spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăPulsDemisia sunt eu

Demisia sunt eu

La protestul de la spital, doamna Doina de la cejeu spera să nu poată participa, ocupată fiind cu vreo serbare sau tăiere de panglică unde se fac multe poze și lumea nu vrea salarii. Dar n-a fost să fie, că șefa de la spital a băgat dimisie. După care nu a mai înțeles nimeni nimic. Femeia și-a dat demisia, a apărut Doinița și a zis că demisia nu e o soluție. După aia, pentru a lămuri lucrurile, a zis că nu a ajuns nici o demisie la cejeu. Adică, stai, bre, că unde sunt eu șefă nu-ți dai demisia când vrei. După care a discutat puțin cu protestatarii și i-a invitat luni la negocieri la ea în birou, unde poate citi de pe foi. Deci se rezolvă, le dă niște bani, că trebe pace socială, doar vin alegerile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...