spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăPrima PaginăBotoșănean condamnat la închisoare pe viață în Anglia, după un șir de...

Botoșănean condamnat la închisoare pe viață în Anglia, după un șir de agresiuni sexuale

Un botoșănean a fost condamnat la închisoare pe viață în Anglia, după mai multe agresiuni sexuale. Presa din Marea Britanie scrie că bărbatul urmărea victimele și le ataca în locuri ferite. Agresiunile ar fi avut loc anul trecut, pe parcursul a patru luni.

În vârstă de 22 de ani, Constantin Covaliu ar fi acționat în Nottingham și Mansfield. Primul atac ar fi avut loc pe 24 iulie 2021. Bărbatul a participat la o petrecere organizată în imobilul în care locuia o femeie de 53 de ani. Bărbatul a intrat în apartamentul victimei de două ori în seara respectivă, iar femeia i-a cerut să iasă. A treia oară însă, în jurul orei 2.30, el a intrat din nou în apartament și a încercat să o violeze. Victima a reușit să scape și a cerut ajutor, după ce s-a închis în baia comună a proprietății.

Al doilea atac a avut loc pe 31 octombrie 2021. Atunci o tânără de 17 ani, care ieșise la plimbare, a fost atrasă la o adresă din Mansfield. După ce i-a câștigat încrederea, individul a dus-o pe tânără într-un imobil, i-a smuls telefonul mobil, după care a imobilizat-o și a violat-o.

În schimb, al treilea atac a fost comis pe 20 noiembrie 2021. Atunci Covaliu a prins din spate o tânără de 21 de ani, care mergea singură aspre casă, și a încercat să o violeze. Victima a reușit să scape și a cerut ajutorul unui taximetrist care trecea întâmplător prin apropiere.

Agresor prins după o investigaţie laborioasă

Covaliu a fost prins după o investigație destul de laborioasă. Trimis în fața instanței de judecată, el a primit condamnare pe viață la Northampton Crown Court, potrivit westbridgfordwire.com. Asta după ce botoșăneanul ar fi pledat vinovat pentru două capete de acuzare de viol, unul de tentativă de viol și unul de agresiune sexuală.

„Covaliu este un infractor sexual prădător care a supravegheat victimele în propria lor casă, în timp ce era singur pe stradă și după ce le-a ademenit într-un loc periculos”, a declarat sergentul detectiv Neil Allsop, de la Poliția Nottinghamshire, citat de presa britanică.

Polițiștii din Nottinghamshire spun că lucrează în fiecare zi pentru a investiga cazurile de viol și abuz sexual. Datorită efortului și tenacității lor, oameni precum Covaliu sunt trași la răspundere și victimelor lor li se oferă sprijin. „Dacă nu ar fi fost investigația lor foarte amănunțită și atenția la detalii, Covaliu s-ar fi putut sustrage foarte bine justiției”, a declarat sergentul detectiv Neil Allsop, de la Poliția Nottinghamshire.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
19.9 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...