luni, iulie 7, 2025
AcasăSportJucătorii FC Botoșani promit victoria cu Chindia! (Video)

Jucătorii FC Botoșani promit victoria cu Chindia! (Video)

Prezenți la conferința de presă premergătoare confruntării cu Chindia, Andrei Chindriș și Eduard Pap s-au arătat optimiști în privința șanselor grupării locale de a obține cele trei puncte și de a une astfel punct seriei de șase jocuri consecutive fără victorie în Liga 1.

„Avem nevoie să strângem cât mai multe puncte. Știm situația din clasament și trebuie să strângem cât mai multe puncte. Fiecare meci are dificultățile lui”, a declarat fundașul central al FC Botoșani, Andrei Chindriș.

 

La rândul său, golakeeperul Eduard Pap a declarat că din punctul său de vedere FC Botoșani este favorită certă la victorie în acest meci.

„Clar că suntem favoriți. Dacă luăm valoarea loturilor, suntem net superiori față de ei. În teren trebuie să intrăm din minutul 1 cu inima și montați pentru a câștiga. Niciun meci nu este ușor dar noi intrăm pentru a câștiga meciul. La fiecare meci am intrat așa. Nu am intrat la egal. Din păcate, nu tot timpul reușim. Ne dorim ca în următoarele meciuri să strângem cât mai multe meciuri”, a conchis Eduard Pap.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
86 %
1.1kmh
5 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
29 °
J
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...