vineri, iulie 4, 2025
AcasăSportDiego Fabbrini aproape de CFR Cluj!

Diego Fabbrini aproape de CFR Cluj!

Diego Fabbrini ar putea fi zilele următoare autorul unui transfer spectaculos. Mijlocașul FC Botoșani ar putea ajunge în curtea campioanei și totodată a liderului la zi al Ligii I, CFR Cluj.

Intrat în ultimele șase luni de contract cu gruparea locală, mijlocașul Italian a refuzat până acum să-și prelungească înțelegerea scaentă în vară cu FC Botoșani deși oficialii echipei i-au propus  o ofertă mai avantajoasă. „El are acum pe masă încă o ofertă din partea noastră. Urmează să dea răspunsul în cel mai scurt timp. E adevărat însă că până acum a mai refuzat de două ori să prelungească înțelegerea deși i-am făcut două oferte în acest sens”, susțin oficialii botoșăneni.

Un rol esențial în alegerea pe care Diego Fabbrini o va lua în această iarnă îl va avea impresarul care l-a adus pe mijlocaș de la Birmingham la FC Botoșani, respectiv Florin Manea.

„Sunt discuţii pentru Fabbrini. Are o discuţie în România. Vom vedea zilele viitoare ce va decide”, a recunoscut  Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.1 ° C
26.1 °
25 °
60 %
0.9kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
37 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...