spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSportEgal spectaculos între Voluntari și Mediaș!

Egal spectaculos între Voluntari și Mediaș!

FC Voluntari și Gaz Metan Mediaș au terminat nedecis, scor 1-1 (1-1) duelul din runda a II-a a Ligii I disputat pe arena ”Anghel Iordănescu”.

Cu fostul selecționer care dă numele arenei ilfovene în tribune, alături de Mircea Lucescu, cele două echipe s-au autodepășit oferind un meci bun, de calitate, cu multe realizări de ambele părți.

Elevii lui Daniel Oprița au deschis scorul după  numai 3 minute de joc prin Belahmeur din pasa lui Laidouni. Bucuria gazdelor nu avea să dureze decât 12 minute, Gaz Metan Mediaș reușind egalarea prin Fortes, jucător care a înscris cu capul din câțiva metri la centrarea lui Olaru, portughezul trecându-și astfel în cont cea de-a doua reușită a sezonului după golul victorios din prima etapă marcat în prelungirile partidei cu Chiajna.

Drăghia s-a opus golului la șutul lui Romeo din minutul 40, astfel că, la cabine, cele doouă echipe au intrat cu scorul de 1-1.

Chamed a ratat prima ocazie a părții secunde în minutul 46 cu un șut la colțul scurt după o demarcare în marginea careului advers. Ardelenii au avut șansa victoriei la o lovitură liberă în minutul 90 irosită de Marius Constantin. S-a temrinat 1-1, rezultat în urma cărruia FC Voluntari a acumulat primul punct al sezonului în timp ce Meidașul, cu 4 puncte este după două etape pe loc de play-off în Liga I.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...