spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăSecetă la robinet în zeci de localităţi

Secetă la robinet în zeci de localităţi

Oamenii dintr-un sfert de judeţ stau fără apă sau au apă cu porţia din cauza haosului de la Nova Apaserv. Șase comune nu au nici în prezent apă, din cauza unei avarii care a survenit în aducțiunea din Prut.

Mai nou și orașele Ștefănești și Săveni, precum și alte șapte comune au fost menționate pe lista localităților care ar putea avea de suferit. Și locuitorii din Răchiți s-au plâns că primesc apă cu sincope, din cauza avariilor din sistemul de alimentare.

De trei săptămâni și orașul Flămânzi primește apă cu porția, iar Nova Apaserv intenționează să restricționeze furnizarea apei și în localitățile racordate la conducta Botoșani – Flămânzi. Prin urmare, alte patru comune ar putea fi afectate. În total, ar fi vorba de trei orașe și 18 comune, care reprezintă aproape un sfert din județ.

Situaţie critică la Ungureni

Cele mai mari probleme sunt înregistrate în comunele Ungureni, Dângeni, Durnești, Albești, Todireni și Trușești, care sunt alimentate cu apă din aducțiunea de la Prut. Din cauza unei avarii care a survenit pe conductă, undeva în zona unui iaz din Guranda, locuitorii acestor comune au primit apă cu porția, doar două zile pe săptămână. Asta pentru că avaria ar fi survenit în zona unui iaz, iar pentru remedierea defecțiunii ar fi nevoie de devierea conductei pe o distanță de circa 150 de metri.

Deși nu este vorba de o porțiune impresionantă, operatorul de apă nu a găsit încă un furnizor care să accepte plata facturii la termen, societățile de profil solicitând achitarea banilor pe loc. Prin urmare, problema va fi una de durată„Nu avem apă de o lună și jumătate. Am beneficiat de apă doar două zile, săptămâna trecută. Nu a fost luni și marți, așa cum s-a spus, ci a fost miercuri și joi, însă de acum cine știe când va mai fi”, a spus primarul comunei Ungureni, Ilie Ivanache. Prin urmare, apa a devenit un lux.

„Este posibil ca problema să nu fie rezolvată până la finalul lunii”

De curând, pe lista localităților care ar putea fi afectate de lipsa apei au fost incluse oraşele Ştefăneşti și Săveni, dar și comunele Româneşti, Santa Mare, Călăraşi, Răuseni, Dobârceni, Mihălăşeni și Hlipiceni, alimentate cu apă tot din Prut. Asta din cauza unor lucrări programate de către Administrația Națională „Apele Române”, în zona stației de Pompare Stânca.

Cum debitul a scăzut la jumătate, apa este furnizată la o presiune mult scăzută. Din acest motiv, inclusiv cei care locuiesc în Ștefănești, la etajele superioare, nu beneficiază de apă.

„Sunt cel puțin 1.400 de beneficiari din Ștefănești care au de suferit. Inclusiv eu sunt afectat. La parterul locuinței apa curge cu țârâita, dar la grupul sanitar de la etaj nu mai ajunge. Problema este destul de gravă. Este vorba de o vană care s-a blocat și care ar trebui înlocuită, iar înlocuirea ei presupune o intervenție de câteva zile. Prin urmare, este posibil ca problema să nu fie rezolvată până la finalul lunii”, a spus primarul orașului Ștefănești, Florin Buțura. Prin urmare, problemele s-ar putea propaga în lanț către toate localitățile branșate la sistemul de alimentare cu apă din Prut.

„Lucrurile sunt extrem de grave”

De câteva zile, și orașul Flămânzi este grav afectat de lipsa apei. Asta după ce în urmă cu aproape trei săptămâni operatorul de apă a instituit un program de restricții ce presupunea furnizarea apei doar trei ore dimineață și trei ore seara.

De aproape o săptămână, apa nu mai ajunge la etajele superioare din blocuri. Cu alte cuvinte, situația de anul trecut se repetă, dar mai timpuriu.

Noi am discutat permanent cu cei de la Nova Apaserv, dar astăzi (n.r. – luni, 20 iunie a.c.), am trimis adrese la toate instituțiile, și la Nova Apaserv, și la Consiliul Județean, iar mâine vom sesiza Avocatul Poporului și Direcția de Sănătate Publică întrucât lucrurile sunt extrem de grave. Sunt afectate în jur de 350 de apartamente, cu aproape o mie de persoane, însă per total ar fi vorba de aproape 2.000 de abonați, inclusiv agenții economici”, a spus primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu.

Din acest motiv, angajații primăriei au declanșat o acțiune de identificare a persoanelor vulnerabile – persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, copii – pentru ca acestea să poată fi ajutate prin transportul apei la domiciliu, măcar de două ori pe săptămână. Totodată, primăria speră să pună în funcțiune două fântâni de mare adâncime prin care localnicii să se poată aproviziona cu apă.

„Situația este mult mai gravă decât anul trecut. Cei de la Nova Apaserv, prin managementul lor, ar trebui să restricționeze furnizarea apei, după un anumit program fix, și către celelalte localități care se alimentează cu apă din această conductă, până la Flămânzi. Părerea mea este că cei de la Nova Apaserv au fost total nepregătiți, deși se putea anticipa dacă se ținea cont de situația de anul trecut”, a adăugat Dan Oloeriu.

Soluţii inexistente

Reprezentanții societății Nova Apaserv spun că pe termen scurt nu sunt soluții și că singura variantă este realizarea de noi magistrale.

„Infrastructura este aceeași și se bazează pe conducte vechi de aproape 50 de ani. În schimb, numărul localităților branșate a crescut de la un an la altul”, spune Liviu Ștefan. Prin urmare, așa cum este și cazul orașului Flămânzi, soluţia ar fi o nouă conductă de alimentare.

„În cadrul investițiilor ce vor fi realizate prin POIM este prevăzută o aducțiune nouă pe direcția Botoșani – Flămânzi”, spune directorul general Nova Apaserv, Liviu Ștefan.

Însă, pentru Flămânzi, „soluția tehnică” o reprezintă acele limitări pentru UAT-urile care sunt racordate înainte de Flămânzi. Asta întrucât conducta este din anii 1970 și a fost proiectată special pentru fabrica de la Flămânzi, dar acum alimentează cartierul Alfa Land, comuna Bălușeni, comuna Coșula, comuna Copălău, Flămânzi și Frumușica. „Dacă vor fi aplicate restricțiile în celelalte UAT-uri, sperăm să reușim să reumplem bazinul de la Flămânzi”, spune Liviu Ștefan, directorul general Nova Apaserv.

„Noi nu am primit semnale că ar fi probleme la Ștefănești și nici la Săveni”

Cât privește celelalte localități, inclusiv Săveni, oficialul spune că deocamdată nu au fost înregistrate probleme deosebite întrucât multe dintre localități mai au încă apă în rezervoare. „Noi nu am primit semnale că ar fi probleme la Ștefănești și nici la Săveni. În schimb, dacă intervenția celor de la <<Apele Române>> va dura mai multe zile, nu excludem posibilitatea să apară probleme și aici pentru că noi în prezent primim doar jumătate din debit prin stația de pompare Stânca”, a recunoscut Liviu Ștefan, care spune că imaginea este amplificată de faptul că avariile din rețele s-au suprapus cu intervenția celor de la „Apele Române”.

Oamenii care nu mai primesc apă de săptămâni bune sunt revoltați pentru că, spun ei, au investit în locuințe, dar nu au parte de utilități. Prin urmare, ei cară apa tot cu găleata și se spală la lighean, ori, mai grav, doar cu prosopul muiat în apă. „Mergi la muncă în străinătate, aduni bani numai tu ştii cum, faci o căsuţă, dar nu ai parte de nimic”, se plâng oamenii.

Megaproiecte pe hârtie 

Deși lucrurile se agravează de la o lună la alta, megaproiectele anunțate de reprezentanții Nova Apaserv și cei de la ADI „Aqua” sunt doar pe hârtie – începând cu vestitul Master Plan care precede o conductă de alimentare cu apă între Hănești și George Enescu, prin care se prevede legarea celor două sisteme din bazinul Prut și bazinul Siret, plus conducta de nord de la Rogojești până la Darabani. La fel și noua conductă Botoșani – Flămânzi, pentru care nu s-au semnat nici măcar documentele privind finanțarea lucrărilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...