joi, martie 28, 2024
AcasăSportContra a pus gând rău Olandei

Contra a pus gând rău Olandei

Selecţionerul este decis să facă mai multe schimbări în echipă, dar vrea ca „tricolorii” să se impună în faţa batavilor.

 

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, ieri, că gândul său este la victorie în amicalul cu Olanda de astăzi, chiar dacă va face mai multe schimbări în primul unsprezece faţă de partida cu Turcia. „Olanda a fost întotdeauna o echipă puternică. Şi în momentul de faţă, chiar dacă trece printr-un moment mai greu în ceea ce priveşte calificările, eu cred Olanda are o generaţie tânără destul de bună care vine din urmă. Sperăm ca mâine, la ultimul meci din acest an, băieţii să fie la fel de concentraţi şi responsabili. Gândul nostru este la victorie, indiferent de schimbările pe care le voi face în echipă. Sunt convins că băieţii care vor intra vor avea aceeaşi atitudine şi vom face un meci bun. Nu ştiu câte schimbări vor fi, dar am adus mulţi jucători şi trebuie să îmi fac o părere despre majoritatea celor chemaţi. Pentru că vreau ca la ora începerii Ligii Naţiunilor să ştiu pe cine contez. Şi pentru asta trebuie să vezi jucători. Mai avem două ferestre pentru meciuri amicale în martie şi iunie”, a spus selecţionerul.

Cristian Săpunaru şi Ciprian Tătăruşanu au probleme medicale şi sunt incerţi pentru meciul cu Olanda.

Selecţionerul s-a arătat deranjat de faptul că jucătorilor săi li s-a luat din merite după victoria cu Turcia, precizând că aceştia trebuie lăudaţi atunci când fac un joc bun. Cosmin Contra crede că Mircea Lucescu îşi va pune cât mai curând amprenta asupra selecţionatei Turciei. „Nu a fost intenţia noastră să îl băgăm pe Mircea Lucescu în gura presei (n.r. – din Turcia). Dacă era invers, intram eu în gura presei. Îmi pare rău de nea Mircea că e foarte criticat, dar nu a avut timp să îşi pună amprenta asupra jocului naţionalei Turciei. Sper ca în cel mai scurt timp să aibă succes”, a afirmat Contra.

Echipa naţională a României întâlneşte, astăzi, de la ora 21:00, pe Arena Naţională din Bucureşti, selecţionata Olandei, într-un meci amical. Partida va fi transmisă de Pro TV.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...