joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTGreşeli stupide la reabilitarea UPU

Greşeli stupide la reabilitarea UPU

Reabilitarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Botoşani, lucrare care se voia a fi o „perlă a coroanei”, atât pentru unitatea medicală cât şi pentru Consiliul Judeţean, se dovedeşte pe zi ce trece a fi un monument de incompetenţă şi bani aruncaţi în proiecte făcute pe genunchi.

În timp ce bolnavii care ajung în UPU sunt înghesuiţi într-un spaţiu mic, finalizarea lucrărilor pornite anul trecut este amânată de la o lună la alta, iar problemele descoperite ajung să fie de-a dreptul hilare. În această perioadă, după ce au terminat partea de construcţii şi reţeaua electrică din noul UPU, reprezentanţii constructorului şi cei de la spital s-au gândit să facă şi o serie de probe. Aşa au descoperit cu stupoare că reţelele electrice nu sunt compatibile.

Reţea electrică făcută anapoda

Practic, o serie de lucrări a fost făcută de către reprezentanţii unităţii sanitare, care au trebuit să aducă reţeaua electrică la standardele cerute de aparatura şi dotările care urmează să ajungă la UPU. Această reţea s-a oprit undeva între clădirea spitalului şi UPU, urmând ca reţeaua electrică propriu-zisă să fie făcută în cadrul proiectului de extindere şi reabilitare a unităţii. Doar că se pare că reţelele nu au fost gândite şi făcute în concordanţă una cu cealalaltă, astfel că, la probele efectuate, siguranţele de oprire automată a curentului continuau să decupleze sistemele electrice. Aşa se face că, în această săptămână, reprezentanţii constructorului au revenit în UPU, cu tamburi mari de cablu electric şi au fost nevoiţi să schimbe mai multe circuite, dar şi o serie de siguranţe speciale pentru a se asigura că totul va fi în ordine.

„Asta nu înseamnă muncă făcută de mântuială? Au un nume astfel de lucrători, «cârpaci». Eu nu ştiu cine este de vină, sau dacă are cineva vreo vină, dar când faci o lucrare nu trebuie să te şi gândeşti un pic? Când faci instalaţia electrică trebuie să o faci cu cap, nu? Mai ales anul trecut, când au fost atâtea nenorociri din cauza reţelelor electrice în spitale”, a spus unul dintre angajaţii UPU-SMURD.

Uşă montată cu deschiderea într-un hidrant

Problemele nu se opresc, însă, aici, iar unele dintre nereguli sunt de-a dreptul ridicole. Un astfel de exemplu vizează o uşă montată de firma de construcţii şi care avea deschiderea în aşa fel încât se izbea de un hidrant din perete şi nu se deschidea complet. Cei care o montau au observat acest lucru, dar când li s-a atras atenţia, au ridicat din umeri.

„Le-am spus că nu se deschide bine uşa şi acolo trebuie să intre şi tărgi. Cum să intre dacă nu are deschidere. S-a mai uitat o dată pe proiect, după care a spus că aşa e în proiect. Bun, dar tu vezi că e greşit, nu? Trebuie doar să modifici balamalele şi să ai invers deschiderea uşii. Păi nu pot, că ăla e în proiect. Eu nu pot modifica proiectul”, a povestit angajatul din UPU.

Ulterior, a fost nevoie de o adevărată discuţie cu inginerii şi proiectanţii pentru schimbarea deschiderii uşii, pentru ca aceasta să fie şi funcţională.

Birocraţie din cauza unui aparat de radiologie

O altă problemă care a întârziat şi mai mult deschiderea UPU a fost una birocratică, ce însă nu putea fi evitată nici de CJ, nici de cei de la spital. UPU a fost dotat cu un nou aparat de radiologie, de ultimă generaţie.

Ca în toate situaţiile de acest fel, astfel de aparate trebuie autorizate de CNCAN – Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Doar că aparatul, cumpărat pe proiect, aparţinea de CJ, în timp ce autorizaţia de funcţionare era cerută de spital. Astfel că aparatul a trebuit trecut în acte în dreptul spitalului spre folosire, iar birocraţia propriu-zisă a durat şi aceasta săptămâni.

Festivism pregătit pentru inaugurare

Potrivit reprezentanţilor CJ, de joi ar trebui să se întrunească comisia de recepţie a lucrării. Astfel, în maxim două săptămâni, dacă nu vor fi descoperite şi alte probleme la recepţie, CJ va prelua clădirea UPU şi aceasta va putea deservi întregul judeţ.

„S-a solicitat instituțiilor să desemneze oameni în Comisia de recepție. La sfârșitul săptămânii trecute a venit ultima nominalizare. La nivelul CJ s-a făcut referatul de constituire a comisiei și săptămâna asta începe procedura propriu-zisă. Nu a fost avansat un termen concret de finalizare, pentru că nu ține totul de CJ. Legat de partea electrică, acolo ar fi fost o neînţelegere între echipele CJ şi cele de la spital, dar totul este în regulă acum”, au spus reprezentanţii CJ.

În prezent, lucrările de construcţie par a fi finalizate, ceea ce mai rămâne de făcut fiind dotarea cu mobilier şi aparatură medicală, pentru ca unitatea să devină funcţională.

Rafila sau Arafat?

Deşi încă nu există un termen la care bolnavii vor putea fi primiţi în noul UPU, autorităţile pregătesc un eveniment fastuos. La fel ca lucrările, însă, nici acesta nu este lipsit de piedici.  Astfel, autorităţile doresc să invite şi oficialităţi de la Bucureşti. Doar că aici apar şi problemele.

Pe de o parte, reprezentanţii CJ doresc să-l invite ministrul Sănătăţii, pesedistul Alexandru Rafila.

Partea medicală, însă, respectiv cei de la UPU, ar dori să îl cheme pe medicul Raed Arafat, şeful SMURD din România. Însă cei doi sunt, de ceva timp, într-un conflict deschis, iar asta ar face imposibilă invitarea amândurora. Rămâne, însă, de văzut dacă va prima partea profesională sau cea politică până şi la inaugurarea UPU.

Proiect greşit din start

Proiectul pentru reabilitarea UPU a întâmpinat greşeli încă din start, iar multe nereguli au fost semnalate încă din perioada de realizare a documentelor. Astfel, contractul pentru proiectare a fost încheiat de CJ în noiembrie 2019 cu societatea Spiri Com SRL București.

Ordinul de începere a fost emis în data de 19 noiembrie 2019, stabilindu-se un termen intermediar de predare a proiectului pentru obținerea autorizației de construire (PAC) de maximum 30 de zile de la data înscrisă în ordinul de începere al prestării serviciilor, respectiv până la data de 19 decembrie 2019, dar și un termen intermediar de predare a proiectului tehnic de execuție (PT+DE) de maximum 55 de zile de la data înscrisă în ordinul de începere al prestării serviciilor, respectiv până la data de 13 ianuarie 2020. Documentația PAC a fost depusă la data de 18 decembrie 2019, iar documentația PT+DE a fost depusă la data de 20 ianuarie 2020, cu 7 zile de întârziere față de data limită de 13 ianuarie 2020.

În paralel, a continuat și corespondența pentru finalizarea documentației. Astfel, la data de 3 februarie 2020, CJ a comunicat firmei deficiențele constatate ca urmare a analizării documentației, printre care Memoriul general, memoriul de structură, memoriu dotări și instalații interioare și sistematizare verticală, Plan acoperiș incomplet, Plan fundații incomplet, Plan dotări și instalații tehnologice, documentație organizare șantier, șamd.

Firmă dată în judecată de CJ

A urmat apoi o întreagă corespondență între cele două părți, iar pe 25 martie 2020 proiectantul a apreciat că documentația a fost finalizată, iar aceasta respectă tema de proiectare și caietul de sarcini. Cu toate acestea, abia în 2 iunie 2020 documentațiile ar fi fost refăcute conform solicitărilor.

Prin urmare, în ianuarie 2021 CJ a dat în judecată firma Spiri COM SRL solicitând daune pentru aceste întârzieri. Așa se face că, în urma procesului, Tribunalul Botoșani a obligat societatea să plătească penalități către CJ în sumă de 20.761,34 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...