spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocalPrimarul de Drăguşeni, ARESTAT 30 de zile. Se consideră nevinovat (VIDEO)

Primarul de Drăguşeni, ARESTAT 30 de zile. Se consideră nevinovat (VIDEO)

Primarul de Drăgușeni va petrece Crăciunul după gratii, după ce a fost arestat preventiv la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Tribunalul Suceava a dispus, joi, emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Eugen Nechita, acuzat de trafic de influență.

Practic, în cursul anului 2020, acesta ar fi luat 2.000 de euro de la două persoane cărora le-a promis că va interveni pe lângă conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, județul Botoșani, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical.

Promisiunea făcută de primar nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire. Postul respectiv a fost ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană.

Solutia pe scurt a instanţei sucevene: „În baza art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpatului NECHITA Eugen. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e) Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.12.2023 până în data de 19.01.2024, inclusiv, a inculpatului NECHITA Eugen, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000”, se arată în decizia instanţei.

Avocatul a încercat să ceară o măsură mai uşoară pentru primarul de Drăguşeni. Instanţa a decis, însă, ca acesta să rămână după gratii de Crăciun. „Respinge cererea de luare a unei măsuri preventive mai uşoare formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată”, se mai arată în decizia magistraţilor suceveni.

Întrebat dacă se consideră vinovat, acesta a răspuns reporterilor că nu. şi nu a luat şpagă de la nimeni.

Primarul de Drăguşeni se alătură altor opt persoane în arest

Miercuri, magistraţii suceveni au decis ca opt dintre cele zece persoane arestate săptămâna trecută, să rămână în arest. „În baza art. 204 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiate, contestaţiile formulate de inculpaţii Caba Doina, Crîşmaru Coca Stela, Focşa Mirela Gabriela, Tatarcan Silvian Adrian, Sărban Cornelia Anca, Preda Marinela, Malancea Claudia şi Vîrlan George Marian împotriva Încheierii nr. 173 din 14.12.2023 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava, pronunţată în dosarul nr. 4645/86/2023 al Tribunalului Suceava”, se arată în sentinţa Curţii de Apel.

Una dintre persoanele arestat iniţial a fost pusă în liberatete, iar o alta a fost plasată în arest la domiciliu.

Bijuterii primite drept şpagă 

Activitățile pentru care au fost reținuți pentru 30 de zile cei în cauză sunt variate, dar cu același scop. De a aduna bani sau obiecte de valoare în schimbul angajărilor, transferurilor din sectorul medical sau al personalului.

În referatul celor de la DNA sunt enumerate diverse sume de bani sau obiecte din aur primite de cei inculpați pentru transferul unor asistente, pentru modificarea condițiilor de concurs în favoarea diverșilor doritori care plăteau, indiferent de post, de la șofer la asistentă sau referent. Banii erau dați prin interpuși sau direct, mascați în pungi de cadouri, iar cei care dădeau promovau concursul.

Subiecte oferite candidaţilor înainte de concursuri de angajaţii Spitalului Judeţean

Subiectele la probele scrise sau practice erau comunicate în mod frecvent înainte de concurs, există chiar un caz în care un medic îi spunea răspunsurile direct în cască în timpul examenului unui candidat. Se dădea șpagă și la comun, 14 asistenți angajați temporar au pus împreună bani pentru un voucher de 14.000 lei care a ajuns la președinta comisiei de concurs, au dat examen și apoi au fost angajați pe perioadă nedeterminată.

De obicei banii se dădeau prin interpuși, care promiteau să influențeze membrii comisiilor de angajare sau cei la care ajungeau banii erau chiar președinții comisiilor respective. Postul nu conta, că era vorba de asistentă, infirmier, electrician sau șofer, totul era pe bani, și pentru postul de fochist șpaga a fost de două mii de euro.

Persoanele care intermediau sau la care ajungeau banii erau cam aceleași. Banii erau plătiți de cunoscuți ai candidaților, părinți sau rude, de angajați ai spitalului cu intrare la cei în cauză. Aproape toți cei care plăteau promovau concursurile, însă au fost și nemulțumiți, care au ajuns martori la DNA, unii din cei care promiteau sprijin pentru angajare nu au reușit să se țină de cuvânt, e cazul administratorului de firmă reținut împreună cu angajații spitalului și fostul manager.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
40 %
4.5kmh
15 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...