spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăHoţ de VIP-uri filat până aproape de locuinţele victimelor

Hoţ de VIP-uri filat până aproape de locuinţele victimelor

Procesul intentat suceveanului care a prădat mai mulți oameni de afaceri din județul Botoșani, în vara anului 2020, dar și ancheta inițiată de polițiști, a scos la iveală mai multe aspecte incredibile. Astfel, principalul suspect, Sergiu Nicolae Lahman ar fi fost supravegheat de Brigada de Operațiuni Speciale Suceava, el fiind bănuit de comiterea mai multor furturi și în județul vecin.

Paradoxal, tânărul de 21 de ani fusese filat de polițiștii suceveni chiar și pe 17 iunie 2020, în ziua în care a dat primul atac, până în apropiere de Botoșani, însă investigatorii au renunțat la supravegherea tehnică întrucât Sergiu Nicolae Lahman, care fusese ajutat de un complice să ajungă cu mașina până la Botoșani, bănuise că era urmărit și a apelat la o serie de tertipuri pentru a vedea dacă polițiștii sunt pe urmele lui.

Tertipuri pentru a scăpa de poliţişti

Astfel, potrivit informațiilor aflate la dosar, hoțul, Sergiu Nicole Lahman, fusese reperat de polițiștii suceveni care îl filau într-o stație de autobus, unde s-a întâlnit cu complicele său, Mihai Vlăduț Ciornei, care a venit cu un Ford S Max de culoare gri, și cu care plănuise primele atacuri. Cei doi au plecat spre Botoșani cu mașina, cu polițiștii pe urmele lor. Astfel, la ora 20:04 autoturismul a ajuns în stația Peco Cristal de pe raza satului Hudum, după care a întors către Suceava, ajungând la ora 20:12 în parcarea restaurantului de la Stâna Baisa, iar după ce șoferul a staționat pentru 4 minute, și-a reluat deplasarea către Suceava. La ora 21.55, după ce autoturismul Ford S Max a staționat pe o străduță lăturalnică (măsură de autoverificare a șoferului) și-a schimbat direcția de deplasare, către Botoșani, după care a virat la dreapta în satul Mănăstirea Doamnei, unde  a oprit lângă sediul de dezmembrări auto.

Din autoturism a coborât Lahman, care a mers pe jos încă  aproximativ 150 m, până în zona unui imobil tip vilă. Ulterior, autoturismul Ford s-a pus în mișcare și, după ce l-a preluat pe Lahman, și-a continuat deplasarea spre Suceava pe DN 29 (E58) până în Dumbrăveni, unde șoferul a întors brusc și a mers din nou cu viteză mică până la Baisa, loc în care polițiștii au abandonat supraveghere din motive de conspirativitate, toate aceste opriri bruște și întoarceri fiind cunoscute de către polițiști ca măsuri de autoverificare luate de persoanele vizate. Altfel spus, de frică să nu fie observați, polițiștii au abandonat filajul. A fost momentul în care Lahman a trecut la atac.

Oameni de afaceri vizaţi de spargeri

După numai câteva minute, suceveanul a sărit gardul locuinței omului de afaceri Tonino Boldea și a luat mașinile la scotocit. Deși putea să fie prins oricând, hoțul nu s-a sinchisit deloc. A doua zi, pe 18 iunie a.c., scena s-a repetat. Fără să știe de furtul din Mănăstirea Doamnei, polițiștii de la Operațiuni Speciale l-au filat pe Lahman prin municipiul Suceava până spre seară, când tânărul s-a întâlnit din nou cu prietenul său, a venit spre Botoșani și l-a prădat de această dată pe omul de afaceri Nicu Catană (n.r. – decedat luna aceasta), care participa atunci la un eveniment în familie. Hoțul a stat ascuns pe sub gard, așteptând momentul prielnic să atace.

Când a văzut că invitații s-au retras la foișor, individul a escaladat gardul și a luat mașinile la rând. A intrat prin toate cele descuiate și a scotocit după obiecte de valoare și bani.

În schimb, în cazul atacului de la omul de afaceri Liviu Conțac,  Sergiu Nicole Lahman ar fi venit cu un taxi din Suceava, fiind atras de locuința uriașă de sub poalele pădurii de la Baisa. A stat ascuns prin vegetație până când a văzut că cei din familie s-au culcat și au stins luminile. Era aproape de ora 4 dimineața, când, ignorând câinii de pază care l-au simțit, suceveanul s-a strecurat în casă pe o fereastră rămasă deschisă. A ajuns până în dormitorul familiei, după care a luat camerele la rând.

Trezit din somn de lătratul câinilor, Liviu Conțac a vrut să vadă ce se întâmplă și l-a surprins de Lahman care tocmai era pe unul dintre holuri. A urmat o luptă corp la corp, Lahman reușind să scape după ce a scos un spary iritant lacrimogen și a pulverizat spre cei din familie care încercau să-l imobilizeze. În acea bătălie el și-a pierdut masca chirurgicală cu care își acoperea fața, dar și o șosetă pe care o avea pe mâini pe post de mănușă. Acestea au fost ridicate și expertizate criminalistic, pe ele fiind găsite ADN-ul lui Lahman.

Sprijin cerut autorităţilor din Suceava

În momentul în care au început să adune informații din teren și imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate în zonă, toate indiciile obținute de judiciariști au condus spre acel Ford și spre Lahman. Așa se face că polițiștii botoșăneni au solicitat sprijinul colegilor din Suceava, care le-au pus la dispoziție toate informațiile adunate în timpul filajului.

Abia atunci polițiștii suceveni au realizat că l-au filat până aproape de locuințele victimelor. Cert este că la aproximativ o lună și jumătate de la atacurile de la Botoșani, Sergiu Nicolae Lahman a fost reținut și arestat preventiv, după mai multe percheziții.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în noaptea de 17 spre 18 iunie 2020 acesta, ar fi pătruns, fără drept, pe proprietatea persoanei vătămate, un bărbat de 57 de ani, din comuna Curtești, prin escaladarea gardului ce împrejmuiește locuința și, profitând de faptul că autoturismele parcate în curte erau neasigurate, ar fi pătruns în acestea ocazie cu care ar fi sustras bunuri și bani, creând un prejudiciu estimat la suma de 5.000 de lei. De asemenea, în noaptea de 18 spre 19 iunie a.c., tânărul de 20 de ani ar fi pătruns fără drept pe proprietatea persoanei vătămate, un bărbat de 55 de ani, prin escaladarea gardului ce împrejmuiește locuința sa, din comuna Mihai Eminescu și profitând de faptul că cele trei autoturisme aflate în curte erau neasigurate, ar fi pătruns în acestea și ar fi sustras bunuri si documente, prejudiciul fiind estimat la suma de 11.500 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Condamnat la patru ani și 10 luni de închisoare cu executare

Trimis în judecată, Sergiu Nicolae Lahman a fost condamnat în primă instanță la patru ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru furt calificat în formă continuată și tâlhărie calificată. În plus, judecătorii l-au obligat la plata unor daune materiale în valoare de 2.300 de euro și respectiv 500 de lei, plata unor daune morale în valoare de 20.000 de lei precum și plata cheltuielilor judiciare. La rândul său, complicele care l-ar fi ajutat să se deplaseze cu mașina de la Suceava la Botoșani, Mihai Vlăduț Ciornei, a fost condamnat la un an și 7 luni închisoare pentru conducere fără permis. Sentința a fost atacată cu apel, dosarul fiind în prezent pe rolul Curții de Apel Suceava.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...