Cosmin Contra a pus tunurile pe arbitri

0

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, la finalul meciului terminat la egalitate cu Serbia, 0-0, că îl bucură acest rezultat, în contextul în care echipa a jucat o repriză cu un om în minus. Contra a criticat însă arbitrajul, spunând că Gabriel Tamaş nu ar fi trebuit să fie eliminat, deoarece nu a existat intenţie la faza respectivă, iar portarul oaspeţilor ar fi trebuie să primească un cartonaş roşu la un alt moment al jocului.

„Dacă a fost 11 metri, eliminare sigur nu a fost, după noile reglementări din arbitraj. Pentru repriza a doua aveam altă strategie, poate puteam să le punem probleme, dar s-a rupt tot cu acea eliminare care nu a fost, plus că am avut o eliminare în repriza a doua, când portarul lor a scos mingea din afara careului. Gabi Tamaş a vrut să degajeze mingea şi dacă nu e intenţie nu e eliminare. Din reluări se vede că nu a avut intenţia, nu a fost o acţiune violentă. Dacă la Gabi Tamaş a fost roşu, la portarul lor care respinge de la 20 de metri ce e? Ca să nu se interpreteze şi să fiu suspendat, pot spune că sunt greşeli de arbitraj care mă fac să cred că arbitrul a prins o zi foarte slabă împotriva România”, a spus Contra.

Selecţionerul l-a lăudat pe Tudor Băluţă şi a explicat de ce l-a schimbat pe Drăguş: „Pe Drăguş l-am schimbat pentru că aveam nevoie de experienţă. Astăzi (n.r. – ieri) însă cred că am câştigat un jucător, Băluţă, deşi am văzut mai multe critici. Dacă el nu e capabil după doi ani titular la Viitorul, nu ştiu cine e… Atitudinea pe care a avut-o a fost una foarte bună”.

Contra consideră că România a obţinut un punct mare. „Serbia e o echipă valoroasă, redutabilă din toate punctele de vedere. Mai sunt două meciuri şi eu cred că orgoliul muntenegrenilor va fi mare cu Serbia. Atunci vom vedea dacă ne vom bate la locul 1 sau 2”.

 

+0 -0
se încarcă...