spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăProgram TVLuni 23 octombrie

Luni 23 octombrie

Film now 21:40

Argo 2012

Cu Bryan Cranston, Ben Affleck, Clea DuVall, John Goodman, Alan Arkin. Bazat pe evenimente reale, thrillerul dramatic Argo prezintă o operațiune sub acoperire, pe viață și pe moarte, de salvare a șase americani. Acțiunile au avut loc în timpul atacului iranian soldat cu luare de ostatici, filmul concentrându-se pe rolul mai puțin cunoscut pe care l-au jucat CIA și Hollywood, informații declasificate la mulți ani după eveniment. Pe 4 noiembrie 1979, când revoluția iraniană atingea punctul său critic, militanții atacă ambasada americană din Teheran, luând 52 de americani ostatici. În mijlocul acestui haos, șase americani reușesc să scape și să se ascundă în casa ambasadorului canadian, Ken Taylor. Realizând că este doar e chestiune de timp până când cei șase vor fi găsiți și, cel mai probabil, uciși, atât guvernul american, cât și cel canadian, roagă CIA să intervină. Agenția apelează la specialistul de top în „exilări”, Tony Mendez, cerându-i să vină cu un plan ca să îi scoată în siguranță pe cei șase din țară. Un plan cu adevărat incredibil, parcă rupt din filme.

Pro Cinema 20:30

Feţe în mulţime 2011

Cu Julian McMahon, Milla Jovovich, Sarah Wayne Callies. Venind într-o noapte către casă, Anna este martor la una dintre crimele psihopatului. În stare de șoc, încearcă să fugă, însă este sunată de iubitul său exact în momentul nepotrivit. Urmărită de criminal,cade în apă de la o înălțime destul de mare și se lovește la cap. Se trezește în spital în incapacitatea de a recunoaște fețele oamenilor și mai grav decât atât, se înspăimântă când vede că acestea se schimbă de fiecare dată când își mută privirea.

Află cu stupoare că va rămâne toată viața cu această anomalie, însă încearcă prin diferite metode să își facă viața mai ușoară. Problema cea mai mare rămâne recunoașterea feței criminalului întrucât este singura persoană care a reușit să-l vadă și care ar putea ajuta la soluționarea cazului. Din păcate, Anna nu poate face acest lucru oricât de mult și-ar dori, motiv pentru care criminalul se amuză pe seama ei, jucându-i tot felul de feste.

Cinemax 21:00

Paznicul fratelui 2021

Cu: Samet Yildiz, Ekin Koç, Melih Selcuk.

Yusuf şi Memo sunt elevi la un internat pentru copiii kurzi. Când Memo cade pradă unei boli misterioase, Yusuf este gata de orice pentru a-l ajuta, dar băiatul se loveşte de reticenţa profesorilor autoritari. Când aceştia înţeleg în sfârşit că Memo se zbate între viaţă şi moarte şi vor să-l ducă la spital, operaţiunea devine imposibilă din cauza unei furtuni de zăpadă. Prizonieri în clădirea izolată, profesorii şi elevii se arată cu degetul şi-şi aruncă vina unii altora, prilej pentru ca animozităţi vechi, sentimente de vinovăţie şi secrete ascunse să iasă la iveală.

Warner tv 20:30

Zborul 2012

Cu Denzel Washington, Don Cheadle, Kelly Reilly. Denzel Washington intră în pielea lui Whip Whitaker, un pilot de avion înzestrat și respectat de către colegi și superiori, pe care mass-media și nord-americanii de rând îl percep ca pe un erou național după ce reușește să aducă la sol un aparat de zbor atât de serios avariat încât niciun alt aviator nu ar fi fost capabil să îl redreseze.Salvând viețile a 98 de pasageri din cei 106 pe care îi transporta avionul deteriorat, Whip își câștigă admirația tuturor, spitalul în care este internat fiind înconjurat în fiecare zi de cohorte de jurnaliști care vor să îl intervieveze sau să obțină o fotografie cu el. În momentul în care compania aviatică solicită efectuarea unei anchete care să stabilească fără putință de tăgadă cauzele producerii accidentului, ies la iveală inclusiv lacunele din conduita profesională a pilotului Whitaker.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...