judecătoresc avea un alt cont prin care se făceau aceste tranzacții.

Trimis în judecată, Daniel Popa nu a făcut niciun fel de declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere. Contactat de reporterii „Monitorul” în timpul procesului, Daniel Popa a refuzat să comenteze situația, lăsând de înțeles că ar fi victima unor presupuse aranjamente pentru a-l scoate definitiv din breasla executorilor judecătorești, banii dispărând din cont în momentul în care activitatea ar fi fost preluată de executorul din Suceava.

Această variantă a fost prezentată și în instanță, însă magistrații Curții de Apel Suceava au apreciat că versiunea lui Daniel Popa nu poate fi luată în considerare întrucât o parte din sumă a fost cheltuită în urma unor retrageri sau plăți efectuate în alte localități din țară, în perioada în care executorul judecătoresc din Suceava era la serviciu. Prin urmare, Daniel Popa a fost găsit vinovat de delapidare și condamnat de Curtea de Apel Suceava la închisoare cu executare, acesta fiind obligat și la plata sumei de 594.778,58 lei către BCR.

A urmat apelul la ÎCCJ, însă instanța supremă a respins apeluri ca nefondate și au menținut decizia curții. Sentința definitivă a fost pronunțată marți, pe 2 martie a.c., pe numele lui Daniel Popa urmând să fie emis mandatul de executare a pedepsei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...