marți, iulie 8, 2025
AcasăSportAndrei Patache a semnat un nou contract valabil până în 2021!

Andrei Patache a semnat un nou contract valabil până în 2021!

Fundașul dreapta Andrei Patache, cel mai longeviv jucător din istoria FC Botoşani, și-a prelungit contractul cu gruparea locală chiar înaintea plecării în stagiul de pregătire centralizat din Antalya.

În vârstă de 31 ani, Andrei Patache a acceptat fără nicio reținere să-și  prelungească angajamentul cu FC Botoșani pe încă doi ani, noul acord urmând a fi valabil până în 2021.

„Tocmai am prelungit contractul cu FC Botoșani până în anul 2021. Nici nu am stat pe gânduri când mi s-a propus prelungirea înțelegerii. Sper ca împreună să ne îndeplinim obiectivele și să ducem FC Botoșani în play-off”, a declarat Andrei Patache.

Născut la Botoșani, Andrei Patache a fost promovat la prima echipă a FC Botoșani în vara anului 2010. În sezonul 2017-2018 a evoluat pentru Concordia Chiajna, după care a revenit din nou la Botoșani. La revenirea la gruparea la care s-a consacrat, Patache a spus că își dorește să se retragăă din fotbal de la Botoșani echipă pe care speră să o pregătească în viitor, având în vedere că dorește să îmbrățișeze meseria de antrenor! În momentul de față, Patache este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 250 mii de euro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
20.7 ° C
22.7 °
20 °
77 %
1.5kmh
44 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...