spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăPrevenția poate salva vieți. Ce analize recomadă medicii să facem anual în funcţie...

Prevenția poate salva vieți. Ce analize recomadă medicii să facem anual în funcţie de vârstă

Prevenția poate salva vieți. De multe ori, însă, oamenii nu acordă atenție acestui aspect, deşi le-ar putea îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii. Astfel, este important să ştiţi că, dacă aveți calitatea de asigurat în sistemul de asigurari sociale de sănătate, medicul de familie va poate da un bilet de trimitere în baza căruia puteţi face gratuit analize uzuale de laborator.

În acest sens, va trebui să vă adresați unui furnizor de servicii medicale paraclinice care are contract cu statul si, bineînțeles, să vă încadrați în limita plafonului disponibil în unitatea respectivă.

De ce avem nevoie de analize

Analizele de sânge oferă o perspectivă asupra stării generale de sănătate. Sunt, de asemenea, o modalitate bună de a descoperi din timp o eventuală problemă de sănătate și de a monitoriza cât de bine răspunde organismul la tratamentele pe care le urmezi, acolo unde este cazul.

Este indicat să faceți analize de rutină cel puțin o dată pe an. Discutați cu medicul de familie pentru a afla dacă există alte teste de care este posibil să aveți nevoie, în afară de cele uzuale.

Există, desigur, și analize de sânge care nu sunt decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) sau de Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti (OPSANAJ) si pe care ar trebui sa le aveti in vedere. Totusi, de ce? Testele de sange reprezinta un efort minim pe care il puteti face pentru a obtine o evaluare de rutina a starii de sanatate, a efectelor pe care stilul de viata pe care l-ati adoptat il are asupra dumneavoastra si a modului in care organismul se schimba de-a lungul timpului. De asemenea, aceste investigatii permit descoperirea timpurie a unei eventuale probleme de sanatate. Astfel, este posibila abordarea unor masuri care sa impiedice evolutia catre boala sau evitarea unor complicatii care v-ar putea pune in pericol viata.

Care este procedura prelevării de analize

Analizele de sange constau in prelevarea din organism a unor probe de sange cu scopul de a fi testate intr-un laborator.

Procedura este una dintre cele mai intalnite investigatii medicale si poate avea ca scop:

  • evaluarea starii generale de sanatate;
    identificarea unei posibile infectii;
  • evaluarea anumitor organe (spre exemplu, ficat sau rinichi);
  • screening pentru anumite afectiuni (anemie, diabet zaharat, hemofilie etc.).

De obicei, medicul de familie va recomandă să efectuati analize de sange uzuale o data pe an. Cu toate acestea, exista cateva motive pentru care s-ar putea sa fie necesar sa faceti astfel de teste mai des decat atat:

  • va confruntati cu simptome neobisnuite care persista (oboseala, cresterea sau scaderea nejustificata in greutate, dureri etc.);
  • doriti sa va imbunatatiti starea de sanatate;
  • doriti sa urmati o dieta sau un program de fitness;
  • doriti sa reduceti riscul aparitiei unei boli.

Discutati mai intai cu medicul dumneavoastra daca aveti convingerea ca trebuie sa faceti anumite analize de sange mai des decat in mod obisnuit.

Lista de analize medicale uzuale/anuale

Pentru biochimie:

  • glicemie
  • colesterol și toate fracțiile lipidice (lipide totale, trigliceride, colesterol LDL și HDL)
  • transaminazele hepatice
  • ureea
  • creatinina
  • calcemia – inclusiv calciul ionic
  • magneziemia și sideremia (fierul)

În plus, se pot face acidul uric, ionograma (sodiu, potasiu, fosfor etc.), calcularea hemoglobinei glicate.

La capitolul hematologie:

  • hemoleucograma completă: număr de leucocite, diferențiate în monocite, limfocite, neutrofile, eozinofile și bazofile, număr de eritrocite, hemoglobină, hematocrit, concentrația de hemoglobină
  • indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu, hemoglobina eritrocitară medie, concentrația medie de hemoglobină și lărgimea distribuției eritrocitare
    număr de trombocite și indici trombocitari: volum trombocitar mediu și lărgimea distribuției trombocitare, precum și reticulocitele

De asemenea, se măsoară timpii de sângerare, de coagulare, Quick, calcularea INR.

Se mai realizează și examenul de urină (sediment și sumar).

La cât timp se fac analizele de sânge

De obicei, medicul vă va recomanda să efectuați analize de rutină cel puțin o dată pe an, cam în aceeași perioadă cu consultul anual.

Există însă situații în care trebuie să repeți analizele mai devreme sau cu o frecvență mai mare. Unele dintre acestea ar fi:

  • Aveți simptome neobișnuite și persistente. Acestea ar putea include de la oboseală sau creșterea anormală în greutate până la apariția unor dureri noi.
  • Vreți să vă îmbunătățiți starea de sănătate. Cunoscându-ți nivelurile diferitelor componente din sânge, cum ar fi colesterolul „bun“ – HDL și colesterolul „rău“ – LDL, îți poți modifica dieta sau planul de exerciții fizice. Astfel poți reduce la minimum obiceiurile nesănătoase (despre care s-ar putea să nu-ți dai seama că sunt nesănătoase).
  • V-au ieșit la limită analizele și e nevoie de repetarea lor la un anumit interval de timp, pentru că vrei să reduci riscul de boli sau complicații. Analizele regulate de sânge pot surprinde din timp semnele de avertizare ale oricărei boli. Multe afecțiuni ale inimii, plămânilor și rinichilor pot fi diagnosticate cu ajutorul testelor de sânge.

Ce analize medicale se fac anual (în funcție de vârstă, gen) 0-18 ani

Încă de la naștere, bebelușul trebuie monitorizat de medicul de familie. Acesta va urmări anumiți parametri, precum auzul, văzul, greutatea. De regulă, medicul nu recomandă analize celor mici, în lipsa unor simptome, cum sunt: paloarea, cearcănele, lipsa poftei de mâncare, retardul de dezvoltare, infecțiile respiratorii, apatia, somnolența.

În aceste situații, sunt necesare următoarele analize:

  • Hemograma;
  • Sumarul de urină;
  • Urocultura;
  • Radiografia pulmonară;
  • Consult O.R.L.;
  • Examen coproparazitologic;
  • Exudat faringian și nazal;
  • Ionogramă;
  • Sideremie.

Pe măsură ce cresc, copiilor le sunt indicate și:

  • Testarea auzului;
  • Examenul stomatologic, dermatologic și oftalmologic.

Categoria de vârstă 18-39 ani

Analizele recomandate pentru această categorie de vârstă ar fi:
Hemoleucogramă, glicemie, VSH, profil al grăsimilor (trigliceride, colesterol), transaminaze, uree, creatinină, sideremie, calciu, magneziu, sumar de urină.

  • Teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală;
    Ecografie abdominală;
    Masurarea tensiunii arteriale, EKG;
    Examen stomatologic, dermatologic și oftalmologic;
    Testarea auzului;
    Femeilor le sunt recomandate și: efectuarea controlului ginecologic, analiza secrețiilor vaginale, testare Babeș-Papanicolau, ecografia de sân, sonoelastografia.

Categoria de vârstă 40-49 de ani

Analizele recomandate pentru această categorie de vârstă sunt:

  • Hemoleucogramă, glicemie, VSH, profil al grăsimilor (trigliceride, colesterol), transaminaze, uree, creatinină, sideremie, calciu, magneziu, sumar de urină, TSH și FT4, proteina C reactivă.
  • Ecografie abdominală și colonoscopia;
  • Examen stomatologic, dermatologic și oftalmologic și consultație oftalmologică;
  • Măsurarea tensiunii arteriale și electrocardiograma EKG
  • Femeilor le sunt indicate și:  efectuarea controlului ginecologic, analiza secrețiilor vaginale, testare Babeș-Papanicolau, mamografia;
  • Bărbaților le este recomandat efectuarea PSA (antigenul specific prostatei);
  • Fumătorii trebuie să efectueze anual o spirometrie și o radiografie pulmonară;
  • Dacă medicul recomandă, se poate efectua și osteodensitometria.
  • Teste oftalmologice pentru presbitism.

Categoria de vârstă 50 de ani +

Pentru persoanele din această categorie de vârstă le sunt recomandate următoarele analize și testări medicale anuale:

  • Hemoleucogramă, glicemie, VSH, , transaminaze, uree, creatinină, sideremie, calciu,magneziu, sumar de urină, proteina C reactivă.
  • Colonoscopia este o investigație recomandată o dată la 10 ani. Cei care au antecedente în familie cu cancer colorectal trebuie să efectueze o colonoscopie o dată la 5 ani.
  • Teste oftalmologice
  • La femei, mamografia și măsurarea densității osoase.
  • Atat la femei, cat si la barbati- profil hormonal sexual- estrogen, progesteron, DHEA, testosteron,
  • Hemograma completă (CBC)
  • Panoul de lipide (colesterol, trigliceride).
  • Teste legate de funcția tiroidiană – TSH , T3 și FT4,
  • Teste legate de nivelul de vitamina B12.
  • Hemoglobină glicată (Hemoglobina A1C) si nivelul insulinei.

Categoria de vârstă 60 de ani +

Pentru persoanele peste 60 de ani, panelurile de analize medicale anuale recomandate sunt:

  • Hemoleucogramă, glicemie, VSH, transaminaze, uree, creatinină, fier, calciu, magneziu, potasiu,  proteina C reactivă.
  • Sumar de urină, urocultura
  • Colonoscopia  o dată la 5 ani.
  • Teste oftalmologice (pentru depistarea degenerescenței maculare sau a glaucomului);
  • Pierderea auzului este adesea o parte naturală a îmbătrânirii. Uneori poate fi cauzată de o infecție sau de altă afecțiune medicală. La fiecare doi sau trei ani, ar trebui să faceți o audiogramă, care  verifică auzul la o varietate de tonuri și niveluri de intensitate. Majoritatea pierderii auzului sunt tratabile, deși opțiunile de tratament depind de cauza și gravitatea pierderii auzului.
  • La femei, mamografia și măsurarea densității osoase.
  • Hemoleucograma completă (CBC)
  • Panoul de lipide (colesterol).
  • Teste legate de funcția tiroidiană.
  • Teste legate de nivelul de vitamina B12 si vitamina D.
  • Hemoglobină glicată (Hemoglobina A1C) si nivelul insulinei.

A efectua analize de sânge anuale face parte din rutina unei persoane sănătoase. Dacă cineva suferă de o anumită boală, analizele medicale sunt obligatorii pentru a împiedica evoluția afecțiunii.

După efectuarea unui control de rutină, medicul va ști ce analize de sânge ar trebui să faci în funcție de vârsta și starea ta fizică. Analizele medicale efectuate la timp pot detecta probleme grave și pot preveni situațiile ireversibile care îți pot afecta negativ sănătatea.

În funcție de tipurile de analize de sânge pe care va trebuie să le faceți, specialistul va poate recomanda:

  • sa evitați sa mâncați sau să beți orice in afara de apa timp de opt sau 12 ore pana la momentul recoltării;
  • sa întrerupeți administrarea anumitor medicamente.

La ce să ne așteptăm după recoltatea probelor

Recoltarea unei probe de sânge durează doar câteva minute. Dat fiind faptul ca este prelevata o cantitate mica, nu ar trebui sa resimțiți efecte secundare semnificative. Cu toate acestea, exista situații in care unii oameni se simt amețiți sau leșină in timpul si dupa o astfel de procedura.

După recoltare, este posibil sa observați o mica vânătaie in locul unde a intrat acul. S-ar putea sa fie dureroasa. De cele mai multe ori este inofensiva si dispare dupa câteva zile.

Pentru a interpreta rezultatele unui buletin de analize medicale, specialistul se raportează la valorile normale stabilite statistic si la contextul existent al stării de sănătate. Așadar, nu va grăbiți sa va autodiagnosticati pe baza informațiilor citite pe internet.

Nu exisă un standard când vine vorba despre analize de sânge uzuale, deoarece, de multe ori, in funcție de vârstă si starea de sănătate a pacientului, pot fi recomandate investigații suplimentare. Cu toate acestea, există câteva teste pe care ar trebui să le aveți în vedere.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...