miercuri, iulie 17, 2024
AcasăLocalSpitalul Judeţean, blocat fără manager. Şefii judeţului nu au soluţii

Spitalul Judeţean, blocat fără manager. Şefii judeţului nu au soluţii

Criza de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani pare se se adâncească tot mai mult. Nici măcar marți, cu o zi întârziere, conducerea Consiliului Judeţean nu a reuşit să numească un nou manager după ce precedentul a demisionat.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Situaţia vine după ce, luni, şefii CJ au afirmat că în cursul zilei de marti va fi numit cu siguranta noul manager. Marti, insă, din partea CJ nu a venit nici o veste.

Astfel, cel mai mare angajator din judeţ este pur şi simplu uitat de către conducerea CJ, care nu reuşeşte să numească un manager, şi astfel ignoră buna desfăşurare a activităţii unităţii sanitare. „Începând cu data de 8 iulie, ora 14, de când a venit decizia de încetare a numirii domnului Corneliu Mihai, niciun membru al comitetului director nu are decizie de înlocuire a managerului. De luni nu mai are nimeni drept de semnătură în locul managerului. O astfel de semnătură, de exemplu, este necesară pe statele de plată”, a spus un reprezentant al SJU Mavromati.

Pe lângă asta, alte decizii, care stau în „pixul” managerului, au rămas, momentan, în aer. Pe listă se află achiziţii de medicamente, materiale sanitare sau plăţi către furnizori.

Refuzuri pe bandă rulantă

Surse din cadrul CJ Botoşani spun că şefii judeţului au încercat cu disperare mai multe variante, atât din interiorul spitalului, dar şi din exteriori, finanţişti sau funcţionari publici din alte instituţii.

Rând pe rând, înăsă, aceştia au fost refuzaţi, în principal din cauza situaţiei de criză în care este unitatea în prezent. Mai mult de atât, cine ar fi numit acum ar sta doar trei luni, având în vedere că din toamnă şefii judeţului se schimbă, iar noul preşedinte, Valeriu Iftime, va veni cu propria propunere pentru conducerea celui mai mare spital din Moldova.

Demisie după trei luni

Fostul manager al Spitalului Judeţean, economistul Corneliu Mihai, a decis să demisioneze după doar trei luni de mandat. Acesta a mers, în data de 20 iunie, la şefii CJ Botoşani şi i-a anunţat că nu vrea să mai continue. Luaţi pe nepregătite, aceştia l-au rugat să accepte numirea pentru încă 3 luni. În speranţa că economistul se va răzgândi, dar şi în disperare de cauză, şefii CJ au dat şi un comunicat, preluat de aproape toată presa, pentru a afirma că managerul va continua. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, l-a determinat pe Corneliu Mihai să plece cât mai repede de la conducerea celui mai mare spital. Luni, 8 iulie, a expirat şi preavizul acestuia.

Corneliu Mihai a invocat, în primul rând, problemele de sănătate, dar se pare că cel mai mult l-a deranjat situaţia actuală a medicilor din spital, dar mai ales a atitudinii corpului medical în criza cauzată de lipsa medicilor radiologi.

De asemenea fostul manager ar fi fost și vizat de un control al DNA făcut în urma unei sesizări, care, însă, nu s-a concretizat.

Criză din cauza medicilor radiologi

Lipsa medicilor radiologi a creat un adevărat efect de domino în spital. Mai multe secții din spital nu pot avea activitate medicală conform cerințelor.

Corneliu Mihai a ajuns la conducerea spitalului într-o adevărată criză de imagine, dar şi de personal. Acesta a încercat să discute cu mai mulţi medici din spitalele din regiune, reuşind să şi obţină unele promisiuni. Din păcate, însă, acesta spune că atitudinea unei părţi a corpului medical din spital l-a făcut să nu mai continue.

Manageri urmăriţi de ghinion

Corneliu Mihai a preluat funcţia de manager de la medicul medicul Monica Adăscăliţei. Aceasta este cercetată penal de DNA  după ce a fost acuzată că ar fi primit mită pentru a facilita o serie de transferuri în cadrul SJU. 

Monica Adăscăliţei a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” în luna august a anului trecut, când unitatea sanitară se afla într-o situaţie de criză, în urma scandalului privind decesul în Maternitatea Botoşani a Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani care ajunsese la spital în stare gravă, dar a fost ignorată de medicul de gardă. Aceasta a mai condus frâiele sistemului sanitar şi în pandemie, când a preluat conducerea DSP.

Înaintea medicului la conducerea spitalului a fost, pentru scurt timp Angel Călin, care a fost eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani pe data de 23 august de către președintele Consiliului Județean Botoșani, la 5 zile de la moartea Alexandrei Ivanov.

Angel Călin a preluat la rândul său funcţia de la economista Doina Caba. Aceasta a demisionat în urma unui protest organizat de angajaţii spitalului din cauza ameninţării tăierii unor sporuri. Ulterior, în luna decembrie, economista a fost şi ea reţinută, alături de medici şi angajaţi în cadrul celui mai mare dosar de corupţie care a zguduit Spitalul Judeţean. Suspecţii sunt acuzaţi că făceau angajări pe bani.

Corneliu Mihai a mai condus Spitalul Judeţean

Corneliu Mihai a condus Spitalul Județean ”Mavromati” până în 2019. Acesta s-a remarcat, în cei patru ani de management la SJU Botoşani prin investiţiile pe care le-a atras către spitalul judeţean în aparatură şi echipamente, unitatea sanitară fiind a treia ca mărime din ţară din punct de vedere al numărului de paturi. După aproape patru ani cât a stat la conducere, acesta a fost înlăturat în urma unor neînţelegeri politice în interiorul PSD, preşedintele CJ Costică Macaleţi l-a înlăturat pe acesta, spunând că nu este potrivit pentru spital, deşi iniţial îl reconfirmase la conducerea unităţii sanitare.

Ulterior acesta a condus, timp de lapte luni, UAMS din Flămânzi. În acel interval fostul manager de la Mavromati a demarat mai multe investiţii, cum ar fi conectarea la surse de apă curentă, canalizare, instalarea unui sistem de supraveghere şi securitate, a fost asfaltată parcarea unităţii, împrejmuită, au fost adăugate paturi la cele deja existente și s-a demarat un proiect pentru extinderea uneia dintre clădiri.

După ce a fost managerul Spitalului Judeţean Botoşani, Corneliu Mihai a preluat conducerea Spitalului de Pediatrie din Iaşi în luna iulie 2019. În decembrie 2020 acesta a fost schimbat din funcţie, la ordinul preşedintelui CJ Iaşi.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
24.7 ° C
26.1 °
24.3 °
60 %
4.8kmh
100 %
mie
25 °
joi
34 °
vin
32 °
sâm
31 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe căldură vin la Cornișa și vizitatorii din țările vecine.

EDITORIAL

Zilnic, pe posturile de televiziune naționale ni se prezintă accidente de circulație, crime, violuri, distrugeri, toate având același numitor comun, consumul de droguri. Tot...

EPIGRAMA ZILEI

Astăzi este prima oară Când vă supun unui test: Spuneți, dragostea de-o vară Intră la ... incest? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...