spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocalŞoseaua viaductelor are nevoie de cârpeli (video)

Şoseaua viaductelor are nevoie de cârpeli (video)

La doar câteva luni de la inaugurare, drumul național Botoșani – Ștefănești, supranumit acum „drumul cu viaducte”, se dovedește a fi începutul unei povești de groază pentru șoferii care trec pe acolo. În loc să fie o arteră rutieră modernă și sigură, acest drum ascunde mai multe erori și deficiențe care pun în pericol viața participanților la trafic.

Primul semn al dezastrului este observat chiar la ieșirea de pe primul viaduct, la intrarea în Stăuceni, în drum spre Ștefănești. Aici, problemele au început să apară încă din anul trecut, cu mult înainte de inaugurare. Constructorul a încercat să acopere elegant deficiențele, însă acestea devin din ce în ce mai evidente și periculoase. La prima vedere părea să fie vorba de o tasare de terasament provocată cel mai probabil de o alunecare de teren care a avut loc în profunzime. Doar că toți se feresc să recunoască acest lucru.

„În urma monitorizării acestei lucrări de artă a fost constatată o fisură la rampa de acces și s-a intervenit în variantă provizorie pentru colmatarea fisurii. Când vremea va permite constructorul va interveni pentru remediere. Lucrarea este în garanție, deci antreprenorul va remedia neconformitatea pe banii lui. Nu se impun restricții de trafic, dar monitorizām situația, iar dacă apar evoluții îngrijorătoare vom lua decizii în consecință. Pentru noi este importantă în primul rând siguranța participanților la traficul rutier”, a arătat Ovidiu Mugurel Laicu, directorul general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Cu alte cuvinte, în opinia celor de la DRDP Iași ar fi vorba de o simplă fisură de care ar putea fi răspunzător constructorul. Constructor care ar putea suporta costurile reperațiilor, atât timp cât drumul este în garanție.

„Pare să fie vorba despre o tasare”

Doar că, un expert în drumuri a observat că acea problemă a apărut fix la ieșirea de pe viaductul 1, acolo unde șoseaua revine pe sol. Prin urmare, el susține că este posibil ca pământul de lângă culee (n.r. – infrastructura care se execută la capătul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia și a susține calea de acces pe pod) să se fi tasat.

 „Pare să fie vorba despre o tasare, de la alunecări de mare adâncime. Trebuia continuat încă puțin viaductul, dar este un drum lateral (nr. – drum de interes local spre câteva locuințe) și îi închidea pe oameni. Este o problemă și cu pământurile din zona Moldovei, nu se poate da vina doar pe constructori și pe proiectanți. Așa este pământul din zona Moldovei – este greu să le stabilizezi”, a spus acest expert în drumuri.

Studii geotehnice inadecvate

Varianta aceasta nu mai merge practic pe existența unei simple fisuri, așa cum se încearcă să se prezinte de către cei de la DRDP Iași, ci de o problemă mult mai profundă și gravă. Iar acest lucru sugerează că problema nu este doar a constructorului, ci poate fi legată și de proiectare sau de studiile geotehnice inadecvate. Iar varianta pare destul de plauzibilă dacă se ține cont de conformația terenului din zonă.  Asta pentru că deficiența apărută la ieșirea de pe primul viaduct se suprapune  peste o alunecare de teren care a afectat în profunzime structura vechiului drum, înainte de modenizare.

În acest context nu este exclus ca viaductul 1 să fi trebuit să aibă încă o deschidere pentru a depăși în totalitate zona afectată de alunecările de teren. Altfel spus, trebuia să fie mai lung cu o grindă. Numai că s-a renunțat, iar culeea a început să facă acum „valuri”.

Cert este că aceste alunecări de teren care ar fi provocat „fisura” recunoscută de CNAIR ar putea fi confirmate sau infirmate numai de un studiu geotehnic care ar trebui făcut în profunzime, adică la circa 20 – 25 de metri adâncime, ori până acum nimeni nu a luat în calcul așa ceva. În schimb, denivelarea este confirmată și de un indicator amplasat în zonă tocmai de cei de la Drumuri Naționale care atenționează că urmează un sector cu denivelări.

Vieţi puse în pericol la trecerea la nivel cu calea ferată

De asemenea trebuie spus că pe vestitul drum cu viaducte mai există o problemă. Și ea se vede cu ochiul liber. Este la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în Trușești, unde mai multe pavele s-au spart. Degradarea, care a apărut între șosea și calea ferată, este vizibilă și periculoasă. Șoferii sunt nevoiți să își pună în pericol mașinile sau chiar viețile pentru a trece peste această zonă afectată, iar trecerea mașinilor are de suferit.

Cei de la Drumuri Naționale spun că executantul lucrării a fost notificat să repare pe cheltuiala sa, dar până ieri acest lucru nu se întâmplase. „Dalele s-au spart și de aceea se trece greu. A executat lucrarea o firmă specializată, agreată de CFR”, spun cei de la Drumuri Naționale.

Ca să nu-și distrugă mașinile, șoferi reduc mult viteza, fie ocolesc zona cu riscul de a intra pe contrasens. Când s-au distrus dalele și cum s-a întâmplat acest lucru este greu de spus. La fel, nimeni nu poate să spună ziua când vor fi înlocuite dalele sparte.

Trei kilometri lăsaţi de izbelişte

Doar că cea mai mare rușine pentru DRDP Iași și implicit pentru Compania Națională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o reprezintă o porțiune crucială de aproximativ 3 kilometri, situată în zona cunoscută sub denumirea de Dealu Mare, între kilometrul 18+500 și kilometrul 21+800, care nu a fost cuprinsă în proiectul de modernizare. Asta din cauza unei dispute juridice mai vechi între CNAIR și un alt constructor cu privire la o lucrare anterioară.

Deși CNAIR a lansat o licitație pentru realizarea studiului de fezabilitate în decembrie 2022, modernizarea acestei porțiuni va fi amânată pentru viitor. De altfel, totul s-a blocat la acest studiu de fezabilitate care nu a fost însușit încă de CNAIR. Iar fără studiu de fezabilitate nu poți face proiect, iar fără proiect nu poți aproba documentația și indicatorii tehnico-economici, toate aceste etape fiind legate între ele.

Prin urmare, există riscul ca drumul să rămână mulți ani înainte cu această zonă nemodernizată din cauza dezinteresului celor de la CNAIR care fie sunt depășiți de probleme, fie nu vor să-și mai bată capul cu așa ceva. Asta pe principiul ”Lasă bre, că merge-așa!”.

Lucrări de zeci de milioane de euro

Totuși, când se trage linie se vede că s-au cheltuit deja pentru acest drum peste 52 de milioane de euro, din care cei mai mulți bani europeni. Adică mai bine de un milion de euro pe kilometru și tot nu este gata.

Asadar, există și posibilitatea ca aceste deficiențe să nu fie doar niște accidente nefericite, ci să fie rezultatul unei gestionări incompetente și neglijente a acestui proiect. Prin urmare, autoritățile responsabile ar trebui să-și asume greșelile și să ia măsuri urgente pentru remedierea acestor probleme, înainte ca tragediile să devină inevitabile.

Lucrările pe DN 29D Botoșani – Ștefănești au fost executate în baza unui proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. Valoarea totală a proiectului a fost de 260,898,452.06 lei cu TVA, însă 85% din sumă, adică 186,713,234.10 lei a fost asigurată de Uniunea Europeană, 15%, respectiv 32,949,394.25 lei a reprezentat contribuția proprie CNAIR.

În schimb, diferența de 41,235,823.71 lei au fost cheltuieli neeligibile, care au fost suportate de statul român. Modernizarea a implicat lărgirea șoselei la 9 metri, cu două benzi cu o lățime de 3,5 metri și două acostamente de 1 metru. Proiectul a inclus refacerea carosabilului pe o lungime de 42,739 km de drum național, construirea a trei viaducte și construirea a cinci poduri noi. Lucrările au fost executate de asocierea de firme Autotehnorom SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regardios SA – Evalcons Tech SRL.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...