Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei

S-a născut la Roma și a fost contemporan cu Sfinții Apostoli. Își pierde mama și cei doi frați într-un naufragiu.
Pe tată îl pierde mai târziu, în timp ce își cauta soția și fiii. La vârsta de 24 de ani, Sfântul Clement decide să plece să-şi caute părinții și frații. Este momentul când îl întâlnește pe Sfântul Barnaba și pe frații săi deveniți ucenicii Sfântului Petru. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, își va întâlni și părinții.
Clement este hirotonit episcop în Roma, după Lin și Anaclet, înainte ca Petru să fie răstignit de către Nero. A convertit la creștinism mulți necredincioși. Potrivit Sinaxarului, într-un an, de Paşti, a botezat patru sute douăzeci și patru de oameni, toți de neam mare. Pentru că nu slujea zeilor, a fost supus la multe chinuri în vremea împăratului Domițian (81-96) și ucis în anul 101, în timpul împăratului Traian (98-117). I s-a legat de grumaji o ancoră de fier și a fost aruncat în mare. Așa a trecut la cele veșnice Sfântul Clement. În fiecare an, la pomenirea sfântului, apa se depărtează de mal până la locul în care el şi-a dat duhul, oferindu-le creștinilor posibilitatea de a ajunge la el pe uscat.

Altfel vezi viața la sfârșitul ei

Un mare scriitor spaniol, Lope de Vega, se afla pe patul de moarte. Viața i se derulă înaintea ochilor ca un film. A avut multe succese și întreaga sa viață a fost copleșită de multe aplauze. I-a entuziasmat și încântat pe oameni cu cele peste o mie de piese de teatru. Trăise doar pentru succes. N-ar fi trebuit să fie mulțumit acum la sfârșitul unei vieți așa de rodnice? Când se apropie ceasul din urmă, privi deodată lucrurile invers. Dar medicul care-l îngrijea îi spuse plin de admirație: Puteți să muriți fericit. Lumea nu vă va uita niciodată. Veți intra în istorie. „Domnul doctor, îi spuse muribundul, abia acum înțeleg: înaintea lui Dumnezeu este mare doar acela care are o inimă bună. Cu ce mare bucurie aș da acum toate aplauzele vieții mele, dacă pentru acest lucru aș mai putea face cel puțin încă o faptă bună!”.

Învierea din morți

Un oarecare om îl întrebă odată pe marele fizician Isaak Newton: „Crezi că omul, după ce prin moarte a devenit praf și cenușă, poate să învie din morți?”. Fizicianul îi răspunse: „Cred, cum să nu cred”. Omul îl întrebă mai departe: „Poți să-mi dovedești lucrul acesta?”. Newton îi răspunse: „Da, voi încerca”. El luă un pumn cu nisip și unul cu pilitură de fier, le amestecă și apoi îl întrebă pe acel om: „Crezi că se poate despărți nisipul de această pilitură de fier?”. Omul îi răspunse: „Nu, cum să se poată?!”. Newton luă atunci un magnet, îl apropie de grămadă și adună laolaltă toată pilitura de fier, despărțind-o astfel de nisip. Apoi adăugă: „Dacă Dumnezeu a dat atâta putere acestui magnet ca să poată atrage toată pilitura de fier, nu va avea El oare atâta putere, încât să poată învia pe oameni din morți? Cu siguranță că da”.

– Preot Sandu OLIVIAN

Deja ai votat!