spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăPoliţiştii cu mita atacă restricţiile

Poliţiştii cu mita atacă restricţiile

♦ Suspecţii de la Rutieră acuzaţi de o frăţie a şpăgii fac tot posibilul pentru a scăpa de controlul judiciar.

Poliţiştii de la Rutieră trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită, au fost cât pe ce să scape de sub controlul judiciar. La finele lunii martie, în momentul verificării legalităţii măsurilor preventive, magistraţii Tribunalului Suceava au dispus revocarea măsurii. Doar că procurorii DNA au reacţionat imediat şi au contestat decizia la Curtea de Apel, reuşind să obţină prelungirea.

Confruntarea a avut o miză destul de mare pentru că, prin controlul judiciar, poliţiştii aflaţi în activitate nu au voie să desfăşoare activităţi de poliţie rutieră, nu au voie să părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei, nu au voie să se apropie ori să comunice între ei, direct sau indirect, pe nicio cale, şi nici cu martorii din dosar. Ori, dacă toate aceste restricţii ar fi fost ridicate, cercetarea judecătorească putea lua o cu totul altă turnură.

Apărarea a pus la îndoială legalitatea supravegherii tehnice

De altfel, între timp a început şi bătălia din Camera preliminară, între avocaţii inculpaţilor şi procurori. Astfel, apărarea a pus la îndoială legalitatea activităţilor de supraveghere tehnică, prin intermediul cărora procurorii au obţinut o parte dintre probe, dar şi legalitatea percheziţiei informatice efectuată asupra radarului. Prin urmare, judecătorii au solicitat DNA să pună la dispoziţia instanţei, până la data de 28 aprilie, toate copiile proceselor verbale prin care s-au consemnat rezultatele activităţilor de supraveghere tehnică.

Totodată, s-a solicitat indicarea procesele verbale prin care inculpaţii au fost citaţi la perchiziţia informatică efectuată asupra sistemului informatic al aparatului radar. Cât vor dura dezbaterile în Camera preliminară este greu de spus, întrucât părţile pot formula contestaţie şi la Curtea de Apel. Între timp, unul dintre poliţiştii pensionaţi a devenit instructor auto la o şcoală de şoferi din municipiu.

21 de inculpaţi au fost trimişi în judecată

La începutul lunii decembrie 2021, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, au dispus trimiterea în judecată a 21 de inculpaţi, din care 16 poliţişti din cadrul Serviciul Rutier, sub acuzaţia de luare de mită. Anchetatorii susţin că, în perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 poliţişti rutieri ar fi primit între 100 de lei şi 100 euro de la 56 de conducători auto opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, în schimbul neaplicării sancţiunilor prevăzute de lege. Într-un context similar, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, comisarul Eduard Iacob ar fi falsificat mai multe documente în încercarea de a-l scăpa basma curată pe un şofer anchetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.

Faptele au ieşit la iveală la începutul lunii iunie 2021, când procurorii anticorupţie au organizat mai multe percheziţii în judeţ, inclusiv la sediul Poliţiei Rutiere. Până atunci, însă, opt dintre poliţiştii care erau vizaţi de investigaţiile DNA s-au pensionat. În urma descinderilor, opt dintre poliţişti au fost arestaţi preventiv, iar ulterior au fost plasaţi sub control judiciar. Prin urmare, toţi cei bănuiţi de luare de mită au fost mutaţi în alte structuri ale poliţiei, în locul lor fiind aduşi alţi poliţişti rutieri. Singurul care a revenit la Poliţia Rutieră este Ionuţ Pavel Guriuc, cel în cazul căruia instanţa a decis că acesta poate desfăşura alt gen de activităţi în cadrul Serviciului Rutier, cum ar fi cea de ofiţer de serviciu ori cu atribuţii pe linie de implementări procese-verbale în bazele de date, nu şi cea de aceea de agent de poliţie rutieră cu atribuţii de control şi îndrumare a traficului rutier.

Iniţial, dosarul instrumentat de procurorii DNA a fost trimis la Botoşani, însă, din cauza abţinerilor din partea judecătorilor, dosarul a fost transferat la Tribunalul Suceava. Aşa se explică de ce toate procedurile se desfăşoară acum la Tribunalul Suceava, tot acolo urmând să aibă loc şi eventualul proces. Până la pronunţarea unei sentinţe definitive, cei trimişi în judecată beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Şofer păzit cu poliţia să dea şpaga

Ancheta inițiată de procurorii anticorupție în cadrul Serviciului Rutier a scos la iveală la un moment dat aspecte de neînchipuit. Una dintre informațiile verificate de anchetatori a fost legată de un caz fără precedent. Potrivit unor surse apropiate anchetei, unul dintre șoferii opriți în trafic pentru o abatere rutieră nu ar fi avut niciun ban prin buzunar, ci doar cardul de debit, iar contravenientul ar fi fost urcat în mașina de poliție și dus la un bancomat din municipiul Botoșani, de unde a fost extrasă suma aferentă pentru şpagă.

Aceste informații noi s-au adaugat la aspectele evidențiate deja de anchetatori în referatul de arestare preventivă a suspecţiolor, care arătau că aceştia ar fi primit şi mită constând în produse lactate, în schimbul neaplicării sancțiunilor legale.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...