vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTSoție de pesedist numită în secret la șefia unei unități sanitare

Soție de pesedist numită în secret la șefia unei unități sanitare

Conducerea Consiliului Județean a numit un nou manager la o unitate sanitară din județ. În contrast cu celelalte situații similare când se organizau conferințe de presă pentru prezentarea noului manager sau se emiteau comunicate de presă, acum șefii județului au preferat să nu comunice nimic despre schimbările de la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga. Unul dintre motive pare a fi însăși persoana care a fost numită la conducerea unității.

Astfel, în locul Oanei Norses a fost numită, fără a fi anunțat în mod oficial, Larisa Andreea Magdalena, nimeni alta decât soția administratorului municipiului Botoşani, social democratul Mircea Magdalena. Interesant de menționat este faptul că și acesta, în cursul carierei sale, a trecut printr-un episod asemănător, când a fost numit în secret la șefia ANRSC.

Andreea Larisa Magdalena este jurist şi a mai lucrat în trecut şi la Zona Metropolitană. Tocmai a ieșit din concediul de creștere a copilului, drept pentru care a fost numită direct manager.

“Mi-am început cariera la o firmă privată, ca jurist, iar ulterior am fost jurist la Zona Metropolitană după ce a plecat domnul jurist Mihalache  (n.r., Sorin Mihalache, care şi-a falsificat diploma de studii pentru a putea profesa pe această funcţie). Ulterior am intrat în concediul pentru creşterea copilului. Pentru Podriga am multe planuri, dar să preiau mai întâi exact datele, deoarece este un timp scurt. Trebuie să mă familiarizez, dar de lucru este. Vom pune lucrurile pe un făgaş normal în ordinea priorităţilor. În primul rând am văzut că ar trebui reabilitate saloanele deoarece au infiltraţii de apă, dar deja sunt date tehnice. Treabă este, doar să vrei. Am şi un curs de management spitalicesc”, a precizat Andreea Larisa Magdalena (foto).

“Experienţă în sistemul sanitar nu am”

Aceasta recunoaște că nu a mai avut de a face cu sistemul sanitar local până acum. “Experienţă în sistemul sanitar nu am, dar am absolvit cursul, am susţinut un examen în acest sens, separat mai am nişte cursuri de antreprenor, de auditor, pe lângă facultatea de Drept, mai sunt licenţiată la o altă facultate, la Sibiu, la Lucian Blaga şi am mai adăugat în portofoliu, m-am specializat, omul cât trăieşte învaţă”, a spus Andreea Larisa Magdalena.

Întrebată dacă nominalizarea sa are vreo legătură cu faptul că soţul său este administratorul minicipiului Botoşani şi membru al PSD aceasta a răspuns că „nominalizarea nu a fost la întâmplare, consider că a fost analizată situaţia şi probabil că mi s-a acordat credit tocmai prin prisma studiilor, experienţei, sunt un om corect, cinstit. Şi în privat şi la Zona Metropolitană mi-am îndeplinit sarcinile de serviciu intocmai”, a mai spus proaspătul manager de la Sanatoriul Podriga.

Aceasta a ținut să precizeze că nu este membru de partid, în ciuda afinităților soțului pentru PSD și a faptului că a fost numită de președintele CJ și al PSD Botoșani.

Am optat, până la organizarea concursului, pentru un manager tânăr”

Președinta CJ și a PSD Botoșani, Doina Federovici spune că singurele motive pentru care a nominalizat-o pe soția managerului orașului sunt doar experiența și tinerețea.

“Managerul Sanatoriului Podriga era numit de Ministerul Sănătății pentru o perioadă determinată, respectiv durata stării de alertă cauzată de pandemie. O dată cu ieșirea din starea de alertă, pentru a nu bloca activitatea Sanatoriului și chiar pentru a o eficientiza, am făcut o nouă nominalizare. Am optat, până la organizarea concursului, pentru un manager tânăr, cu experiență atât în domeniul privat, cât și în cel public”, a precizat Doina Federovici, care nu a considerat inoportună relația managerului de la Podriga cu administratorului municipiului, pesedistul Mircea Magdalena.

Salariu de peste 10.000 de lei pe lună

Potrivit statelor de plată, managerul Sanatoriului Podriga are un salariu de 13.958 de lei, în timp ce directorul medical cu 800 de lei mai puțin. Interesant este că sanatoriul de boli neuropsihice va fi condus în perioada următoare de un jurist ieșit din concediul de creștere al copilului, care nu a mai avut legături cu sistemul sanitar, și un medic stomatolog.

Oana Norses, managerul care a asigurat conducerea unității timp de mai bine de cinci ani, nu a mai fost considerată capabilă să conducă sanatoriul, deşi sub conducerea acesteia a câștigat unul dintre cele mai importante procese din sistemul sanitar local.

Instituţie urmărită de probleme

Sanatoriul Podriga a dat în judecată DSP Botoșani pentru recuperarea unui prejudiciu financiar provocat de ridicarea nejustificată a autorizației de funcționare, în anul 2016, pentru o lună jumătate. Procesul a fost câștigat de actualul manager și DSP a fost obligată de instanță să plătească despăgubiri.

Economista Oana Norses, fostul manager se va întoarce la postul pe care îl avea înainte de a fi manager la Podriga, și anume inspector de specialitate în cadrul direcției de servicii publice a Consiliului Județean. Contactată de reporterii Monitorul, aceasta a refuzat să facă orice comentariu pe marginea acestui subiect.

Unitatea sanitară este aceeași care a fost implicată într-un scandal uriaș și mai multe anchete ale organelor legii, după ce trei paciente au născut la Maternitate, după ce au întreținut relații sexuale neconsensuale în timpul spitalizării.

În perioada 2010 – 2014 Mircea Magdalena a lucrat în domeniul asigurărilor, iar în perioada 2016 – 2018, a fost consilier parlamentar în cabinetul senatorului Doina Federovici. În septembrie 2018 a intrat în ANRSC, pe un post de expert administraţie publică, iar în octombrie 2019 a fost numit şeful acestei instituţii.

Mircea Magdalena este membru PSD din 2010 şi face parte din Biroul Politic al Organizației Municipale Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...